Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat După scandalul beach-bar-urilor ridicate ilegal, locuitorii din Faleză Nord cer să fie consultați în legătură cu amenajările de pe plajă

ro

15 May, 2020 00:00 3252 Marime text

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au notificat și ulterior au amendat mai mulți operatori de plajă, care nu și-au dezafectat construcţiile ilegale de pe plaja din Faleză Nord.

Amenda de 35.000 de lei a fost aplicată conform prevederilor Ordonanței de urgență nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, după cum a precizat directorul ABADL, Bogdan Bola.

Operatori de plajă amendați au început dezafectarea amenajărilor ilegale, iar în cazul unuia dintre ei, respectiv Mega Telecom Solution (Plaja Dacica), s-a dispus deplasarea utilajelor ABADL și a lucrătorilor instituției, pentru a începe operațiunea de demolarea a construcțiilor.

“Operatorul și-a luat angajamentul, atât în fața angajaților noștri cât și a organelor de anchetă penală, ca până vineri, 15.05. ora 11:00, toate construcțiile să fie dezafectate”, a mai spus Bola.
De altfel, procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța au deschis un dosar penal în ceea ce îi privește pe operatorii de plajă de pe sectorul Constanța 1- 3N.
În zonă și Poliția locală a aplicat amenzi pentru neconformitățile constatate.

Locuitorii din cartierul Faleză Nord au reacționat urmare a măsurilor luate de autorități, tot după o serie de sezirări venite din partea acestora și cer să fie consultați cu privire la amenajărilor prezente şi/sau viitoare, pe această plajă, dacă acestea îi afectează direct.




“Era nevoie ca, în sfârșit, cineva să asculte şi vocea celor care locuiesc în cartier. Este nepermis ca noi, rezidenții, să nu avem un cuvânt de spus asupra amenajărilor prezente şi/sau viitoare, pe această plajă, dacă acestea ne afectează direct.

Cu tot respectul, îmi permit o sugestie. Cred că ABADL trebuie să aibă în vedere programul de funcționare al acestor baruri de plajă. Polițiștii cărora le-am sesizat aceste aspecte ne-au spus că administratorul plajelor are contractele și ei nu pot face nimic că au program de funcționare non- stop. În contractele încheiate cu acești operatori să fie stipulată o prevedere în referire la suspendarea, oprirea activității sau chiar pierderea contractului dacă nu respectă prevederile legale (legi, HCL, HCJ etc…)? Operatorul în cauză, deja ne-a anunțat că dorește să „își concentreze activitatea în zona de distracții pentru copii și petreceri până la ora 23-23:30!!!”. Cum se mai respectă orele de liniște şi de odihnă din timpul zilei şi cele de noapte? Acesta este un cartier de locuințe, nu stațiune de vacanță cu atât mai puțin de distracții.

Experiență anilor trecuți ne-a învățat că la aceste petreceri pentru cei mici, vocea animatorilor şi volumul muzicii răzbate, infinit de enervant, prin geamurile închise. La petrecerile celor mari, vocile celor care mai beau un pahar în plus… ce să mai vorbim.

Când mergi la serviciu în ture, vrei să te odihnești iar basul muzicii îți răsună zi de zi, noapte de noapte, oră de oră, fără întrerupere, credeți-mă îți vine să te duci şi să nu te mai întorci. Dar, constați că nici asta nu poți să faci. Cineva a parcat la cinci centimetrii de autoturismul tău şi nu poți să faci nimic. Spre seară, după multe ore de așteptare, în zbierătul copiilor cum că „ei nu vor să plece de la plajă” îți aruncă în scârbă scuze: „nu a fost atent/ă, data viitoare nu se va mai întâmpla”. Dacă totuși reușești să pleci, la întoarcere, locul tău de parcare este ocupat. Găsești, după multe căutări unul „la Unirii” şi la lăsarea nopții, iți aduci aminte că trebuie să te duci să o muți la locul ei. Acestea sunt problemele cu care ne confruntăm noi, locuitorii cartierului Faleză Nord unde unii, născuți, crescuți cu picioarele pe malul mării, avem copii, unii nepoți şi nu mai putem să întindem un prosop direct pe nisip. Locul destinat acestora nu este perpendicular pe plajă (30%), așa cum spune legea, cine a întrebat pe cine când s-a stabilit ci paralel. Nu mai putem respira şi admira marea de nicăieri de pe taluz. Totul este proprietate privată sau în administrare”, scrie Alexina T., locuitor al acestui cartier pe pagina de socializare creată special de locuitorii zonei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii