Dobrogea medievală: Campaniile voievozilor Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:27 17 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobrogea medievală Campaniile voievozilor Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul

ro

11 Jun, 2018 00:00 969 Marime text
Dobrogea a căzut sub dominaţie otomană în al doilea deceniu al secolului XV. După unii specialişti, cucerirea turcească ar fi avut loc în 1417, după alţii, în 1420. Ce se ştie însă cu certitudine este că urmaşii lui Mircea cel Bătrân (decedat în 1418), Mihail I şi Radu Prasnaglava, nu au reuşit să mai păstreze controlul asupra tărâmului dintre Dunăre şi Mare. A făcut-o însă rivalul lor la tron, Dan al II-lea (1422-1426, respectiv 1427-1431), care a reuşit să recupereze provincia, pentru scurt timp.
 

 
În următoarele două veacuri, vor mai exista însă destule încercări ale domnitorilor din Ţara Românească de a recuceri pământul dintre Dunăre şi Mare. Practic, Dobrogea este disputată continuu de Ţara Românească şi de Imperiul Otoman. Domnitorii valahi controlează adesea cetăţile de pe malul drept al Dunării, în timp ce turcii stăpânesc centrul şi ţărmul Mării Negre.
 
Gurile Dunării vor ajunge definitiv sub control otoman abia pe la 1485, în timpul sultanului Baiazid II Veli. Să ne întoarcem însă la urmaşii lui Mircea cel Bătrân. Vlad Dracul şi fiul său Vlad Ţepeş vor controla şi ei Dobrogea pentru că, practic, ocupaţia turcească va fi definitivată abia după anul 1462… De ce spunem acest lucru? Pentru că în anii 1460-1461 are loc campania dunăreană a lui Ţepeş care va readuce stăpânirea munteană.
 
Cel cunoscut de vestici drept Dracula (Drăculea) îi scria în 1462 o scrisoare cumnatului său Matei Corvin, regele Ungariei, în care menţionează că în timpul campaniei sale a ucis nu mai puţin de 23.884 de turci (probabil o exagerare intenţionată)! Ţepeş a cucerit cetăţile Silistra, Cernavoda, Medgidia, Hârşova Isaccea, Enisala, reuşind, chiar dacă pentru un scurt timp, să reunească Ţara Românească şi Dobrogea şi să obţină mult-dorita ieşire la Marea Neagră.
 
Iată cum povestea un ienicer de origine sârbă campania lui Ţepeş în Dobrogea: „Și a trecut el Dunărea cu o oaste foarte mare, a nimicit cu desăvârşire pe locuitori şi caselor a dat focul arzând totul pe unde mergea“. A fost o campanie devastatoare, în urma căreia locuitorii dintre Dunăre şi Mare, fie ei musulmani, fie creştini, au avut cu toţii de suferit…
 
Este clar, aşadar, că de la moartea lui Mircea (1418) şi până la sfârşitul celei de-a doua domnii a lui Ţepeş (1456-1462) Dobrogea a fost ba sub control valah, ba sub control otoman sau împărţită de cele două puteri aflate în conflict. După 1462, Înalta Poartă îşi impune însă stăpânirea şi transformă Dobrogea în provincie otomană.
 
La sfârşitul secolului XVI, Dobrogea devine însă iar teatru de război! Este vremea lui Mihai Viteazul. Oştenii munteni cuceresc oraşe dobrogene. Cronicarii turci scriu că românii valahi au masacrat peste 4.000 de suflete în raidurile lor, iar unul dintre ei menţionează că au „distrus oraşele şi cetăţile de la Dunăre şi Mare, prigonind în toate felurile pe locuitorii de acolo”… A cucerit Cernavodă, dar şi Orehova (Rasova) „omorând o mare mulţime. Tot cu acea inimă înflăcărată prăda cetăţile despre partea turcilor“.
 
Campania lui Mihai Viteazul mai cuprinde un element foarte important. O mică oaste de 1.080 de haiduci întreprinde o acţiune în nordul Dobrogei, în zona Babadag. În lipsa căpeteniei Baba Novac, aflat în acel moment în altă zonă, haiducii din Nord se dedau la jaf şi zăbovesc inutil în zonă, permiţând regruparea armatei otomane, de zece ori mai numeroasă decât mica armată valahă. Haiducii sunt înconjuraţi, dar nu se predau fără luptă.
 
Mor aproape toţi, dar eroismul lor este incredibil: „Au pierit toţi haiducii dar şi 6000 de turci“, a scris negustorul dalmat Paolo Giorgio şi ne putem astfel face o idee despre cât de încrâncenată şi dramatică a fost acea confruntare. Înfrângerea celor 1.080 a fost o tragedie izolată, în Dobrogea, oştile lui Mihai Viteazul înregistrând în general succese răsunătoare.
 
Fost dregător al lui Mihai Viteazul şi nepot al marelui Neagoe Basarab, Radu Șerban a fost domnitor al Ţării Româneşti în trei perioade diferite, cea mai importantă fiind cuprinsă între iulie 1602 şi 1610.
 
El şi-a început această domnie cu o campanie anti-otomană la sud de Dunăre şi în Dobrogea, unde a cucerit mai multe dintre cetăţile controlate de către turci, Silistra, Hârşova şi altele. Voievodul se considera continuator al politicii de independenţă a lui Mihai Viteazul şi dorea şi el alipirea pământului dintre Dunăre şi Mare la Ţara Românească.
 
Radu Șerban este iniţial primit bine de către românii dobrogeni, foarte numeroşi în localităţile de pe linia Dunării. Legi precum legarea românilor de glie îl fac însă, în scurt timp, indezirabil.
 
În mod surprinzător, românii (vechi dobrogeni - diceni, turcuieni - sau emigraţi din Moldova, Transilvania şi Ţara Românească) erau mai mulţumiţi de administraţia otomană, care era mai relaxată decât cea din voievodatele româneşti, unde se practica robia.
 
Unul dintre focarele principale ale nemulţumirii faţă de Radu Șerban era localitatea Dăeni (astăzi comună în judeţul Tulcea), majoritatea locuitorilor fiind „venetici“ veniţi din Ţările Române. Era un adevărat oraş, cu mii de români care „se adunaseră acolo cu familiile lor, ca să scape de tirania domnitorilor din Muntenia şi Ţara Românească“. Acest fapt este confirmat şi de negustorul şi călătorul italian Tomasso Alberti, care îl numea Straggia (Straja) şi îl caracteriza astfel: „villa grandissima, abitata la piu parte da valacchi“.
 
Voievodul muntean nu controlează decât câteva luni o parte a Dobrogei, fiind vorba în special de aşezări de pe malul drept al Dunării. Se retrage în cele din urmă sub presiunea otomană, lăsându-i pe românii dobrogeni să îşi continue traiul sub dominaţia Porţii…
 
Din secolul XVII, Ţara Românească nu va mai reuşi să conteste stăpânirea otomană din Dobrogea. Muntenia şi Oltenia cad ele însele sub aria de control a Imperiului Otoman. Vremea marilor voievozi ce visau la reîntregire trecuse…
 
Bibliografie
 
- Rădulescu, Bitoleanu, Istoria Dobrogei -Ed. Știinţifică şi Enciclopedică - Bucureşti 1979; 
- Stan, Adrian - Valea Kara-Su - monografie istorică;
- Andreescu, Ștefan - Vlad Ţepeş, între realitate şi mit istoric;
- Scurtu, Alexandrescu, Mamina, Bulei - Enciclopedia de istorie a României
- Giurescu, C. Constantin - Istoria românilor din cele mai vechi timpuri…
- Analele Dobrogei - serie veche
- Revista „Pontica“
- „Călători străini în Ţările Române“

Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
Raguzanii, misterioşii negustori ai Dobrogei medievale (I)
 
Raguzanii, misterioşii negustori ai Dobrogei medievale (II) Relatările lui Paolo Giorgi, un spion al creştinătăţii de la sfârşitul secolului al XVI-lea
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii