Peste 2.000 de apeluri la 112 într-o singură zi pentru a cere ajutorul poilițiștilor. Au fost aplicate mii de amenzi
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:17 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 2.000 de apeluri la 112 într-o singură zi pentru a cere ajutorul poilițiștilor. Au fost aplicate mii de amenzi

ro

01 Feb, 2018 08:45 426 Marime text
Ieri,  polițiștii au intervenit la peste 2.600 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 12.000 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor, au constatat peste 800 de infracțiuni.
 
Potrivit Poliției Române, la data de 31 ianuarie a.c., peste 11.200 de poliţişti au acționat, în toată țara, pentru a preveni faptele antisociale şi a menţine ordinea şi siguranţa publică, organizând 287 de acțiuni. Au intervenit la 2.638 de evenimente, dintre care 2.191 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 809 infracţiuni, iar 156 persoane au fost surprinse în flagrant delict. 17 persoane, care erau date în urmărire națională sau internațională, au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 80 de măsuri preventive.
 
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 12.138 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.700.000 de lei şi au confiscat bunuri de peste 16.400 de lei.
 
Poliţiştii rutieri au fost prezenți în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, constatând 71 de infracțiuni la regimul rutier.
 
Au fost reținute 504 permise de conducere și au fost retrase 217 de certificate de înmatriculare.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii