Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 11 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Tânăr de 20 de ani, reținut după o serie de infracțiuni în Constanța! Ar fi furat o autoutilitară, a condus fără permis și a tâlhărit un client dintr-o sală de jocuri

ro

11 Jun, 2026 12:33 204 Marime text


Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul IPJ Constanța, fiind suspectat că, în aceeași noapte, ar fi furat o autoutilitară din Costinești, ar fi condus-o fără a deține permis și ar fi comis o tâlhărie într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Constanța.

Prejudiciul provocat victimei se ridică la aproape 4.000 de lei, iar suspectul urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.

Comunicatul integral IPJ Constanța:

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, furt în scop de folosință și conducere fără permis, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 20 de ani, suspectat de comiterea faptelor.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 27 mai a.c., în jurul orei 3.00, cel în cauză, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi sustras o autoutilitară care se afla parcată pe o stradă din stațiunea Costinești, pe care ar fi folosit-o pentru a ajunge în municipiul Constanța, ulterior vehiculul fiind găsit abandonat. 

La aceeași dată, în jurul orei 4.00, în timp ce s-ar fi aflat în interiorul unei săli de jocuri de noroc din municipiul Constanța, bărbatul ar fi sustras, prin smulgere, o borsetă care se afla prinsă la brâul persoanei vătămate și care conținea suma de 3.932 de lei. 

În cursul zilei de ieri, 10 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Brăila, fiind identificate mai multe bunuri utile cauzei. 


Totodată, persoana suspectată a fost identificată și condusă la audieri.

În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive. 

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila.






Citește și:
Bărbat suspectat de șantaj, prins în flagrant de polițiști! Individul a ajuns după gratii


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii