Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:00 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CCINA Constanţa trage un semnal de alarmă „Închiderea traficului pe podul de la Agigea va afecta economia judeţului”

ro

24 Sep, 2013 00:00 1195 Marime text
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi-a exprimat expres dezacordul privind închiderea traficului pe podul de la Agigea de pe DN39, măsură ce se doreşte a fi instituită începând cu data de 1 octombrie 2013. CCINA Constanţa a trimis punctul său de vedere către primul ministru, ministrul Dan Şova, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, precum şi către Instituţia Prefectului judeţului Constanţa.
 
„CCINA Constanta, legal reprezentată prin preşedinte Mihai Daraban, în calitate de reprezentant al comunităţii de afaceri din judeţul Constanţa, în exercitarea rolului principal conferit prin legea nr. 335/2007, de a susţine interesele agenţilor economici în raport cu autorităţile locale şi centrale, formulează prezentul punct de vedere oficial privind închiderea traficului pe podul de la Agigea de pe DN39, măsură ce se doreşte a fi instituită începând din data de 1 octombrie 2013. Astfel, facem apel atât către instituţia Prefectului Constanţa şi către toate autorităţile locale, cât şi către reprezentanţii CNADN România, solicitând să ia toate măsurile necesare în vederea diminuării consecinţelor negative, în anumite situaţii chiar catastrofale, pe care le implică o astfel de decizie. În acest sens, solicităm să fie analizate un şir de aspecte.

Economia judeţului va fi puternic afectată, prin pierderile înregistrate de agenţii economici, care nu vor mai putea efectua transporturi în condiţii optime pe această rută, decât cu costuri suplimentare, generate de folosirea de rute ocolitoare. Cel mai mare terminal de containere din portul Constanţa va fi afectat în ceea ce priveşte transportul rutier de containere dinspre şi către acesta, fiind astfel în contradicţie cu strategia de transport intermodal din România 2020 aprobata de Ministerul Transporturilor. Rutele ocolitoare nu vor putea asigura fluiditatea traficului în aceeaşi măsură, întrucât sunt drumuri judeţene ce tranzitează o serie de sate şi comune. La stabilirea acestor rute ocolitoare nu s-a luat în considerare că acest lucru presupune efectuarea a circa 150 km dus-întors la un singur drum, ceea ce implica cheltuieli excesive. O astfel de măsură va afecta în mod direct atât locuitorii din judeţul Constanţa, care fac naveta către celelalte localităţi situate la sud de Canalul Dunăre-Marea Neagră, cât şi pe cei care fac naveta către Constanţa, inclusiv pe elevi şi studenţi.

Operatorii de transport, care au licenţe de traseu şi sunt abilitaţi să efectueze transport public local de persoane, vor fi nevoiţi să obţină alte licenţe de traseu, fapt care se va reflectă în creşterea tarifelor percepute. Este aberantă o astfel de măsură în contextul în care urmează ca în scurt timp să se dea în folosinţă cel de-al doilea pod de la Agigea. Nu în ultimul rând, trebuie ţinut seama şi de condiţiile meteorologice ce vor urma, ceea ce va îngreuna efectuarea lucrărilor sau va duce la sistarea lucrărilor pe timpul iernii şi amânarea datei de redeschidere a podului, astfel că o decizie înţeleaptă ar fi fost începerea acestor lucrări după trecerea iernii. În considerarea tuturor argumentelor expuse în cele ce preced şi având în vedere ca rutele ocolitoare propuse nu constituie o soluţie sustenabilă, propunem să fie analizate următoarele măsuri ce pot fi adoptate: amânarea deciziei de închidere a Podului de la Agigea, începând cu data de 01.10.2013, până la darea în folosinţă a celui de-al doilea pod de la Agigea. În eventualitatea nedorită în care podul se va închide, din motive tehnice, se impune adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare şi reamenajare, aşa cum au fost efectuate şi până în prezent, fără închiderea circulaţiei pe pod, respectiv cu menţinerea măsurii de restricţionare a circulaţiei pe un singur sens.

De asemenea, măsura restricţionării ar putea fi aplicată cu respectarea unui interval orar, prin asigurarea unui trafic parţial între anumite ore şi efectuarea lucrărilor pe timpul nopţii. O altă măsură ar putea viza restricţionarea traficului doar în ceea ce priveşte maşinile de mare tonaj, însă şi în cazul acestora, restricţionarea ar trebui aplicată doar pentru anumite intervale orare. Pentru finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor, consideram că se impune ca lucrările să se desfăşoare în flux continuu, prin asigurarea mai multor schimburi, astfel cum s-a procedat şi perioada 1981-1982, atunci când a fost construit podul, prin asigurarea de ture permanente pe timpul nopţii. Suntem convinşi de faptul că atât Domnia Voastră, cât şi autorităţile locale implicate în adoptarea acestei decizii, vor analiza obiectiv aceste propuneri şi măsuri şi vor adopta o măsura ce nu va afecta, sau va afecta într-o măsura cât mai mică, mediul de afaceri şi interesul public din judeţul Constanţa”.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii