Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

ro

10 Apr, 2024 14:10 296 Marime text
Nr. 555 din 10 aprilie 2024
 
REȚINUT PENTRU TRAFIC DE MINORI
 
La data 9 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori.
 
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2023, acesta ar fi recrutat o persoană vătămată minoră, de 16 ani, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (probleme familiale, situație materială precară, lipsă de educație, naivitate) și, prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), ar fi transportat-o și adăpostit-o în locații închiriate în țară (în Timișoara și Craiova) și străinătate (Germania), obligând-o prin acte de constrângere fizică și psihică să practice prostituția.
 
Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de bărbatul cercetat.
 
La data de 9 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului, iar, în cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii