Dilema venirii pe lume

Nu am crezut niciodata cu putere in ideea ca o carte citita la timpul ei iti poate schimba viziunea asupra lumii sau a existentei pe acest pamant. Nu am fost niciodata adepta invatarii de pilde din experienta celor care au ales sa impartaseasca trairi, idei si dezamagiri intr-un teanc de hartii cu valoare mai mult literara decat documentara.

Cu toate acestea, mare mi-a fost uimirea atunci m-am lovit de pragul de sus si cand toate ideile mele despre lumea cartilor au fost date putin peste cap. Si nu din credinte idealiste sau din dorinta de a prelua convingerile unuia care mi se pare mai inspirat ca mine... ci pentru ca, prin incercarea de a intelege o fraza, ce sta la baza intregului roman, am realizat ca probabil, la un moment dat in existenta oricarui om, aceasta dilema a aparut cu siguranta. "Credeti oare ca, daca ar sti ce ii asteapta, oamenii ar mai accepta sa se nasca?". Povestea unei tinere insarcinate cu gemeni pe care, inca din viata intrauterina ii instruieste citindu-le tratate stiintifice si enciclopedii este, cu siguranta, pura fictiune. Insa, sentimentul de repulsie fata de lume a celor doi fetusi, care, satui de atata hartogaraie erudita cer sa li se citeasca si ziare, pentru a cunoaste si cealalta fateta a existentei terestre, mi s-a aratat ca cel mai onest gand pe care il poate avea cineva care incearca sa se informeze. Pentru ca, parcurgand zilnic ziarele si buletinele de stiri de la posturile de televiziune ajungi sa intri intr-o stare de totala oripilare. Oare daca am cunoaste adevarul despre oameni am mai vrea sa facem parte din aceasta specie? Si luam un exemplu simplu, oferit pe tava de inaltii demnitari autohtoni. Biletele, misive de amenintare sau rugaminti pentru a ajuta sau a defavoriza pe cineva. Dovezi de marsavie si incercari dovedite de a minti "pe fata" o tara intreaga. Rautate, si nu dintr-aceea facuta fara ratiune, ci tocmai, cu mintea limpede si in cunostinta de cauza. Dovezi de marinimie oferite in scopuri electorale, lacrimi false scoase la lumina numai pentru a atrage la vot oamenii. Toate acestea fac parte din larga paleta a motivelor care ne-ar putea face sa nu vrem sa ne mai nastem. Si toate sunt tratate pe hectare intregi de pagini de ziar si in mult prea multe ore de difuzari la TV a declaratiilor contradictorii ale celor implicati. Insa nu numai politicienii ne ofera motive sa ne repugne lumea. Probabil ca problema se iveste atunci cand o tragedie se transforma in stire, atunci cand uitam sa vedem si partea umana a lucrurilor si cand orice chestie de interes se transforma intr-un mare tam-tam. Atunci cand nu ne mai uitam la durerea din ochii celorlalti, ci incercam sa gasim motivul acestei dureri pentru a ne-o face folositoare. Si asta este un pacat pe care eu mi-l asum. Insa, pacatul cel mai mare totusi ar fi sa nu se arate lumii bestiile cu chip de om, sa fim feriti de rautatea si de hidosenia unor evenimente ce se petrec in jurul nostru. Sa devenim detinuti intr-o colivie de argint. Si, cu toate relele, am accepta venirea pe lume, pentru a trai viata noastra, si nu pe a altora. Si pentru a cunoaste durerile existentei pe propria piele si nu din povestirile mai mult sau mai putin obiective ale altora.