Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coral, un restaurant frumos lăsat în paragină (document)

ro

10 Nov, 2010 01:40 7213 Marime text
cap_1.jpgEste un local vechi, lăsat în paragină, pe care nu vi-l recomand. Mâncarea este destul de bună, dar amenajarea îţi cam taie pofta. Plus că îţi trebuie ceva noroc să dai peste o ospătăriţă.

Restaurantul Coral este unul foarte vechi. Este situat în centrul oraşului, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 94. Este destul de uşor de găsit, mai ales că sunt multe reclame care arată pe unde este intrarea. Înainte, chiar era un local frumos şi plăcut, mai ales datorită priveliştii pe care o oferă spre plaja Modern şi spre Marea Neagră. Puteţi sta la parter, unde este mult spaţiu pe timp de vară şi ceva mai puţin iarna, pentru că se închide terasa. Este mult spus terasă, pentru că nu arată ca una. Este amenajat cu mult prost gust. Mesele sunt din plastic, husele scaunelor sunt mov, tapetul de pe pereţi mai are puţin şi cade. Este păcat că nu se investeşte într-un astfel de local şi este lăsat în paragină. Ceva mai bine arată la primul etaj. Sunt măsuţe mici şi simpatice, iar priveliştea încă a rămas superbă. Din păcate, servirea este sub orice critică. Am intrat, m-am aşezat la o masă şi am aşteptat aproximativ 15 minute până să fiu băgată în seamă de cineva. Pur şi simplu nu era nimeni în bar sau undeva la vedere. Am avut noroc cu o persoană care a ieşit din bucătărie şi m-a văzut. Preţurile, în schimb, au crescut. Au ajuns la nivelul celor din centrul oraşului, dar nu văd de ce.

Coral_2_exposure.jpgChiar nu merită să dai cinci, şase lei pe o cafea sau 15 - 20 de lei pe ceva de mâncare. Cu toate că aceasta a rămas destul de gustoasă, felul în care este amenajat localul îţi cam taie pofta de mâncare. Este păcat că un restaurant cu o astfel de poziţionare şi tradiţie a ajuns aşa urât. Nu cred că ar fi o investiţie prea mare pentru a-l aranja astfel încât clienţii să vină cu plăcere aici. Este un local vechi, lăsat în paragină, pe care nu vi-l recomand. Mâncarea este destul de bună, dar amenajarea îţi cam taie cheful. Plus că îţi trebuie ceva noroc să dai peste o ospătăriţă.

Restaurantul funcţionează pe societatea Snack Bar Coral 95 SA, în care sunt implicaţi Fondul proprietăţii private III Transilvania, Coral Snack Bar SRL şi Petronela Ţarălungă.

Coral primeşte doar o stea.

stele_coral.jpg

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii