Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Primăria comunei Limanu, la judecată cu o persoană fizică. Ce a decis instanța

ro

22 May, 2024 21:43 689 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanța se află dosarul 5892/254/2022 ce are ca obiect „ autorizare desfiinţare lucrări (legea 50/1991) “.  Dosarul a fost înregistrat la data de 20 mai 2024 la Secţia I Civilă, fiind în stadiul de apel, iar ultima modificare a fost operată în data de 21 mai 2024.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, părți în dosar sunt Primarul Comunei Limanu – intimat reclamant și Ciocirlan Gicu, în calitate de apelant pârât.

Apelul a fost declarat la data de 24 aprilie 2024 de Ciocirlan Gicu.

Dosarul s-a aflat și pe rolul Judecătoriei Mangalia care la data de 6 martie 2024 a admis cererea Primarului Comunei Limanu.

„Solutia pe scurt: JUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 5892/254/2022 HOT. 06.03.2024. Admite cererea formulată de reclamantul Primarul Comunei Limanu în contradictoriu cu pârâtul Ciocîrlan Nicolae. Obligă pe pârât la desfiinţarea în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei a etajelor 2 şi 3 edificate fără autorizaţie de construire la construcţia C1 amplasată pe terenul situat în satul Vama Veche, str. Falezei nr. 10, jud. Constanţa, identificate în raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expert Bălan Dumitru şi în schiţa anexă la raport. Obligă pe pârât la plata către reclamant a sumei de 3075 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat ales). Respinge ca nefondată cererea formulată de pârât, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată astăzi, 06.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“ conform minutei instanței.

Conform portalului rejust.ro, prin cererea înregistrată pe rol Judecătoriei Mangalia reclamantul Primarul Comunei  Limanu  l-a chemat în judecată pe pârât solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului  la desfiinţarea  construcţiilor realizate în mod nelegal, fără a deţine autorizaţie de construire emisă potrivit Legii nr. 50/1991, respectiv  a etajelor 2 şi 3 edificate   la construcţia C1  amplasată pe terenul situat în str.  Falezei  nr. 10,  şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

„În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, faptul că   prin   procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.  7476/1 din 19.04.2018,  pârâtul  a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de  art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, în sarcina acestuia reţinându-se  că „la data de 19.04.2018, in intervalul orar 8:30 – 9:30,   pe terenul cu nr. cad. 2394 sunt în curs de execuție lucrări de construcție neautorizate la imobilul existent notat Cl in planurile cadastrale şi care constau in extinderea pe verticală cu două nivele”, şi s-a  dispus totodată şi stoparea lucrărilor, desfiinţarea lucrărilor neautorizate şi aducerea construcţiei la cotele autorizate până la data de 01.10.2018, măsuri cărora pârâtul nu s-a conformat, precum şi faptul că plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de contravenţie  anterior menţionat a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. ####/21.10.2020 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. #####/212/2018, definitivă prin decizia civilă nr. ###/APCA/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa“ – conform rejust.ro.

Aceeași sursă menționează că în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 193 şi următoarele şi art. 453  Cod procedură civilă, art. 1528 alin.1 Cod civil, şi art. 27, art. 28 şi art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Reclamantul a solicitat şi judecarea cauzei în lipsa părţilor legal citate.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtului.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

„Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată motivat, în esenţă, prin aceea că potrivit autorizaţiei de construire nr. 630/22.05.1996  emisă de Primăria Comunei Limanu au fost autorizate lucrări pentru Construcția P+1E din Comuna Limanu , lotul nr. 11, care a fost dobândit de prin cumpărare de la Comuna Limanu prin primar in baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3680/21.08.2002, prin autorizația de construire nr. 39 / 21.06.2000 emisă de Primărie „Construire Anexei gospodăreasca si împrejmuire "din Comuna Limanu, pentru lotul nr. 11, bun al cărui coproprietar este pârâtului,  prin procesul - verbal de recepție parțiala nr. 5800 din 17.07.2003 privind construcția locuință P+1E autorizată cu autorizația de construire nr. 630/22.05.1996 emisă de Primăria Limanu jud. Constanta, cu valabilitate până la 01.09.1998 de către Primăria comunei Limanu,  prin încheierea nr. 09.05.2006 emisă de O.C.P.I. Constanţa - B.C.P.I. Mangalia a fost intabulat dreptul de proprietate prin cumpărare asupra terenului cu nr. cad. vechi 2394 , înscris in C.F. 2056 a U.A.T. Limanu,  si s-a notat construcția realizata in proporție de 90% „dobândită fără titlu", iar în extrasul de carte funciară pentru informare emis sub nr. 34316 din 07.12.2016 referitor la cartea funciară nr. 100632 (CF vechi 2056), la A1.1-date referitoare la construcţii, apare nr. 100632-C1, construcție locuință cu P+1E-S, suprafață construita la sol - 119 mp, suprafaţă construită desfășurată 238 mp, realizata in proporție de 90%.
S-a mai arătat de către pârât faptul că  sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenţie  nr. 7476/19.04.2018, prin care s-a dispus desfiinţarea lucrărilor, este nefondată întrucât  măsura complementară corectă era aceea de intrare în legalitate şi, în mod surprinzător, acest argument nu a fost avut în vedere de către instanţă la soluţionarea plângerii contravenţionale,   faptul că reclamanta a emis pe numele pârâtului certificatul de urbanism nr. 51/13.03.2018,  în scopul supraetajării parţiale imobil P+1E cu funcţiunea de locuinţă, care atestă că autoritatea locală era de acord să-i elibereze autorizaţia de construcţie pentru ridicarea construcţiei cu încă un nivel, şi faptul că măsura solicitată prin cererea de chemare în judecată este nefondată, fiind ignorate aspectele menţionate în certificatul de urbanism, doar ultimul etaj fiind realizat fără o documentaţie aferentă“ - conform rejust.ro.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, în vederea soluţionării cererii deduse judecăţii instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

„Prin  procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.  7476/1 din 19.04.2018 întocmit de Primăria Comunei Limanu s-a dispus de către Primarul Comunei Limanu sancţionarea pârâtului cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de  art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 precum şi desfiinţarea lucrărilor neautorizate şi aducerea construcţiei la cotele autorizate din proiect până la data de 01.10.2018 (fila 30).
 În sarcina pârâtului s-a reţinut faptul  că  la data de 19.04.2018, in intervalul orar 8:30 – 9:30, pe terenul cu nr. cad. 2394 sunt in curs de execuție lucrări de construcție neautorizate la imobilul existent notat Cl in planurile cadastrale si care constau in extinderea pe verticală cu două nivele. 
Procesul - verbal de contravenţie a fost întocmit în prezenţa pârâtului, care l-a semnat  cu menţiunea că în vecinătatea construcţiei acestuia există şi alte construcţii în regim de înălțime P+3E.
Pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse prin  procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr.  7476/1 din 19.04.2018 întocmit de Primăria Comunei Limanu şi nu a procedat la desfiinţarea lucrărilor neautorizate şi la aducerea construcţiei la cotele autorizate din proiect până la data de  01.10.2018, iar  etajele 2 şi 3 edificate fără autorizaţie de construire la construcţia C1  amplasată pe terenul situat în  str.  Falezei  nr. 10,  jud. Constanţa  au fost  identificate în raportul de expertiză tehnică imobiliară  întocmit în cauză de expert şi în schiţa anexă la raport
Pe cale de consecinţă,  în raport de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi  va dispune obligarea  pârâtului  la desfiinţarea în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţei a etajelor 2 şi 3 edificate fără autorizaţie de construire la construcţia C1  amplasată pe terenul situat în  str.  Falezei  nr. 10,  jud. Constanţa  şi  identificate în raportul de expertiză tehnică imobiliară  întocmit în cauză de expert şi în schiţa anexă la raport.
Totodată, instanţa va dispune  obligarea pârâtului căzut în pretenţii la plata către reclamant a sumei de  3075 lei reprezentând cheltuieli de judecată dovedite în cauză și va respinge ca nefondată cererea formulată de pârât, de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată“ - mai arată portalul rejust.ro.      

Pentru documentarea acestui material s-au folosit și date de pe platforma rejust.ro. 

PRECIZĂRI:

 Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 


Citește și: 

Primăria Limanu, județul Constanța, chemată în instanță de o persoană fizică. Iată de ce
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii