Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:13 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații de avere Ce avere are Leah-Eric Victor, inspector ecolog în ARBDD Tulcea (DOCUMENT)

ro

25 Dec, 2021 00:00 1181 Marime text

 
  • În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese.
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Leah-Eric Victor, inspector ecolog în cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) Tulcea.
 
Potrivit declarației de avere completată la data de 08 iunie 2021, Leah-Eric Victor deține, din 2013, în Ceamurlia de jos, două terenuri agricole (dobândite prin moștenire), o jumătate dintr-un teren intravilan, în Jurilovca, în suprafață de 794 metri pătrați, bun dobândit prin moștenire, și, din 2017, o altă jumătate dintr-un teren intravilan în Jurilovca, în suprafață de 314 metri pătrați.  
 
Leah-Eric Victor mai deține, din 2013, o jumătate dintr-o casă amplasată în Jurilovca (dobândită prin moștenire), precum și o altă jumătate dintr-o casă  amplasată în tot Jurilovca (dobândită prin cumpărare), și un auto marca Renault (fabricat în 2010).
 
În privința veniturilor salariale, Leah-Eric Victor a declarat un venit anual încasat de 51.873 de lei ca inspector ecolog, în timp ce soția sa a câștigat 46.396 de lei ca educatoare.
 
În declarația de interese, Leah-Eric Victor a consemnat că este membru sindicat A.R.B.D.D.
 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Ce avere are Georgeta Ivanov, inspector ecolog la ARBDD Tulcea (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii