Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:26 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La un pas de libertate Rectorul Epure ar putea ieşi din arest. Iată când

ro

12 Aug, 2013 00:00 2774 Marime text
Rectorul suspendat al universităţii Ovidius din Constanţa, Tiberiu Dănuţ Epure ar putea ieşi din arest zilele viitoare. El a cerut judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti liberarea provizorie sub control judiciar, cauza urmând a se judeca pe data de 20 august.

De menţionat că oricare va fi decizia tribunalului, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Amintim că la data de 31 iulie, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, hotărând arestarea preventiva a lui Tiberiu Dănuţ Epure şi a lui Stere Tala, pe o perioadă de 29 de zile. Pe data de 6 august, Curtea de Apel Bucureşti a decis punerea în libertate doar a lui Tala, faţă de care s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 6 august până la data de 4 septembrie, inclusiv. Pe durata măsurii dispuse, Stere Tala este obligat, printre altele, să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, să nu se apropie de coinculpaţi, de membrii familiilor acestora, de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceste persoane, în mod direct sau indirect. Rectorul universităţii Ovidius este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti de luare de mită, iar Stere Tala este suspectat de complicitate la luare de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Justitia e chioara 12 Aug, 2013 00:25 scapa