Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vinurile de la Cramele Recaş, în deschiderea programului de vară „Vin’ la Mare”

ro

14 Jun, 2013 00:00 4351 Marime text
Vineri seara, la Toscana Ristorante-Pizzeria din Constanţa (strada Mircea cel Bătrân, nr.103), a început seria degustărilor organizate de echipa Vinul.Ro pe litoral cu un mic eveniment în avanpremieră.

Primele vinuri care au deschis programul de vară „Vin’ la Mare” aparţin producătorului Cramele Recaş şi sunt cele din gama Sole: spumantele alb şi rose, precum şi vinurile liniştite Chardonnay, Sauvignon Blanc şi Rose. Cei prezenţi pot comanda toate vinurile la preţuri începând de la 12 lei/paharul. Vinurile vor fi povestite şi oferite spre degustare de către un somelier. Acesta va recomanda clienţilor şi preparate gastronomice din meniul restaurantului cu specific italian, creaţii culinare ale bucătarului – şef, realizate pentru a fi asociate cat mai bine cu vinurile degustate. Rezervările sunt insistent recomandate la numerele 0241.616.360 sau 0728.672.262.

Producătorul de vinuri Cramele Recaş deţine un magazin pe  bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr.104, în zona Dacia, facilitând astfel accesul consumatorilor la vinuri de calitate. Magazinul oferă toate sortimentele de vin îmbuteliat, dar şi capacitatea de depozitare civilizată pentru toate sortimentele de vin vrac (pentru nunţi, botezuri, evenimente). Crama în care se găsesc vinurile vărsate destinate vânzării este în întregime climatizată, asigurându-se o temperatură scăzută. Aici pot fi găsite vinuri de colecţie ediţii limitate din cramele româneşti cu tradiţie, vinuri vechi din orice an începând cu 1940 - la comandă. Cramele Recaş înseamnă istorie, tradiţie, cultură, savoare, arome, într-un cuvânt CALITATE. Gama largă de sortimente, de la vinuri albe, roşii sau roze, produse de Cramele Recaş sunt apreciate în concursurile naţionale şi internaţionale cu diplome şi medalii putând fi degustate şi servite împreună cu familia, prietenii, partenerii de afaceri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii