Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:43 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (IV) (galerie foto)

ro

17 Oct, 2018 00:00 1445 Marime text
După reintegrarea Dobrogei în cadrul statului român, se vor organiza activităţi economice productive la Cernavodă şi în alte aşezări ale provinciei.
 
Încă din anul 1878 se instalase o moară cu motor, ce aparţinea fraţilor Papaianopulo, iar în anul 1899, în timpul mandatului de primar al lui Ghiţă Calu, Consiliul Comunal a hotărât întocmirea unui plan de urbanism al oraşului, ce urma să fie pus în aplicare începând cu anul 1902. Tot în anul 1899, la 1 mai, se aprobă lui Paul Rottenberg, solicitarea de a construi o fabrică de ciment, pe o suprafaţă de 4 hectare, în partea de nord a oraşului. În anul 1903, primarul Papaianopulo, va lua măsura denumirii străzilor din localitate, care vor fi pavate în 1910, de primarul N.D. Chirescu.
Iluminatul public până în anul 1910 a fost asigurat de felinare, iar apoi de uzina electrică. Suprafaţa ocupată de oraş era de 7339 de ha., iar populaţia era de 2.257 de locuitori, din care 422 erau contribuabili, locuind în 687 de case, din care 193 erau bordeie. Străzile erau regulate, bine pavate, întreţinute şi luminate.
         
Fabrica de ciment de la Cernavodă, înfiinţată în anul 1900, avea un capital iniţial de 1.286.500 de lei, majorat în anul 1909 la 1,5 milioane lei, iar în anul 1910 la 1,8 milioane lei. Fabrica dispunea de 10 cuptoare sistem Dietsch şi Schneider, un cuptor rotativ, iar materia primă se găsea în curtea fabricii. La conducerea acesteia s-a aflat J. Duque în perioada 1900-1906, Raymond Flamand şi Francisc Sachetti, în perioada 1906-1912. În anul 1909, primul cuptor avea 45 metri lungime şi un diametru de 2,5 metri, iar în anul 1912, se amplasează al doilea cuptor ce avea aceiaşi lungime şi un diametru de 2,8 metri. Ambele cuptoare au fost afectate în timpul Primului Război Mondial. Au existat iniţial 37 de acţionari, iar durata de funcţionare a societăţii a fost stabilită iniţial la 30 de ani. De la 2 ha. iniţial, se ajunge la o suprafaţă de 36 ha., bogate în argilă şi calcar. Oraşul era comutat la centrala electrică a fabricii. Fabrica nu a funcţionat la întreaga capacitate, niciodată şi a înregistrat însemnate pagube în timpul Primului Război Mondial.
 
Amplasarea acestei fabrici la Cernavodă, s-a făcut din următoarele considerente economice:
- calitatea superioară a materiilor prime din zonă,
- procurarea avantajoasă a combustibilului,
- posibilitatea de transport pe Dunăre şi Marea Neagră,
- costul produsului finit era inferior celor din alte state, permiţând exportul în statele vecine.
  În ceea ce priveşte capitalul investit în fabrică, acesta era de 1,5 milioane franci, la momentul constituirii, din 10 iunie 1899, fiind majorat permanent în anii următori.
 
La 17 martie 1912, în şedinţa miniştrilor se acorda fabricii de ciment, scutirea de vamă, pentru importul de maşini, părţi de maşini, şi accesorii ale acestora, necesare în cursul funcţionării, precum şi în cazul pieselor de schimb, dar şi reducerea taxelor de transport pe căile ferate şi scutirea de orice alt impozit către statul român. Producţia era destinată pieţei interne şi celei externe. În anul 1912, pentru intern au fost comercializate 7.097.000 de tone, plus alte 5.259.656 de tone comenzi speciale, iar pentru export au fost destinate 75.000 de tone, plus o altă comandă specială de 610.500 de tone.
 
Societatea de ciment şi var hidraulic avea sediul central la Anvers, iar sediul secundar la Cernavodă. Capacitatea de producţie se cifra la 100.000 de tone anual.
În 1909 şi-a sporit capitalul la 1.5000.000 lei, iar în anul 1910, cu încă 300.000 lei, la aceste sume adăugându-se suma de 300.000 lei a obligaţiunilor.
Fabrica dispunea de următoarele maşini:
- o maşină cu aburi de 750 H.P.,
- o maşină de rezervă de 180 H.P.,
- un motor de 20 H.P. ce furniza lumină electrică,
- 4 cazane multitubulare cu o suprafaţă de încălzire de 500 m²,
- două pompe de o capacitate de 250 m³ ( una utilizând forţa aburilor, iar cealaltă utilizând curentul electric).
Personalul era format din români, cu excepţia personalului tehnic care era format din specialişti străini. Fabrica avea cabinet medical unde se acordau consultaţii şi medicamente gratuite salariaţilor, precum şi băi, ce deserveau personalul.
 
Alte întreprinderi din Cernavoda erau, Fabrica de şuruburi „Japy, Vieillard, Herzog & C-nie”, care producea 300 de vagoane de şuruburi pe an. Capitalul investit era de 500.000 de lei fiind de origine franco-elveţiană. Construcţia a început în anul 1908, fiind finalizată în 1909 şi având 60-100 de muncitori.
  Rafinăria „Columbia” din Cernavodă producea 10.000 de vagoane pe an din diferite derivate ale petrolului. Ea fusese construită în anul 1899, avându-l ca proprietar pe C. Langeveld, ocupând o suprafaţă de 5 hectare şi fiind poziţionată în zona de nord a oraşului, în locaţia „Zăvoiu”.
  Amplasarea unei conducte de petrol pe linia Băicoi – Cernavodă - Constanţa, ale cărei costuri se ridicau la 12.000.000 de lei, avea o lungime totală de 304,4 km. La Cernavodă urmau să fie amplasate 4 rezervoare cu o capacitate de 3.000 m³, iar la punctul terminus, urmau a fi amplasate 5 rezervoare, cu o capacitate de 15.000 m³.
 Constanţa devenea astfel un important centru industrial din Europa acelor vremuri, iar Cernavodă, prin rafinăria „Columbia”, cel mai important centru industrial din Dobrogea.
 
Surse bibliografice:
 
A.N.I.C., Fond Casa Regală, dosar nr. 4/1899
S.J.A.N.C , în prefaţa Fondului Fabricii de Ciment Cernavodă, nr. 131
Idem, Fondul Fabricii de Ciment Cernavodă , dosar nr. 2/1900-1948; dosar nr. 2/1899-1943; dosar nr. 1/1915; dosar nr. 1/1908; dosar nr. 1/1912.
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904
Ioan Păunescu, Un colţ dobrogean. Schiţă monografică, Institutul de arte grafice Albania, Constanţa, 1945.
Ioan I. Muşat, Istoricul oraşului Cernavodă, Tipografia Viaţa Literară, Bucureşti, 1938.
Dobrogea ilustrată”, III, nr. 1, aprilie 1912, nr. 2 din mai-iunie 1912;
Adrian Ilie, Cernavodă – Bogazchioi, în „Cuget Liber”, Constanţa, 2-3 decembrie 2006
Idem, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Medgidia, 2007
Vasile Stavru Teodorof, Puntea dintre zări. Cernavodă, dragostea mea, Editura Dobrogea, 1996.
 
Surse foto:
 Anuarul dobrogean pe anul 1911. Constanţa şi Tulcea.
 
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 


Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (III)
 
Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (II) (galerie foto)
 
#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii