De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:23 26 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UNPR Constanţa vrea 21 de mandate de primar

ro

01 Jun, 2016 00:00 459 Marime text
Deşi nu este un partid nou pe scena politică autohtonă, la Constanţa, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) nu îndrăzneşte să intre în competiţia electorală pentru câştigarea mandatului de primar al municipiului reşedinţă de judeţ.
 
Conducerea Organizaţiei Judeţene UNPR Constanţa se pare că a ajuns la concluzia sau a constatat faptul că, la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ, niciun activist nu se încumetă să intre în bătălia electorală pentru câştigarea mandatului de edil-şef. Însă în celelalte două municipii din judeţ nu le-ar displăcea progresiştilor să îşi treacă în palmares mandatele de primar.
 
Fie din lipsă de „luptători“, fie din cauza faptului că filialele UNPR nu sunt bine organizate, progresiştii nu vor „incomoda“ alţi competitori aliniaţi la linia de start pentru ocuparea fotoliului de primar în şase oraşe - Eforie, Cernavodă, Murfatlar, Băneasa, Techirghiol şi Hârşova.
 
Din totalul celor 58 de comune existente la nivelul judeţului Constanţa, UNPR va încerca să obţină mandatul de edil-şef numai în 16, însă localităţi „strategice“ din punct de vedere economic sau cu potenţial turistic nu au fost „evitate“ de progresişti care au decis să îşi încerce norocul. Exemple relevante ar fi localităţile Costineşti, Limanu, Corbu, Agigea etc. Concret, la nivelul judeţului Constanţa, sigla UNPR şi candidatul propus de formaţiune vor apărea pe buletinele de vot pentru funcţia de primar după cum urmează:
Mihai Sorin - Municipiul Mangalia
Cotîrlă Dănuţ Dumitru - Municipiul Medgidia
Gheorghe Petre - Oraş Năvodari
Ştefan Petre - Oraş Negru Vodă
Drăgoi Ilie - Oraş Ovidiu
 
Alexa Gheorghiţă - Agigea
Nedelcu Gheorghe - Aliman
Iusco Ionuţ      - Castelu
Foamete Cristian - Cogealac
Raicu Aneta - Corbu
Bărbuliceanu Mihai - Costineşti
Floros Tudoriţa - Ion Corvin
Filip Dumitru - Istria
Maricoiu Ionuţ Călin - Limanu
Luca Remus Liviu - Lumina
Belu Florica - Mihail Kogălniceanu
Moroşanu Tudor - Pantelimon
Stan Niculae - Pecineaga
Popa Vasilica - Saligny
Irimia Dorinela - Saraiu
Dogaru Cătălin - Tuzla.

Ti-a placut articolul?

Comentarii