Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:19 23 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raguzanii, misterioşii negustori ai Dobrogei medievale (I)

ro

04 Jun, 2018 00:00 1436 Marime text
În Dobrogea Evului Mediu se ştie despre prezenţa genovezilor, care au beneficiat de avantaje comerciale şi de privilegii atât din partea Imperiului Bizantin, cât şi, ulterior, din partea Imperiului Otoman. Genovezii au obţinut monopol comercial la Gurile Dunării, unde, sute de ani, au făcut tranzacţii extrem de profitabile. De numele lor este legată şi cetatea Enisala, despre care unii specialişti afirmă că ar fi fost construită chiar de reprezentanţii acestei republici, şi nu de către bizantini, aşa cum s-a crezut mult timp.
 

 
De asemenea, din portulanele genoveze medievale (hărţi costiere de navigaţie), istoricii contemporani au reuşit să obţină numeroase informaţii preţioase despre Dobrogea cea de acum peste 400 de ani şi despre oraşele şi târgurile importante ale provinciei (ex. apar  pe hărţi Chilia, Licostomo, Solina - Sulina sau Sancti Georgi - Sfântul Gheorghe).
 
În Evul Mediu, o altă republică maritimă italiană, Veneţia, era, de asemenea, foarte puternică. Aceasta, mare rivală a genovezilor, şi-a lăsat însă mai puţin amprenta asupra Dobrogei, care nu se afla în zona sa de influenţă economică.
 
Se ştie însă mai puţin faptul că în Evul Mediu a mai existat o republică de sorginte latină, ai cărei reprezentanţi se regăsesc în istoria tărâmului nostru dintre Dunăre şi mare. Aceasta este Ragusa (Raguza), republică din anul 1358, care s-a zbătut din răsputeri să reziste veacuri întregi în această luptă pentru monopol comercial.
 
Povestea raguzanilor se întinde pe o perioadă de peste un mileniu, dar statul lor a cunoscut cu adevărat apogeul între sec. XV şi XVII. Acest stat a existat pe coasta Dalmaţiei, iar oraşul lor, Ragusa nu este altul decât actualul Dubrovnik, perlă a Croaţiei. De asemenea, când vorbim de Ragusa cea legată de istoria Dobrogei, ne referim la oraşul din Dalmaţia şi nu la Ragusa din Sicilia, Italia.
 
Raguzanii au fost prin definiţie negustori tereştri, ei nedispunând de o forţă maritimă precum cele ale Genovei sau Veneţiei. Au fost însă la fel de buni comercianţi şi timp de câteva sute de ani au făcut afaceri extrem de bănoase.
 
Ragusa (Lausa) a fost iniţial înfiinţată ca localitate undeva în sec. VII d.Hr., pe o mică insulă de lângă coasta dalmată, la aproximativ 20 de kilometri distanţă de un fost oraş roman (Epidaurum), distrus de migratori. Ragusa a fost întemeiată de urmaşi ai veteranilor şi coloniştilor romani, dar aceşti latini s-au contopit treptat cu slavii care apăruseră în zonă. Aşa s-a format neamul deosebit al raguzanilor, care vorbeau dalmata, o limbă romanică influenţată însă şi de filonul slav.
 
În 1192, în urma unui tratat încheiat cu împăratul Isac al II Angelos, raguzanii au primit din partea Bizanţului privilegii comerciale şi dreptul de a desfăşura negoţ liber de taxe în orice provincie a Imperiului de la Constantinopole. Astfel, încă din acea perioadă, primii negustori raguzani încep să îşi facă apariţia în Dobrogea şi în Bulgaria, la Sud de Dunăre.
 
În acea vreme, la sfârşitul sec. XII - începutul sec. XIII, Dobrogea făcea parte din Ţaratul Româno-Bulgar condus de dinastia Asăneştilor. Aceştia se răsculaseră împotriva suzeranului bizantin şi formaseră un stat independent.
 
Raguzanii negociază direct cu Asăneştii, iar aceştia le permit să facă negoţ la Sud de Dunăre şi în Dobrogea. Mai întâi face acest lucru Ioan Asan al II-lea, în 1230, când îi numeşte pe dalmaţi „oaspeţi iubiţi şi foarte credincioşi“. Apoi, Mihail I Asan (1246-1256) încheie în 1253 un tratat cu ei.
 
Prin acest al doilea tratat, străinii sunt scutiţi de taxe în oraşele şi târgurile ţaratului, inclusiv în cele pontice. Ei veneau pe aceste meleaguri pentru ceară, miere, grâne şi aduceau în schimb stofe, arme, podoabe şi obiecte de ceramică.
 
Între 1205 şi 1358, oraşul Ragusa se afla oficial sub suzeranitatea Republicii Veneţia, căreia îi plătea tribut anual. Negustorii dalmaţi erau însă lăsaţi să îşi vadă de afaceri întrucât veneţienii încă nu îi vedeau ca pe nişte concurenţi rivali serioşi. Astfel, Ragusa se bucura de autonomie, singura sa obligaţie fiind plata tributului.
 
În 1358, în urma Tratatului de la Zadar, Veneţia este obligată să cedeze teritoriile din Dalmaţia lui Ludovic I, rege al Ungariei şi al Croaţiei. Ludovic devine oficial suveranul Ragusei, dar el permite acesteia să devină republică independentă.
 
După 1458, Republica Raguza va beneficia de acelaşi tratament din partea unui nou suzeran, şi anume Imperiul Otoman. Acestuia, raguzanii îi plătesc tribut anual şi primesc în schimb noi privilegii şi scutiri în toate provinciile Semilunei, printre care se numără şi Dobrogea.
 
Din a doua jumătate a sec. XV, prezenţa raguzanilor în teritoriul dintre Dunăre şi Mare se intensifică şi mai mult. Este o perioadă de apogeu şi de înflorire economică şi, timp de peste două secole, avem o intensă activitate a lor, dovedită prin numeroase izvoare scrise.
 
Aliaţi ai otomanilor, ei devin o prezenţă obişnuită a Dobrogei medievale, fiind mereu prezenţi pe drumurile terestre, de la Silistra la Babadag sau de la Kiustenge la Hîrsava sau Bogazchioi (Cernavoda).
 
Continuă să cumpere ceară, miere, grâne, dar fac şi negoţ cu piei sau cu animale vii, vite şi oi. Ei nu îşi ridică aşezări distincte în Dobrogea, dar au prăvălii în toate oraşele şi târgurile importante. În fiecare an, între Ragusa şi Dobrogea se perindau sute de negustori dalmaţi, cifră foarte mare dacă ţinem cont că republica lor în sec. XV-XVI nu depăşea 30.000 de locuitori şi că a lor capitală (Ragusa-Dubrovnik) avea, efectiv, cam 5.000 de locuitori.
 
În 1581 ştim că existau foarte mulţi negustori raguzani la Silistra, iar câţiva ani mai târziu, la Babadag, acestea fiind cele mai importante oraşe ale Dobrogei: capitala oficială a vilayet-ului de Silistra, respectiv reşedinţa în care locuia efectiv guvernatorul provinciei.
 
În 1640, raguzanii făceau afaceri profitabile la Silistra, Varna, Baba (Babadagh) şi Chilia. La jumătatea sec. XVII, călătorul turc Evliya Celebi îi prezintă pe raguzani ca fiind cei care controlau comerţul la Babadag. Potrivit lui, aici existau 390 de prăvălii, „cele mai multe dintre ele - latineşti“.
 
Câteva decenii mai târziu, un călător italian, Matteo Gondola, scrie că la Silistra şi Babadag existau biserici catolice ale raguzanilor şi că aceştia formau mici comunităţi şi la Isaccea, Ismail, Tulcea sau Chilia.
 
Un alt oraş dobrogean în care se scrie că existau numeroşi raguzani („considerabile numero“) este Rovato! Identitatea şi locaţia acestui oraş încă nasc aprigi controverse între specialişti. Una dintre variante ar fi Rasova, care în Evul Mediu era un târg înfloritor, cu o populaţie majoritar română...
 
(Va urma)
 

 Bibliografie 

 
- Alexandru P. Arbore - Analele Dobrogei 1922, p.36.47 - „Câteva însemnări etno-istorice asupra Dobrogei în veacul de mijloc - Raguzanii“
- Laurenţiu Rădvan - „Oraşele din Ţările Româneşti în Evul Mediu“, p.103-104
- „Călători străini despre Ţările Române“, vol III şi IV, Edit. Ştiinţifică 1971, 1972, coordonator Maria Holban
- Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - „Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare, Dobrogea“; Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1979. 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Oraşul Silistra în secolul al XIX-lea, fortăreaţa şi vizita sultanului Abdul Medgid în Dobrogea

 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii