Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:48 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Denia de joi seara Rememorarea Patimilor Domnului

ro

12 Apr, 2012 00:00 855 Marime text
În această seară, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniilor.

Deniile din Joia şi din Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului. Denia de joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi", cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie, în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.

Ti-a placut articolul?

Comentarii