Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

ro

08 Apr, 2024 14:39 438 Marime text
 Sursa foto: IJJ Tulcea




 
  • În acest sfârșit de săptămână,  jandarmii tulceni au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.
  • Informații cu privire la respectarea perioadei de prohibiție la pescuit 

17 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 avertismente, au fost aplicate pentru neprezentarea permisului de pescuit, încălcarea condițiilor prevăzute în permis și pescuitul recreativ sub dimensiunile minime legale, potrivit IJJ Tulcea.
 
Alte 9 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru consum de alcool în spațiul public, proferarea în public de injurii și expresii jignitoare, provocarea la scandal și neluarea de către părinți a măsurilor necesare pentru a împiedica minorul de la fapte de vagabondaj.
 
De asemenea, jandarmii tulceni au constatat în mod independent o faptă de natură penală (violența domestică) și au acordat sprijin la constatarea unei infracțiuni (conducerea sub influența băuturilor alcoolice) pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
 

„Jandarmeria Tulcea reamintește faptul că începând de mâine, 9 aprilie 2024, se va institui prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv”, transmit jandarmii din Tulcea. 

 
Pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace în perioada de prohibiție, conform conform Ordonanței de Urgență nr 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura constituie contravenţie şi se sancţioneazã cu amendã de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadã de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit, iar pescuitul comercial în perioada de prohibiţie constituie infracţiune şi se sancţioneazã cu amendã şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadã cuprinsã între un an și trei ani. Îndemnăm cetățenii să susțină importanța perioadei de prohibiție care are drept scop principal protejarea resursei și asigurarea calității pescuitului, în viitor.
 

 
Citește și
Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii