Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:15 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (II) (galerie foto)

ro

19 Sep, 2018 00:00 2518 Marime text
Localitatea a fost surprinsa pe diverse hărţi şi portulane, dovedind importanţa strategică şi economică pe care o avea. În 1640, Valea Kara-Su este surprinsă de harta lui Nicolaus Visscher - bine redată, de la Bogazchioi către Karasu, fiind denumită „lago de Karasu”.
 

 
Călătorul sultanal Evliya Celebi sosea la 27 noiembrie 1657, la Bogazchioi, aflat pe malul dunărean fiind „un sat înfloritor şi populat, fiind asemănător unui oraş”. Amintind de grupul etnic al citakilor, pentru centrul Dobrogei, putem presupune că se întâlneau şi la Bogazchioi, aceştia fiind un amestec al tătarilor, moldovenilor şi muntenilor, iar cei din urmă menţionaţi proveneau din stânga Dunării.
   
Unii locuitori din Cernavodă vor deveni supuşi ai domnitorului Ţării Româneşti, lucru demonstrat de trei zapise pentru vânzarea unei moşii din judeţele  Teleorman şi Vlaşca, datate în anii 1651, 1656 şi 1662, având ca principal martor pe „jupânul Sava negustoriul ot Cernavodă”.
  
De asemenea, ne informează despre prezenţa morilor de pe Dunăre (Tuna degirmenleri), ce aparţineau feudalilor otomani, sau se aflau în arenda unor alogeni, aducând venituri însemnate statului. Această informaţie este confirmată şi de François de Pavie, care le descrie ca fiind prevăzute cu patru, respectiv şase pânze.
 
În timpul stăpânirii otomane existau trei tipuri de mori şi anume:
  • mori fixe, aflate pe râurile interioare,
  • mori plutitoare, aflate pe Dunăre şi
  • mori de vânt, ce se găseau aproape în toate localităţile din provincie.
În defterul din anii 1693-1694, ce aparţine kazalei Karasu, având în vedere nemusulmanii din Bogazchioi, plătitori ai djiziei, se cunoaşte cu exactitate numărul acestora care era de 300 de contribuabili.
 
În anul 1734, se afla la Bucureşti negustorul Sterie (după părerea noastră ar putea fi aromân), din Cernavodă, care vindea o prăvălie situată pe uliţa mare a Şelarilor, amintită ulterior în anul 1753 şi anul 1783. Alţi locuitori cu origini în aşezarea dunăreană, au fost strămutaţi forţat de trupele ruse în stânga Dunării, unde au rămas timp de un an şi jumătate, cu prilejul războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774.
 
În anul 1726, este menţionat tipograful Ilie din Cernavodă, care lucra la tiparniţa din Râmnicu-Vâlcea, unde vor fi tipărite între 1776-1780, Mineiele de la Ostrov.
 
Informaţii despre Cernavodă ne oferă şi maghiarul Kelemen Mikes, care îl însoţea în exil pe Josef Rakoczi, fiul principelui Francisk Rakoczi II, în anul 1738, la data amintită localitatea fiind „un sat mare cu case frumoase”, în care majoritatea populaţiei era formată din români. Acesta va expedia mai multe scrisori din Cernavodă, una dintre acestea anunţând moartea protejatului său, precum şi testamentul defunctului, ce era datat la 7 noiembrie 1738. Kelemen Mikes primea o mie de piaştri şi era încredinţat cu vânzarea averii mobile a acestuia. Acesta amintea despre o poveste veselă din Cernavodă, a cărei victimă a fost un preot grec (este vorba de ritul ortodox oriental), care a  fost escrocat, precum şi faptul că Iosef Rakoczi a fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Cernavodă.
 
Tot el scria că „Cernavodă se află într-un loc foarte urât, fiind un sat mare cu case frumoase, cei ce o locuiesc sunt pe jumătate vlahi, pe jumătate bulgari, iar turci puţini”.
 
În anul 1750, există informaţii precise că localitatea era turcească, iar în anul 1763, lordul Baltimore Calvert a trecut pe la Cernavodă, ce era atunci un sat, având episcopie din anul 1703. În anul 1770, episcopul Neofit din Bogazchioi, traducea cărţi bisericeşti din limba greacă în limba română, fiind prezent în această calitate şi în 1774.
 
În acelaşi an, autorităţile otomane împrumutau sume importante de la locuitorii români ai oraşului, care în timpul războiului ruso-turc, au fost strămutaţi un an şi jumătate la stânga Dunării, după care au revenit la vetrele lor.
 
Într-un proces judecat la 12 octombrie 1776, în faţa domnitorului Alexandru Ipsilanti, pricina fiind la 5 martie 1776, Sterie „biv vel cămăraş za ocne”, aşadar un dregător al Ţării Româneşti, încredinţase dascălului Ioan de la Cernavodă, un copil din Braşov, fiul lui Mihai Croitorul „ca să-l înveţe carte”. Mâncarea şi „toate cele trebuincioase copilului”, cădeau în grija învăţătorului care, pentru acestea şi pentru învăţătura dată urma să primească 50 de taleri pe an. Judecătorul a dat câştig de cauză reclamantului, deoarece Sterie fusese cel care „au dat copilul la dascăl cu acel aşezământ precum nici el n-au tăgăduit”.
 
În martie 1777, Cernavodă era un sat, ce primea 2.000 de taleri de la Pană Babea, soţul Aniţei Cernăvodeanca, sub formă de împrumut, fiind acordat voievodului turc  (conducătorul localităţii).
 
La 21 martie 1777, domnitorul Alexandru Ipsilanti, confirma o danie mai veche din anul 1769, a lui Grigore Ghica al III-lea, prin care Biserica „Sfântul Dumitru” din Babadag şi Biserica „Sfântul Nicolae” din Bogazchioi, din eparhia Dârstorului, erau miluite cu câte 25 de taleri pe an din vama domniei pentru „tămâie, untdelemn şi făclii”.
 
Iosif Mesiodax, ce era directorul Şcolii greceşti din Bucureşti, încă din anul 1765, publica la Viena în anul 1781, „Teoria geografiei”, închinată lui Grigore Vodă Ghica şi lui Alexandru Ipsilanti din Dacia. Este considerat ca fiind „primul geograf dobrogean”, datorită însemnărilor lăsate. Pe harta lui Rigas Velestinul, ce fusese elev al lui Iosif Mesoidacul, este marcată aşa zisa patrie a acestui dascăl, în dreptul localităţii Cernavodă.
 
Nicolae Iorga considera că Iosif Mesiodacul, nu era grec ci aromân, dar şi-a luat acest nume pentru a putea preda limba greacă fiilor lui Alexandru Ipsilanti(1774-1782). Se poate considera că interesul crescut al domnitorilor Ţării Româneşti, pentru Cernavodă, se datorează în mare măsură şi lui Iosif Mesiodacul, născut în această localitate. El este fără nici o îndoială, un român dunărean.
 
În perioada secolelor XVII - XVIII, exista practica frecventă de a organiza campanii de pradă în teritoriile învecinate. Documentele îi consemnează ca fiind tâlhari-haiduci, care se ascundeau în ostroavele Dunării, în zona Cernavodă - Hârşova. Sultanul Mahmud I, poruncea cadiilor de la Brăila şi Giurgiu să pună capăt abuzurilor unor musulmani şi să lichideze litigiile dintre aceştia şi creştini. Aceste dispoziţii ale sultanului sub forma unor regulamente (nizam), prevedeau restituirea pământului ocupat abuziv proprietarilor de drept şi curmarea abuzurilor împotriva autohtonilor. Astfel de măsuri au fost aplicate şi la Cernavodă.
 
Aceste sume se ridicau cu prilejul sărbătorii de Sfântul Gheorghe, iar în vremea lui Alexandru Moruzi, prin hrisovul din 16 iunie 1793, suma necesară bisericii din Cernavodă „o au întărit ci încă am mai adaos câte 50 de taleri ca să ia anumitele biserici tot anul câte taleri 100, din vama domnească, să fie pentru tămâie, untdelemn şi făclii, încă epitropul de la biserica Sfântul Nicolae să ia 50 de taleri la ziua Sfântului Nicolae, ca să fie acestei biserici de ajutor şi întărire, pentru care am dat anumitei biserici domniei noastre hrisov”, iar popa Stroe şi Stan sin Popa Nicolae ce slujeau la Cernavodă, erau judecaţi de domnii Ţării Româneşti pentru un împrumut nerestituit.
 
Prima şcoală românească din Dobrogea este cea de la Cernavodă, înfiinţată de Alexandru Ipsilanti în anul 1766, al cărui dascăl Ion avea printre elevii săi un român ardelean. Informaţii despre prima şcoală nu se mai cunosc după anul 1772, dar aceasta se poate să-şi fi continuat existenţa.
 
În anul 1828, ruşii treceau Dunărea pe un pod chiar la Cernavodă, iar peste un deceniu, localitatea era un sat mic mahomedan, cu 20 de case.
 
Călătorul francez Alexis de Valon ajungea la Cernavodă, în anul 1843, unde găsea „sărăcie mare, uneori locuitorii ducând lipsă chiar de pâine. În port aştepta un vapor de pasageri. Printre ei un veneţian în haine turceşti, arendaş al tuturor bălţilor bulgăreşti cu lipitori”. Cu aceste lipitori se făcea un adevărat comerţ, fiind folosite în scopuri terapeutice.
 
La jumătatea secolului al XIX-lea, Ion Ionescu de la Brad, cunoştea realităţile localităţii Cernavodă, ce avea nume turcesc şi  însemna „apă neagră”(Kara-Su), iar la momentul revoluţiei de la 1848-1849, în statistica lui Korsak, sunt menţionate cinci case de ruşi şi 10 de moldoveni, iar unii susţin că localitatea era turcească la jumătatea secolului al XIX-lea. Robert de Bois în anul 1853, afirma că Cernavodă era un cătun de case, unde trăiesc „câţiva turci nenorociţi, serviţi de bulgari şi mai nenorociţi”.
 
În anul 1837, mocanii treceau Dunărea şi se stabileau la Cernavodă, iar la 1850, aşezarea era formată din 4 familii româneşti, 4 case şi 15 suflete. Henry C. Barkley, ne informează că la 1876, aşezarea avea 50 de case româneşti.
 
În ceea ce priveşte existenţa activităţii meşteşugăreşti aceasta s-a desfăşurat prin intermediul negustorilor străini. Sunt de menţionat armenii ce foloseau drumul median, care ajungeau şi la Cernavodă. Grecii se găseau la Cernavodă, fiind cei mai bogaţi negustori de aici.
 
Ei alegeau să locuiască în mediul urban, dar uneori se întâlneau şi în cel rural. Evreii percepeau vamă la tranzitarea Dobrogei, lucru amintit şi de Nicolaus Schmidt, ce trecea pe la „vama evreiască”. Aromânii erau şi ei prezenţi la Cernavodă, ocupându-se cu negoţul, meşteşugurile şi creşterea animalelor. Cazacii stabiliţi aici aveau preocupări economice, ocupându-se cu comerţul.
 
Raguzanii făceau comerţ cu piei, covoare, aramă, alamă sau cu alte articole pe care le vindeau în întreaga Peninsulă Balcanică, făcând negoţ şi cu locuitorii din Bogazchioi, ce era un oraş port fluvial, mergând de aici mai departe în Ţara Românească.
 
În anul 1738, cronicarul Kelemen Mikes, semnala la Cernavodă „mulţi negustori bogaţi care negustoreau mai mult prin Ardeal”. Acţiunile comerciale au fost benefice dezvoltării aşezărilor care aveau sarcina de a construi şi întreţine drumurile, fiind scutite de la plata impozitelor.
 
Cu ocazia desfăşurării Războiului Ruso-Turc din perioada 1828-1829, vechea biserică românească din Cernavodă a fost distrusă de turci, existând 5 case locuite de cazaci. În anul 1843, G. Smancini, pornea spre Cernavodă, nefiind încântat de peisajul câmpurilor întinse „deşi bogate în pajişti naturale”, amintind de mlaştinile lacului Carasu, iar la 1850, Bogazchioi era un oraş curat turcesc. Tot acum Alexis de Valon amintea că „la Cernavodă este sărăcie mare, iar locuitorii duceau lipsă de pâine”.
 
Confruntările turco-ruse au contribuit la distrugerea aşezărilor din Dobrogea, inclusiv a localităţii Cernavodă. După război, distrugeri şi bejenia locuitorilor, urma refacerea vetrelor şi reluarea vieţii de zi cu zi. Localitatea urma să existe şi să treacă şi peste alte încercări.

Surse bibliografice:
Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători, Editura Eminescu, Bucuresti, 1981
Călători străini despre Țările Romane, V
Analele Dobrogei, 3, 1922
Analele Dobrogei, X, 1929
Tudor Mateescu, Documente privind istoria Dobrogei, doc. 117.
Adrian Ilie, Valea Kara-su in perioada secolelor XIV-XIX, Medgidia, 2008
Ioan I. Musat, Istoria orașului Cernavoda, Bucuresti, 1938.

Sursa foto: Ioan I. Musat, Istoria orașului Cernavoda, Bucuresti, 1938.

 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.

 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii