Istoria Dobrogei Cazinourile Constanței (2) (GALERIE FOTO)

 
„Pe bulevard, în apropierea Farului s-a construit un frumos Salon unde se strânge publicul pentru a petrece. Necesitatea lui era simţită de toată lumea. Situat pe malul Mărei, împodobit cu drapele şi destul de spaţios a devenit locul de întâlnire al tuturor. Ziua se converseză, se cântă la pian, seara se joacă la sunetele musicei militare.”[1]

Cazina a fost construită în 1880, în apropierea farului genovez, ca salon de dans. O sală construită din paiată, cu pereţii exteriori căptuşiţi cu scânduri vopsite în ulei, unde se organizau baluri de binefacere de către Primărie şi întâlniri ale protipendadei locale, un loc de recreere şi divertisment.

Lângă această Cazină, pe un platou situat mai jos de nivelul bulevardului, în faţa unei cafenele, s-a construit în 1881 o terasă aşezată pe pari bătuţi în pământ, pe care s-au adus brazde de iarbă, flori şi s-au aşezat mese şi scaune pentru consumatori. Pavilionul şi trotuarul din faţa cafenelei puteau fi folosite de antreprenor doi ani fără chirie, dar cu obligaţia să instaleze pe bulevard 12 bănci de lemn vopsite, care să fie folosite fără taxe şi să rămână apoi în patrimoniul primăriei. Clădirea Cazinei era iluminată în 1882 cu 20 lămpi amplasate de-a lungul bulevardului şi al străzii ce ducea spre port, reprezentând la acea dată 10 la sută din totalul felinarelor din oraş.

Primul Cazino pe faleză, numit și Kurssal, scria Ion Adam în monografia „Constanţa pitorească”, „era una din atracţiile care strângea cea mai multă lume la un loc. Primăria are grijă din timp să tocmească pentru sezon una din cele mai renumite orchestre din ţară, care să cânte în lunile iulie şi august pe terasa cazinoului, între orele 5 – 7 şi 8 - 12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice vizitatorii plătesc o anumită taxă, pe care o fixează mai întâi Consiliul comunal. În serile liniştite, cele două terase ale vechiului cazinou se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările afară, în faţa mării ascunse în noapte şi ascultă armoniile amăgitoare ale orchestrei”.[2]

Lângă Cazino se afla Farul genovez, înălţat între anii 1858 – 1860, pe stânca din colţul de sud-est al peninsulei, de compania engleză Danube & Black Sea Railway Company", cea care construise calea ferată Cernavodă Constanța. Lucrările au fost conduse de maiorul Atin Aslan. Farul avea o vizibilitate de pe mare de 9,5 mile. Înalt de 8 metri, cu o cupolă metalică în vârf, spaţiul interior este cilindric, în el desfăşurându-se, în spirală, o scară cu trepte de piatră. Farul a funcţionat până în 1913. [3] 

Singurul ziar al orașului, „Farul Constanței”, consemna : 

Un ziarist francez aflat la Constanţa comenta în 1880 într-un articol pentru cotidianul „L’ Independence”: 

 
Cel de-al doilea Cazino a fost construit pe locul cedat de G.Benderly, prosper comerciant local, învestit cu funcţia onorifică de viceconsul al Belgiei la Constanţa. Locul era situat pe Bulevardul Regina, cu terase pe malul mării. Primăria propusese administraţiei hotelului „Carol“, nou ridicat, să-i cedeze pe o durată de patru ani, până în 1896, o parte din terenul de la poartă spre casa Sutzu, oferindu-i în schimb profitul ce-l putea realiza din consumaţia abonaţilor din cursul verii şi din taxa cărţilor de joc. Tranzacţia propusă n-a fost agreată de conducerea hotelului „Carol“. 


Schiţa de plan a construcţiei aparţine inginerului Cucu din Bucureşti şi avea parter, cu o sală de teatru, scenă, canine, loje, o altă sală pentru serbări, un subsol cu spaţii comerciale, terase, anexe.[6]

Iată și motivația: „În iarna trecută o furtună rupând o parte din acoperământul localului ce servea de Kursal şi dărâmând o mică parte din peretele faţadei, s-a însărcinat arhitectul comunei ca să facă reparaţiile cuvenite. Acesta, prin referatul său din 8 noiembrie 1891, comunicând că a efectuat o reparaţie provizorie, a declarat că acel local în starea în care se găsea era supus căderii la caz de furtună, putând pune în pericol viaţa persoanelor ce s-ar afla înăuntru, în asemenea cazuri, şi opinând de a se reconstrui.. Al. Belcik (primar între 20 decembrie 1891 – 18 aprilie 1892), obţinând votul consilierilor la 29 ianuarie trecut, a dărâmat localul şi totodată a cerut serviciului tehnic să presinte un proiect pentru construirea unui Kursal provizoriu întrebuinţându-se materialul ce s-ar alege bun de la clădirea dărâmată./.../

La venirea primarului Coiciu în capul comunei s-a găsit clădirea începută şi lucrările destul de avansate. Construcţia se făcea cu oamenii ce are comuna angajaţi pentru diferite lucrări, cu piatră de care dispune şi cu varul şi cimentul ce posedă în depozit. Văzând că clădirea va costa mai mult decât suma devizului, mai cu seamă că se face pe un loc care a reclamat fundaţii adânci, locul Kursalului dărâmat fiind rezervat pentru o clădire sistematică; primind devizurile suplimentare ale arhitectului comunal care  a afirmat că din materialul Kursalului dărâmat puţin este bun de întrebuinţat, s-a convocat imediat Consiliul comunal şi expunându-i afacerea în toate amănuntele, prin votul din 29 mai trecut, s-a acordat un credit suplimentar de 3.000 lei [7].

În 1892, cu ocazia săpăturilor pentru fundaţia noului cazino, pe malul falezei dintre far şi port s-au descoperit oseminte omeneşti, resturi de uniforme, nasturi cu modele franţuzeşti purtând numerele regimentelor 20 şi 27. Dovezile erau clare: soldaţii francezi decimaţi de ciumă  în timpul războiului Crimeii, în campania de retragere din iulie-august 1854 au rămas să doarmă somnul veşnic la malul Mării Negre. Săpăturile au continuat sub directa coordonare a arhitectului şef al oraşului. Primăria a oferit Franţei un teren pentru a depune aceste oseminte, iar aceasta a construit mai întâi un osuar.
La 28 mai 1892 ofiţerii de pe vasul francez „Petrel”, comandantul acestuia, Saint Pern, alături de prefectul  judeţului, colonelul comandant al trupelor, colonelul şef de stat major al Corpului de armată, ofiţerii de infanterie, de cavalerie, de artilerie, de intendenţă, tot corpul consular, colonia franceză numărând opt familii, populaţia oraşului, ”atrasă  de simpatie”, au participat la un fastuos ceremonial militar prin care s-au îngropat aceste oseminte. Un preot catolic a dat binecuvântarea.[8]


Raporta comandantul Sain Pern superiorilor săi: 

Propunerea de a se ridica un monument în locul unde fuseseră depuse osemintele soldaţilor francezi a mai fost făcutăla 16 februarie 1893 de către viceconsulul Franţei la Constanţa către ministrul de externe al Franţei.

Monumentul a fost inaugurat abia la 9 mai 1904.Se afla în locul în care astăzi se intersectează Bulevardul Mamaia cu strada I.G.Duca. Acolo era periferia orașului! Când cimitirul orașului a fost mutat în actualul loc  în 1923, au fost relocate și osemintele soldaților francezi.
Directorul lucrărilor tehnice din Primăria Constanţa îl informa pe primar că la ordinul său verbal a făcut devizul pentru demontarea celor două monumente franceze din bdul Independenţei, transportarea lor şi refacerea la fel a monumentului cel mare pe terenul Eroilor Francezi din cimitirul creştin.[10]

Un antreprenor, Hristu Costea, s-a oferit să execute lucrările pentru demontarea celor două monumente a eroilor francezi şi montarea la un loc într-un singur monument la cimitir.[11]

La 5 noiembrie 1923 Ministerul de interne, direcţiunea comunală, aproba un credit extraordinar de 85.000 lei pentru plata cheltuielilor necesare mutării monumentuilui soldaţilor francezi morţi pentru patrie în anii 1854-55 în cimitirul eroilor.[12]

( va urma)
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Istoria Dobrogei Poveștile Cazinoului (1) (GALERIE FOTO) 

 

[1] Farul, 1, 19 iulie, 1880,p.1

[2] Adam, Ioan, Constanța pitorească, cu împrejurimile ei, Institutul de arte grafice Minerva, 1908, p.63.

[3] Rădulescu, Adrian, Stoica, Lascu, Puiu Haşotti,Ghid de oraş, Constanţa,Editura Sport turism,1985,

[4] Farul Constanţei, l, 12 iulie 1880, p. 1.

[5] Cioroiu, Constantin , Litoralul românesc, ghid sentimental, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1981, pg. 60 

[6] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Constanța, memoria orașului, Editura Muntenia, 1997

[7]  SJCAN, fond Primărie, dosar 13/1892, f. 30-31.

[8] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Stănescu, Gheorghe, Constanța, file de album, Editura Doborgea, 2005

[9] Marin Stanciu şi colaboratorii, Din tezaurul documentar doborgean, op.cit.p.160.

[10] DJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar 36, 1923, fila 16.

[11] Idem,fila 20.

[12] DJCAN,fond Primăria Constanţa, dosar 36, 1923, fila 11.