Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

ro

19 Apr, 2024 09:24 597 Marime text
  • La mijlocul procesului se află, printre altele, drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit înaltului ierarh pentru anul universitar 2021-2022.
A început propriu-zis, la Tribunalul Constanța, procesul în care ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, fost decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius, a chemat instituția de învățământ în judecată!
 
La mijlocul procesului se află, printre altele, drepturile salariale ce i s-ar fi cuvenit înaltului ierarh pentru anul universitar 2021-2022, suma solicitată ridicându-se la 158.000 de lei (30.000 de euro), ce acoperă și o „reparare a prejudiciului moral suferit“.
 
Ieri, 18 aprilie 2024, la primul termen în dosar, judecătorii de la Tribunal au amânat procesul pentru toamnă, astfel ca, între timp, să se atașeze noului dosar mai multe acte și să se facă o serie de precizări, de către părți.
 
Următoarea înfățișare în dosarul 8582/118/2023 va avea astfel loc la data de 19 septembrie 2024, după vacanța judecătorească.
 
Potrivit datelor noastre, la Tribunal, dosarul se află în atenția completului prezidat de magistratul Costin Smarandi, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal, vicepreședintele instanței.
 
În cauză, ÎPS Teodosie este reprezentat de avocata Irina Luminița Stanciu, din cadrul Baroului Galați.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Constanța
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii