Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge (GALERIE FOTO)

Adunate din presa vremii, selectate aleatoriu doar după luna în care s-au petrecut, mari și mici, de interes local sau național, evenimentele transcrise în această rubrică nu au nevoie de comentarii. Reprezintă doar imaginea păstrată pentru  alte timpuri.
 
1880. Șosele pietruite cu muncă voluntară
Abia trecuse un an de la revenirea Dobrogei acasă. Oficiosul Prefecturii, „Farul Constanței”, publica: „Şosele – Sub conducerea D-lui Inginer şef Carcalechi şi cu concursul administraţiei, lucrarea şoselelor cu zile de prestaţiune a început deja de luni, 2 Iunie, la punctele Constanţa şi Tașaul, cari vor lega acest oraş cu punctul Babadag, judeţul Tulcea, şi la punctul Mangalia, de unde va continua spre Constanţa şi Hanlic. Locuitorii obligaţi a face zile de prestaţiune şi care din causa distanţei nu vor putea fi aduşi la punctele indicate, vor lucra la şoselele comunale în interiorul, sau marginea comunelor lor, tinzând a uni satele. Şi în celelalte trei ocole Hârșova, Medgidia şi Silistra-Nouă  s-au luat măsuri pentru facerea şoselelor comunale sau vecinale, continuându-se cele începute în anul trecut.”[1]
 
1881. Un monument al Dobrogei
„Ne apropiem de al doilea an al posesiunii noastre în această provincie. Dar pentru eternizarea memoriei acestei fericite epoci, a anexării Dobrogei la România, trebuie mai mult ca oricare, poporul Dobrogei să facă a se aduce la cea mai curândă îndeplinire a celei mai sublime şi în acelaşi timp naţionale idei a ridicării în oraşul Constanţa a unui monument comemorativ. Prin prelungirea bulevardului, pe traseul calei ferate din strada Ovidiu înconjurând partea de miazăzi a oraşului, monumentul comemorativ de care vorbim va predomina bulevardul, va fi cea mai frumoasă poziţiune a oraşului, văzut după mare şi uscat”.[2]
 
1900. Meserii la mare căutare
Dobrogea avea 4406 meseriaşi care exercitau 63 meserii. Printre ei erau 10 constructori şi reparatori de vase plutitoare, 2 legători de cărţi, 14 fotografi, 23 reparatori de maşini, 173 blănari, 372 brutari, 665 fierari, 401 croitori, 94  curelari, 58 zidari, 35  tipografi, 27 constructori de bărci, 25 cofetari, 21 ceasornicari, 3 lucrători de zinc, 5 armurieri.[3]
 
1920. Calea ferată
În iunie, ziarele locale scriau despre o nouă investiție edilitară pentru încurajarea turismului la Mamaia: se pozează linia ferată Constanţa – Mamaia prin centrul oraşului, de-a lungul bulevardului Regina Maria până la Mamaia – băi, unde sunt construite palatele regale. Cu o lungime de 8,1 km această cale ferată era foarte utilă, în special în timpul sezonului. Tocmai de aceea, organele CFR modifică traseul acestei linii pe lângă trotuarul din stânga bulevardului, prevăzut cu contraşine.

Trenul spre Mamaia va începe să circule din 12 iulie, cu un orar de două ori pe zi, dus-întors. Pe plajă s-a făcut o serbare inaugurală.[4]
Primăria a completat mobilierul cu mese, scaune, canapele şi o tendă mare pentru umbrirea unei părţi a plajei.
„Domnii de la primărie să facă şi puţină gospodărie pe lângă politică, scrie un reporter, R.P., la „Farul“.[5]
Este sugerată amenajarea unei plaje în dreptul vilei Ghica, zonă ocupată de pescari, pentru trebuinţele constănţenilor. „Unde s-a mai pomenit ca într-un oraş situat pe marginea mării să nu ai unde să faci o baie de mare sau de nisip?“       
 
1925. Funerarii naționale pentru Saligny
A murit în ziua de 17 iunie 1925. Inima lui, prea mare şi prea sensibilă pentru destinul omului, a încetat să bată. Guvernul a decis funerarii naţionale. Din casa familiei Saligny, construită în 1895 după propriile schiţe,  situată în Bucureşti, pe strada Basarabiei nr.15, a plecat un imens convoi de trăsuri şi puhoi de oameni. Erau de faţă patriarhul Miron Cristea, primul ministru Ion I.C.Brătianu, întregul guvern, din partea Academiei îl petreceau Nicolae Iorga, Gheorghe Ţiţeica, Grigore Antipa, I.Bianu. Nu lipseau inginerii cei mai mari ai României: Nicolae Vasilescu Karpen, Elie Radu, C.Buşilă, Vasile Istrati, Grigore Casimir, Niculae Teodorescu. Comandorul Koslinski îl reprezenta pe regele Ferdinand. Trupele de onoare de la mai multe regimente au dat onorurile. Şase ofiţeri purtau decoraţiile. Saligny primise în timpul vieţii toate decoraţiile române în gradul cel mai înalt de Mare Cruce, precum şi numeroase decoraţii străine. Panglicile carului mortuar erau ţinute de premierul Ion I.C.Brătianu, A.Văitoianu, O.Kiriacescu şi N.Ştefănescu, având alături câte un ofiţer din armata română.

A fost îngropat în cavoul familiei din Cimitirul Sf.Vineri, alături de fiica sa Eugenia, moartă cu doi ani înainte.

 
1926. Primul cross-country feminin
La Eforie-Techirghiol , în cadrul taberei de înot şi canotaj destinată studenţilor INEF şi amatorilor organizată de ONEF, s-a desfăşurat şi primul cross-country feminin.[6]
 
1928. Mica înțelegere a presei
 La Constanţa se aflau în vizită 32 delegaţi ai Conferinţei micii înţelegeri a presei, ziarişti din presa cehoslovacă şi iugoslavă. Ei sunt însoţiţi de reprezentanţi ai sindicatelor de presă din Capitală. În gara Constanţa oaspeţii au fost întâmpinaţi de autorităţile locale. Au vizitat Catedrala şi Moscheia, staţiunea Mamaia, portul şi s-au plimbat cu vaporul în largul mării. La Bucureşti conferinţa a fost prezidată de Nicolae Titulescu. S-a discutat despre imunitatea ziariştilor şi înlesnirile pe calea ferată. Preşedintele sindicatului ziariştilor români, Pamfil Şeicaru, a prezidat şedinţele de lucru.[7] 
 
1928. Lecție pentru funcționarii publici
La 10 iunie 1928 s-a ţinut la Medgidia o importantă conferinţă administrativă. Au luat parte prefectul judeţului, Radu Roşculeţ, Vlad Georgescu, consilier agricol, dr.Isăcescu, medicul primar al judeţului, părintele Coadă, protoereu, Niculescu, revizor şcolar, judecător Coadă, Aurel Oancea, primarul oraşului, Alexandrescu, pretorul plăşii, dr.Themo, precum şi un însemnat număr de funcţionari din oraşul şi plasa Medgidia. Radu Roşculeţ, prefectul judeţului, a vorbit despre rolul important al funcţionarilor publici în organizaţia statului, stăruind asupra necesităţii ca ei să-şi facă datoria cinstit şi conştiincios. Dl. prefect a îmbrăţişat întreaga activitate administrativă, culturală şi religioasă din judeţul Constanţa, îndemnând pe toţi slujbaşii să muncească din răsputeri pentru ridicarea administraţiei, şcoalei şi bisericii.[8]
 
1928. Pregătiri naționale pentru sărbătorirea Dobrogei
În şedinţa Consiliului de miniştri din 7 iunie se analizează stadiul programului pentru serbările organizate începând cu data de 15 octombrie pentru aniversarea semicentenarului realipirii Dobrogei la ţară. Erau prevăzute, cu bani de la buget, emisiunea unei medalii comemorative la Geneva, ridicarea unui monument, construirea unui palat cultural în care se va înfiinţa un muzeu regional, organizarea unei expoziţii retrospective culturale. Începe pavarea portului pentru a se asigura o circulaţie rutieră şi pietonală decentă.
 
1930. Vocea locuitorilor a dictat
La 30 iunie 1930, fără nici o prealabilă discuţie, locuitorii şi proprietarii staţiunii Techirghiol Plajă – Eforia cer dezlipirea de comuna Techighiol. Motivul: dreptul ce li se acordă prin Legea pentru organizarea administraţiei locale. Vor administraţie autonomă, statut de comună suburbană, pendinte tot de Techirghiol, vor să fie liberi! Mai mult, acuză administraţia locală că nu contribuie cu nimic la înfrumuseţarea zonei.
 
1931. Un monument pe cont propriu
La 12 iunie, în comuna Dorobanțu, a fost desvelit monumentul dedicat eroilor neamului şi ridicat de către generalul Dumitrescu, comandantul Jandarmeriei. La solemnitate au participat locuitorii satelor apropiate şi autorităţile. Guvernul a fost reprezentat de prim pretorul Alexandrescu.[9]
 
1931. Ori băi, ori sat !
Consiliul oraşului Techirghiol aprobă Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea stabilimentelor publice din staţiune şi oraş. Comisia balneo-climaterică a intervenit pe lângă Ministerul de Interne pentru schimbarea numelui localităţii, Techirghiol-băi, în loc de Techirghiol-sat. Ministerul de Interne a trimis petiţia Prefecturii de judeţ spre a aviza. Autoritatea locală a opinat pentru menţinerea numelui Techirghiol, fără „sat“ şi fără „băi“, deoarece, singur, numele de Techirghiol este suficient pentru a defini această staţiune balneară a cărei reputaţie este îndeajuns răspândită pentru a mai avea nevoie de adăugări de nume.[10]
 
1931. Marketing de vară!
O reclamă în ziarul „Marea Neagră”: „În centrul oraşului, Băile moderne. Morfi Papastravru, Băi medicinale,recomandate de cei mai de seamă savanţi deschise în tot cursul anului, băi cu nămol de Karaharnan. Băi calde şi reci, folositoare tuturor. Serviciul în cele mai desăvârşite condiţiuni de higienă. Preţuri convenabile. Plaja Băilor Moderne, cu cabine special amenajate, e cea mai frumoasă de pe litoralul Constanţei![11]
 
1940. Ruptă din trupul țării
28 iunie 1940. Trupele sovietice intrau în Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă. Se punea în aplicare pactul Molotov – Ribbentrop. Primul ministru Gheorghe Tătărăscu explică Parlamentului României: „Basarabia este provincia ruptă din trupul Moldovei în anul 1812 şi revenită la Patria – mamă în anul 1918 prin voinţa unei populaţii care, după un veac de aservire, nu-şi uitase nici originea, nici limba stămoşească şi nu-şi înstrăinase nici obiceiurile şi simţirea. Unirea Basarabiei cu România nu a fost un act de cucerire, ci un act de eliberare săvârşit pe temeiul unor drepturi care au fost şi au rămas în conştiinţa neamului nostru imprescriptibile.
Bucovina este provincia românească ruptă din trupul Moldovei în anul 1775 şi revenită la România, integrată în hotarele ei etnice prin manifestarea voinţei populaţiei sale lămurit exprimate în 28 noiembrie 1918. Basarabia a fost şi a rămas una din cele mai vechi fortăreţe ale românismului iar populaţiile străine care s-au pripăşit pe pământul ei nu i-au putut schimba nici caracterul, nici înfăţişarea. Basarabia, cu populaţia ei răzeşească, cu toate cetăţile şi ctitoriile ei voievodale, a fost şi a rămas românească. În noaptea de 26 spre 27 iunie, guvernul URSS printr-un ultimatum care expira în 24 ore, a cerut României această provincie precum şi nordul Bucovinei.
România avea de ales între rezistenţă şi acceptare. Rezistenţă înseamna războiul – războiul unui imperiu numărând 180 milioane oameni împotriva unei ţări de 20 milioane de locuitori, silită de o gravă situaţie internaţională să vegheze pe alte fronturi.
Acceptarea însemna ciuntirea Bucovinei de sus şi o gravă ştirbire adusă unităţii noastre naţionale […]. Declar aici, în faţa Parlamentului şi a ţării: am hotărât evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei de Sus pentru a putea salva azi fiinţa statului român şi pentru a nu pune în primejdie viitorul românismului. Declar aici că am luat această hotărâre sub presiunea forţei, într-unul din cele mai grele momente ale istoriei noastre şi lăsând viitorului sarcina să judece actul nostru […].”[12]
 
1942. Noi farmacii
 Se deschid în Constanţa două noi farmacii: Farmacia „Vasilescu”, strada Ştefan cel Mare colţ cu strada Scarlat Vârlan, şi Farmacia „Iepureanu”, bdul Regina Maria, cartierul Tăbăcărie. Acestea se adaugă celorlalte zece deja existente şi enumerarea lor este prilej de a solicita primăriei creşterea repartiţiei de zahăr şi ulei. Colegiul general farmaceutic era condus de preşedinte farmacist Stelian Stăncescu, secretar farmacist Roman Andreescu.
 
1943. La plajă cu aprobare
Plaja era în mare parte blocată pentru scopuri pur militare. Pentru exploatarea băilor Mamaia a fost nevoie de aprobarea prealabilă a Comandamentului militar. În acest context, şi pentru că nu mai dispunea de funcţionari fiind mulţi din ei concentraţi, spre a putea exploata băile în regie direct, Primăria Constanţa decide să acorde conducerea băilor Mamaia lui Toni Papadopol, pentru sezonul estival 1943, ca o compensare a renunţării la contractul de închiriere a bufetului din parcul Mamaia. Prin contract antreprenorul era obligat să pună la dispoziţie publicului costume de baie, cearceafuri şi prosoape şi tot ce-i este necesar unei băi, să îngrijească zilnic plaja şi cabinele, duşurile şi closetele aripii drepte a stabilimentului de băi, angajând personalul de control şi de serviciu necesar, preţul biletului de baie fiind fixat la 40 lei din care 50 % revenea primăriei.[13]
 
1943. Dispensarul muncitorilor portuari
A fost dat în exploatare dispensarul model D.P.M., construit din iniţiativa  directorului portului, inginerul M. Chiriac, după cele mai moderne planuri şi cerinţe civilizate: saloane de consultaţii şi  tratament, săli de aşteptare, farmacie, săli de educaţie fizică, baie, şi aparatura necesară modernă. Bolnavii  şi portuarii cotizează cu o sumă infimă în fiecare lună. Medicii care deservesc dispensarul sunt Horea Oancea şi Nicolae Ionescu, ajutaţi de un oficiant sanitar.[14]
 
1961. Ia naștere Întreprinderea de Morărit și Panificație „Dobrogea”
Evenimentul înregistrat în memoria afectivă a oraşului Constanţa poartă data de 15 iunie 1961: înfiinţarea Întreprinderii „Dobrogea”, cu sediul în oraşul Constanţa, organizată în conformitate cu Decretul nr. 199/1949, subordonată Comitetului de Stat pentru Valorificarea Produselor Agricole. Obiectul acestei întreprinderi este prelucrarea grâului, fabricarea pâinii, a produselor speciale de panificaţie şi a biscuiţilor.
Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române emitea, la aceeaşi dată, Hotărârea nr. 376, privind construirea unui complex de morărit – panificaţie în oraşul Constanţa şi a unei mori în oraşul Medgidia, regiunea Dobrogea: “Se aprobă amplasarea şi construirea în Oraşul Constanţa pe terenul de la Sud - Est de staţia Palas,  a unui complex de morărit şi panificaţie, compus din: moară pentru prelucrat grâu, cu o capacitate de 220 to/24  ore, cu termen de punere în funcţiune trimestrul IV/1961;fabrica de pâine cu o capacitate de 80 to/24 ore,  cu secţia de biscuiţi, având  o capacitate de 10 to/24 ore, cu termen de punere în funcţiune în trimestrul II/1962.
Se aprobă amplasarea şi construirea în regiunea Dobrogea, oraşul Medgidia, pe terenul situat la nord – vest de şoseaua Constanţa – Cernavodă, a unei mori pentru prelucrat grâu, cu o capacitate de 20 – 25 to/24 ore, ca secţie a morii din cadrul complexului din Constanţa, cu termen de punere în funcţiune trimestrul IV/1961”.
De la început s-a dorit ca lucrarea să fie executată cu sprijinul specialiştilor străini. Au fost preferate două firme din Italia, cu bună tradiţie şi cu o ofertă deosebit de atractivă. Cu siguranţă, au primat  motive politice. Indicaţia fusese clară - tehnica cea mai nouă din lume. Ca o revanşă nedeclarată la anii în care totul în România purtase amprenta made in URSS. Şi poate pentru a reînnoda o tradiţie căci în perioada interbelică, cea mai prosperă a economiei româneşti, toate utilajele pentru morărit şi panificaţie veneau din Austria, Germania, Anglia, Elveţia. Decizia a fost clară: să se construiască unităţi de referinţă tehnică şi organizatorică. Au concurat astfel la această realizare firme de renume mondial: Verner Schraiderer  din Germania, Buhrer din Elveţia, Simon din Anglia, Orlandi şi Braibandi din Italia. Se pare că preferinţa pentru Italia a fost determinată de generozitatea băncilor italiene care au acordat credite avantajoase, pe termen lung şi cu dobândă mică. Aproximativ 10 milioane de dolari au fost alocaţi în aceşti doi ani, 1960-1962, în industria de morărit şi panificaţie. Modernizarea nu s-a impus numai în acest sector ci în întreaga industrie alimentară: au fost construite sau retehnologizate fabrici de lapte şi ulei, abatoare, fabrici de bomboane, instalaţii de vinificare, toate cu utilaje de ultimă oră din Franţa, Elveţia, Italia.
Era astfel prima colaborare a firmelor OCRIM  şi ORLANDI cu o ţară din lagărul socialist şi opţiunile românilor le ambiţionau să facă o bună impresie din toate punctele de vedere.
 
1965. Nu era Cannes, era Mamaia!
La 19 iunie debuta la Mamaia a doua ediţie a Festivalului filmului românesc. Sunt prezenţi în juriu: Luigi Chiarini, preşedintele festivalurilor de la Veneţia, regizor, teoretician cineast, Claude Autant- Lara, regizor, Jerzy Hoffman, Polonia, Marton Keleti şi Imre Fedher-Ungaria etc, Serghei Uruşevski, distribuitorul de filme Adalberto Conte, ziaristul Enrico Rosetti. Se prezintă “Pădurea spânzuraţilor”, distins cu Premiul de excelenţă la al  lV - lea concurs tehnic internaţional al filmului, Milano 1964 şi cu Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul internaţional al filmului - Cannes 1965, regia Liviu Ciulei.
Se mai prezintă “Cartierul veseliei”, după un scenariu de Ioan Grigorescu, regia Manole Marcus, “Neamul Şoimăreştilor”, scenariul Alexandru Struţeanu, Constantin Mitru, regia  Mircea Drăgan,  “De-aş fi Harap Alb”, “Dincolo de barieră”, ecranizare după piesa “Domnişoara Nastasia”, de G.M. Zamfirescu.[15]
 
1970. Primul ziar de vacanță pe litoral
În articolul program, apărut în primul număr din data de 9 iunie 1970, intitulat „La apariția ediției „Litoral”, colectivul de redacție al ziarului „Dobrogea Nouă" se adresa cititorilor: „Pe litoralul românesc s-a deschis marele „festival” al vacanţelor. Soarele, nisipul şi valurile mării cochetează din nou cu miile de turişti din toate coifurile ţări şi de pe cele mai îndepărtate meridiane ale Terrei. La confluenţa dintre o plajă reconfortantă şi orele de amuzament ale turiştilor sosiţi aici, informaţia de seară «Litoral» răspunde unei nevoi acute de a oferi oaspeţilor acestei minunate părţi a României noutăţi de ultimă oră, dintre cele mai diverse şi nu mai puţin utile, de a-l conecta pe omul în vacanţă sau numai în trecere la manifestările cultural-artistice, ştiinţifice şi sportive sau distractiv-educative, care se desfăşoară zilnic pe vastul teritoriu al vacanţei estivale. Ne propunem, de asemenea, să oferim în paginile «Litoralului» o succintă carte de vizită a monumentelor de artă, a instituţiilor social-culturale şi utilitare, un multilateral itinerar turistic, care să completeze în chip fericit «şarjele» zilnice de baie şi plajă, cu real câştig pentru cei ce vor dori să le frecventeze.                            
Ţinând seama de cerinţele omului modern, de faptul că dorinţa expresă a gazdelor este de a face şederea pe litoral a oaspeţilor cât mai plăcută, ne facem purtătorii ecoului acestei preocupări, găzduind în paginile acestei ediţii de seară a ziarului «Dobrogea nouă» un permanent dialog oaspeţi-gazde, prin care confruntările de opinii, sugestiile, propunerile privind cele mai diverse aspecte legate de buna desfăşurare a sezonului de vacanţă să-şi afle o imediată şi optimă rezolvare. Cu aceste gânduri, cu speranţa că ele îşi vor găsi ecoul aşteptat, urăm cititorilor noştri, oaspeţi ai litoralului românesc, o vacanţă cât mai plăcută şi gazdelor prilejul mulţumirii de a fi reuşit ca oaspeţii lor din această vară să se simtă la noi ca acasă."
 
1976, un aventurier constănțean
La 8 iunie, constănţeanul Jimmy Cornell, pleacă din Constanţa la bordul iahtului cu pânze „Aventura” cu intenţia de a naviga în jurul lumii, împreună cu soţia Gwenda şi copiii Ivan şi Doina. Vasul poartă pavilion britanic şi este înregistrat în Marea Britanie. O aventură de 5 ani parcurgând 50.000 mile şi vizitând 50 ţări din 5 continente. A fost desemnat ca reporter al BBC la festivitatea dobândirii independenţei statului Tuvalu[16]. Jimmy Cornell prezenta săptămânal un program în limba română la BBC relatând ascultătorilor despre aventurile Aventurii.[17]
 
 
Despre Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei Cunoașterea provinciei prin călătorii și publicații

 

---