Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:45 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste cinci sute de permise de conducere, reținute ieri de Poliția Română

ro

29 Jan, 2020 10:11 1448 Marime text
Luni, 28 ianuarie, poliţiştii au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, desfășurând 194 de acțiuni (pentru siguranța în școli, pe linie de evaziune fiscală și în domeniul silvic).
 
Totodată, au intervenit la 2.219de evenimente, dintre care 1.771 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate  709 infracţiuni, iar 83 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, în 86 de fapte penale.
 
De asemenea, au fost depistate două persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 48 de măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.883 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 28.000 de lei.
 
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 90 de infracțiuni la regimul rutier.
 
Au fost reținute 526 de permise de conducere și au fost retrase 224 de certificate de înmatriculare.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii