Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895?: Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:01 21 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895? Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)

ro

24 Jul, 2018 00:00 2295 Marime text
La instalarea în noiembrie 1878 a administraţiei româneşti în Dobrogea, Constanţa (fost sat turcesc sub numele de Kiustenge) abia dacă avea o populaţie de 4.000 de locuitori. Informaţia o avem de la un călător francez, baronul Willem D. Hogguer.
 
 
 
 
În numai doi ani, la 1880, un recensământ cerut de primul prefect al judeţului, Remus Opreanu, indica o populaţie de 5.204 locuitori. După mai puţin de 15 ani, în 1894 populaţia oraşului se dublase. Aici trăiau deja 9.499 de locuitori, din care 2.519 erau români, 2.460 greci, 2.202 turci şi tătari, 855 evrei, 559 armeni, 332 germani, 181 unguri, 109 italieni, 109 englezi, 106 bulgari, 33 ruşi şi alte neamuri.
 
În anul următor este finalizat Podul „Carol I“ de la Cernavoda (azi, Podul „Anghel Saligny“), iar Dobrogea este într-un final legată terestru cu restul României. Constanţa este singura staţiune balneară maritimă a ţării şi devine un adevărat magnet pentru turişti, atât autohtoni, cât şi străini.
 
Oraşul se dezvoltă continuu, cu atât mai mult cu cât Portul este şi el modernizat şi devine un adevărat plămân al ţării, care aduce la vistieria naţională sume  foarte importante. Cifrele demografice în creştere ale Constanţei sunt aşadar foarte logice: în 1905 - 15.777 de cetăţeni, în 1916 - 34.000 de locuitori, 1925 - 55.000 de locuitori (neoficial aproximativ 60.000).
 
Aşa cum arată şi regretatul autor Petre Covacef în sursa bibliografică „Onomastica străzilor din Constanţa“, la instalarea administraţiei româneşti oraşul nu era însă deloc unul întins. Cele mai frumoase case erau cele ale englezilor de la DBSR (companie ce primise în concesiune Portul, de la otomani, încă din 1857), iar aceste imobile erau grupate în jurul Gării (Gara Veche se afla oarecum în faţa Judecătoriei de azi, a funcţionat 1860-1960) şi spre sud, în peninsulă.
 
În 1879, urbea acum devenită românească nu depăşea la nord actualul Parc Arheologic. Cimitirul oraşului era pe locul unde în sec. XX a funcţionat Şcoala Generală nr. 12 (lângă Miga) şi care astăzi este clădire aferentă Muzeului de Artă. Peste acest cimitir, înainte de Şcoala 12 a funcţionat Şcoala Primară de băieţi şi fete „Principele Ferdinand“, redenumită ulterior Şcoala nr. 1.
 
De la această şcoală în sus, pe strada Carol (actualul Tomis) nu mai găseai decât bordeie şi câteva case sărăcăcioase. Practic, tot oraşul era format din străzi şi străduţe grupate în jurul Pieţei Independenţei (numită Ovidiu abia din 1963), care nu arăta aşa cum este astăzi, nefiind încă sistematizată.
 
Primul primar al oraşului, Anton Alexandridi, hotărăşte în 1880 să extindă graniţele urbei, creând un nou cartier care cuprindea şi actualele străzi Cuza Vodă şi Ştefan cel Mare (numită atunci Mangaliei). De asemenea, este creat la marginea oraşului şi un cartier ţigănesc, unde rromii musulmani primesc teren pentru a-şi ridica bordeie. Ulterior, odată ce urbea se tot extinde, rromii musulmani vor fi mutaţi în zona cunoscută nouă astăzi ca şi Piaţa Chiliei.
 
În acelaşi an 1880, Constanţa se alege cu primul său bulevard, Elisabeta, din apropierea portului şi ţărmului pontic, în peninsulă.
 
Petre Covacef menţionează în sursa citată că, în 1881, noul primar, Panait Holban, solicită realizarea unui plan topografic al oraşului. El i se adresează englezului Charles Hartley, inginerul-şef al CED (Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Sulina). Acesta face atât planul topo, cât şi un plan de modernizare a Portului Constanţa.
 
Pe baza planului lui Hartley, portărelul Primăriei, pe nume Gheorghe Auneanu, întocmeşte prima listă a străzilor oraşului. Este interesant modul în care denumirile s-au schimbat. De exemplu, aflăm că actuala stradă Mihail Kogălniceanu (paralelă cu Mircea şi perpendiculară pe bulevardul Ferdinand) se numea la 1881 strada Concordiei.
 
Actuala Ecaterina Varga (aceeaşi zonă ca şi Kogălniceanu) se numea Libertăţei la 1880 şi ulterior a fost redenumită Costache Negri.
Dragoş Vodă era strada Dreptăţei, iar strada Traian se numea Calea lui Traian. Actuala stradă Sulmona se numea Tomis. Mai existau la acea vreme Thetis şi Neptun (dispărute după sistematizarea oraşului şi a Pieţei Ovidiu, dar şi strada Mahomedană, şi aceasta victimă ulterioară a sistematizării).
 
Actuala stradă Nicolae Titulescu se numea strada Elenă, redenumită ulterior Lascăr Catargiu. Strada Arhiepiscopiei s-a numit iniţial Mahomedană. Actuala Cantacuzino era strada Roşiorilor, Revoluţiei se numea strada Romană, iar actuala Cristea Georgescu purta numele de Călăraşilor.
 
La 1880, prefectura funcţiona într-un vechi konak turcesc, mic palat administrativ al conducerii otomane dinainte de Războiul de Independenţă. Remus Opreanu s-a instalat în această clădire care se afla pe strada Traian, pe locul unde astăzi este Liceul Eminescu.
 
Vizavi de prefectură erau clădiri ale poliţiei şi pompierilor, precum şi închisoarea oraşului. Sediul prefecturii a ars într-un incendiu în 1882 şi după mai multe sedii provizorii a ajuns la 1903 să funcţioneze în clădirea unde astăzi este Cercul Militar.
 
În aceşti primi trei-patru ani ai Constanţei moderne existau deja două hoteluri. Unul era D'Angleterre (pe locul viitorului hotel Regina şi apoi redenumit Intim), hotel unde în iunie 1882 a stat cazat timp de zece zile poetul Mihai Eminescu. De asemeni, funcţiona şi hotelul Carol (numit iniţial Terminus), astăzi clădire a Comandamentului Marinei...
 
(Va urma)

Bibliografie

Petre Covacef - Onomastica străzilor din Constanţa, Ed. Ex Ponto

 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Zeii, religiile şi templele Dobrogei antice (III) - Sărbătorile lui Dionysos
 
„Tomi - Constanţa“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii