Sănătatea la Constanţa în perioada interbelică - statistici, boli, medici, spitale şi farmacii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:34 18 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sănătatea la Constanţa în perioada interbelică - statistici, boli, medici, spitale şi farmacii

ro

05 Mar, 2018 00:00 6279 Marime text
La doar câţiva ani după sfârşitul Primului Război Mondial, oraşul-port Constanţa reuşea să alunge umbrele conflagraţiei ce îl afectase grav şi redevenea treptat o urbe cosmopolită care înflorea din punct de vedere economic.
 
Nu era un oraş foarte mare, în 1924, de exemplu, avea puţin peste 50.000 de locuitori, dar deja se putea lăuda cu o viaţă tumultoasă. Cazinoul din Constanţa atrăgea vizitatori din întreaga ţară şi nu numai, iar viaţa culturală cunoştea, la rândul ei, un adevărat boom...
 
Când vedem astăzi fotografii din perioada interbelică, ne îndrăgostim de această aparenţă a unei vieţi luxoase şi parcă fără de griji. Cu ochii minţii, vedem doar balurile de la Cazino sau Palace, petrecerile protipendadei...
 
Imaginile vechi nu spun însă întregul adevăr. Dincolo de fotografie se regăsesc adesea realităţi mai puţin comode. Viaţa în perioada interbelică era marcată şi de lipsuri materiale şi mai ales de o sănătate precară a majorităţii populaţiei. Epidemii şi boli de tot felul făceau adesea ravagii, cu precădere în mediul rural...
 
Speranţa de viaţă nu era prea mare, de maximum 40 de ani, iar rata mortalităţii era încă la prag maxim, de cca 20%. Se întâmpla acest lucru întrucât medicina modernă era încă la început, iar specialiştii nu găsiseră încă remedii şi vaccinuri pentru multe dintre epidemiile şi bolile acelor timpuri.
 
Tifosul exantematic, scarlatina, difteria, febra tifoidă, tusea convulsivă, rujeola şi dizenteria făceau ravagii în întreaga ţară, adesea fără să ţină seama de vârstă sau stare socială...
      
Constanţa era, la rândul ei, afectată, dar medicina dobrogeană se afla pe un drum bun, iar grija faţă de populaţia „comunei urbane“ era printre primele locuri în topul priorităţilor autorităţilor.
 
Medici, spitale şi farmacii în anii '20
 
După 1878, la Constanţa au funcţionat diverse unităţi medicale. Până în 1911 a funcţionat un spital al oraşului în clădirea care astăzi adăposteşte Colegiul „Constantin Brătescu“, fostul Liceu Pedagogic. Din 1920, vechea urbe tomitană dispunea şi de Spitalul Militar, înfiinţat printr-un ordin al Ministerului de Război, emis în august 1919.
 
Cel mai important centru medical al oraşului era însă, la acea vreme, în perioada interbelică, Spitalul Comunal din Constanţa, care se afla în capătul străzii Ştefan Cel Mare.
 
Directorul general al instituţiei medicale era doctorul Gheorghe Bărzănescu, cel care îndeplinea şi funcţia de medic-şef la Serviciul Boalelor Contagioase. Brăilean după naştere şi cu doctorat luat la Bucureşti, Bărzănescu a fost medic militar, a navigat cu bricul „Mircea“, a trecut în civilie, a fost medic-şef la Hârşova, apoi, timp de peste 20 de ani, a activat la Spitalul Comunal Constanţa. Presa vremii scria despre el: „Se bucură de reputaţie strălucită în oraşul nostru şi este unul din cei mai căutaţi doctori“.
           
Cei din familia Bărzănescu au ridicat la Constanţa un edificiu care mai există şi astăzi şi care este monument istoric. Vorbim despre Casa Bărzănescu, de pe bulevardul Elisabeta nr. 5, construită după 1903, în stil Art Nouveau (constructorul se numea Ion Bărzănescu). De locuit nu au locuit aici, casa fiind mai mult închiriată inginerului Zahariade, dirigintele lucrărilor în Portul Constanţa.
 
Revenind însă la medicul Gheorghe Bărzănescu, trebuie remarcat faptul că acesta era un personaj emblemă al medicinei constănţene din anii '20. Nu era însă nici pe departe singurul specialist.
 
Din ghidul turistic ilustrat al anului 1924 ştim că la Spitalul Comunal, la Serviciul Chirurgical, activau trei medici: doctorul Iorgulescu şi soţii Roseti, în timp ce Laboratorul de Chimie al Statului (tot la Comunal) era condus de chimistul Frangopol, iar Laboratorul de Bacteriologie, de doctorul Dimitriu. Spitalul Militar, funcţional din 1920 şi la care am făcut referire mai devreme, era condus de medicul-şef colonel Marosin.
 
Medicii particulari de succes ai anilor '20 erau numeroşi. În primul rând, vorbim despre Aristide Karatzali, foarte popular, care avea cabinet la adresa Lahovari nr. 2. Era medic de copii şi trata „boale de piept“. Astăzi, ştim foarte bine că o stradă din vechiul cartier grecesc din peninsulă îi poartă numele.
 
Izvoarele vremii ni-i indică şi pe Anerbach (strada Mircea nr. 62), W. Goldenberg (Remus Opreanu nr. 9) sau Al. Pilescu (Grigore Cantacuzino nr. 26). Ne oprim puţin asupra ultimului nume.
 
Al. Pilescu era de fapt dr. Alexandra Pilescu, cea care a avut unul dintre cele mai căutate cabinete medicale din Constanţa interbelică. A fost o figură feminină proeminentă a Constanţei interbelice, fiind implicată în numeroase campanii de ajutorare a copiilor şi persoanelor cu nevoi.
 
A mai fost preşedinta Societăţii pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace şi a copiilor. Familia sa a construit o clădire emblematică a Constanţei (ctitor - medic Nicolae Pilescu), Casa Pilescu, monument ce poate fi admirat şi astăzi pe bulevardul Elisabeta (fost sediu al Băncii Cerealiştilor şi, mai nou, locuinţă arhiepiscopală). Mai practicau la acea vreme medicii I. Theodorescu (Decebal 20), A. Wanew (D.A. Sturdza nr. 9), George Vasilescu (str. Vladimirescu nr. 11) şi B. Tatarsky (Virgiliu nr. 1).
 
Acesta din urmă, Tatarsky, era fost medic al Clinicii Universitare şi îşi făcea reclamă astfel: „Boli Interne şi Sifilis. Boli şi Operaţiuni de Nas Gât şi Urechi. Electrizaţiuni, injecţiuni intravenoase cu Neo şi Silbersalvarsan, Cyeanur de Mercur şi Iod. Consultaţii 8-10 dim. Şi 2-7 pm str. Virgiliu 1, vis-a-vis de Cazino“.
 
Doctorul Wanew era şi el specializat în „Boale de Femei“ şi în tratarea sifilisului, boală ce făcea ravagii în acele timpuri. O reclamă la medicamente contra bolilor „ruşinoase“ făcea şi farmacistul Ion Christea, din strada Valea Albă nr. 11: „Dacă aţi păţit-o cereţi imediat Salvo - Blenolul şi Protargesină. Se expediază ramburs şi cu instrucţiunile necesare“.
 
În Constanţa anului 1924 funcţionau nouă farmacii mari, care făceau şi ture de noapte, cu schimbul. Vorbim despre farmaciile numite după proprietarii lor: Constantinidi, Ciomu, Miga, Mihăilescu, Zuchi, Berbereanu, Stăncescu, Cristescu şi Ciupercescu.

Statistici din Dobrogea anilor '30 

La începutul anilor '30, România Mare avea puţin peste 18 milioane de locuitori, iar Dobrogea, cu ale sale patru judeţe la acea vreme (Constanţa, Tulcea, Durostor şi Caliacra), era cea mai mică regiune ca populaţie, cu 811.000 de locuitori. Judeţul Constanţa număra în 1930 249.914 locuitori, iar judeţul Tulcea, 183.391 de locuitori.
 
Rata mortalităţii era extrem de ridicată. Să luăm ca exemplu anul 1934. Se înregistrau doi copii născuţi morţi la 1.000 de locuitori, dar alţi 21 din 1.000 mureau până la vârsta de un an. Speranţa de viaţă creştea cu adevărat abia după împlinirea vârstei de patru ani, când corpul copilului începea să se obişnuiască şi să fie mai rezistent la bolile acelor vremuri.
 
În 1934, în cele patru judeţe ale Dobrogei s-au înregistrat 20.561 de decese, din care peste 16.000 în mediul rural! Cele mai multe dintre aceste decese au fost din cauze naturale. Procentul morţilor pricinuite de diverse boli este însă unul uriaş, dacă îl comparăm cu cifrele prezentului nostru.
 
Astfel, s-au înregistrat următoarele cifre, împărţite pe cauzele medicale ale deceselor: 1.260 de cazuri - tuberculoză a aparatului respirator, 561 - rujeolă, 60 - scarlatină, 59 - febră tifoidă, 107 - tuse convulsivă, 92 - sifilis, 204 - cancer şi alte tumori maligne, alcoolism - 7.
 
Grija faţă de populaţie va deveni însă, treptat, o prioritate în perioada interbelică. Cu timpul, descoperirile şi invenţiile de pe plan mondial vor contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi la scăderea procentelor de mortalitate. Eforturile făcute în domeniul medicinei şi al sănătăţii în perioada interbelică au început să dea roade. Din nefericire însă, România şi Dobrogea, deopotrivă, aveau să sufere iarăşi, de data aceasta prinse în vâltoarea unei noi conflagraţii mondiale.

Bibliografie

Anuarul Statistic al României 1935-1936, Institutul Central de Statistică
 
Ghidul ilustrat - Constanţa şi împrejurimile, 1924-1925
 
Sursă foto - site Photo Historia, colecţia Sorin Nica (Nica So), Piaţa Independenţei (Ovidiu), Constanţa, perioada interbelică
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.

Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
De la Murighiol la Tulcea - Oraşul sultanului, Comoara celor Cinci Dealuri, Cetatea Prinţului Sviatoslav Igor şi Satul lui Malcoci-Oglu (Mahmudia - Beştepe - Victoria - Nufăru - Malcoci)

Ti-a placut articolul?

Comentarii