România, meciul decisiv cu Bosnia - Herțegovina. Ce televiziune transmite partida. Fotbaliști crescuți pe litoral, în lotul tricolor
România, meciul decisiv cu Bosnia - Herțegovina. Ce televiziune transmite partida. Fotbaliști crescuți pe litoral,
15 Nov, 2025 12:00
ZIUA de Constanta
204
Marime text
204
Marime text
- Cu două etape înainte de final, echipa națională se află pe locul trei în clasament în grupa de calificare la CM 2026.
Echipa națională de fotbal a României susține ultimele două meciuri din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026, întâlnirile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino.
Sâmbătă, 15 noiembrie 2025, de la ora 21.45, tricolorii dispută meciul decisiv din deplasare cu Bosnia - Herțegovina, iar marți, 18 noiembrie 2025, întâlnesc San Marino pe teren propriu, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Partida cu Bosnia - Herțegovina este transmisă în direct de Prima TV.
România se află pe locul trei în clasament, iar, în urma ultimei victorii (1-0 în propriul fief cu liderul Austria), succes venit în urma unui joc foarte bun, păstrează șanse de a încheia grupa pe locul doi (care duce la baraj), dar chiar și de a ocupa prima poziție (care asigură calificarea directă la CM 2026).
Clasament grupa H
- Austria - 15p
- Bosnia - Herțegovina - 13p
- România - 10p
- Cipru - 8p
- San Marino - 0p.
Programul ultimelor două etape:
- Sâmbătă, 15 noiembrie 2025: Cipru - Austria (ora 19.00), Bosnia / Herțegovina - România (ora 21.45)
- Marți, 18 noiembrie 2025: Austria - Bosnia / Herțegovina, România - San Marino (ora 21.45).
„Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada. Se califică direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor vor fi împărțite prin tragere la sorți și vor disputa două jocuri de baraj (semifinală și finală) pentru a se stabili ultimele 4 naționale europene calificate“, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
România este calificată matematic la barajul pentru CM 2026 pe traseul Ligii Națiunilor. Dacă nu se va clasa pe locul doi în grupa preliminară, selecționata tricoloră nu va fi cap de serie și se va găsi în urna a patra la tragerea la sorți a barajului, urmând a înfrunta în semifinală (în deplasare, într-o singur manșă) o echipă din prima urnă.
Barajul e compus din semifinală și finală, meciuri într-o singură manșă.
Primele opt locuri secunde de la finalul grupelor preliminare (pe baza clasamentului FIFA din noiembrie) vor fi cap de serie și vor juca semifinala barajului acasă, împotriva unui adversar, teoretic, mai facil.
Lotul convocat de selecționerul României, Mircea Lucescu, pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino:
Portari
Ionuț Radu (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 3/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, 0/0);
Fundași
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian Sorescu (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil Ghiță (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 4/0), Adrian Rus (Universitatea Craiova, 22/1), Lisav Eissat (Maccabi Haifa | Israel, 1/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 49/2), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj, 48/6) ;
Mijlocași
Marius Marin (Pisa | Italia, 34/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad Dragomir (Pafos | Cipru, 3/0), Ianis Hagi (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Florin Tănase (FCSB, 24/5), Darius Olaru (FCSB, 26/0), Dennis Man (PSV | Țările de Jos, 41/10), David Miculescu (FCSB, 5/0), Valentin Mihăilă (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova, 1/0), Claudiu Petrila (FC Rapid 1923, 1/0);
Atacanți
Denis Drăguș (Eyüpspor | Turcia, 26/7), Daniel Bîrligea (FCSB, 5/1), Louis Munteanu (CFR Cluj, 3/1).
Dintre cei 23 de convocați, șapte (Virgil Ghiță, Răzvan Marin, Ianis Hagi, Florin Tănase, Denis Drăguș, Louis Munteanu / Marian Aioani) sunt fotbaliști formați și lansați de Academia Hagi ori care au jucat și la Farul Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
România, victorie de senzație cu Austria. Tricolorii se mențin în cursa de calificare la Campionatul Mondial
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


