Sufletul de sub umbrela tristeții – Povestea Auricăi, femeia fără adăpost din Constanța

În Constanța, la intersecția străzii Dezrobirii cu Bulevardul I.C. Brătianu, sub o umbrelă ruptă și lângă o toaletă publică mobilă, trăiește Aurica, o femeie de 54 de ani, care a transformat strada în casă și placa de beton în pat. Îmbrăcată în haine ponosite, acoperită cu un pled sintetic și două pături, Aurica este vizibil bolnavă și supraponderală, iar viața ei este o luptă tăcută pentru supraviețuire.

Femeia nu deranjează pe nimeni, nu cere nimic, trăind din mila trecătorilor. Voluntarii Asociației „Suflete Deschise” îi aduc zilnic apă, mâncare caldă, o cafea și chiar reviste de rebus, deși nu știu dacă o vor mai găsi în viață a doua zi.

Aurica știe să citească și să scrie, și își găsește alinarea în rezolvarea cuvintelor încrucișate, păstrându-și demnitatea în ciuda traumei pe care o poartă. Refuzul ei de a vorbi despre trecut sugerează că a trecut prin experiențe dureroase și complexe, care au lăsat urme adânci.

„Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora”, spune Sfântul Ambrozie, un îndemn pe care voluntarii îl aplică în fiecare zi. Ei consideră că, prin sprijinirea Auricăi, nu doar că o ajută pe ea să supraviețuiască, dar își cultivă și propria umanitate și compasiune.

Tragediile recente din Constanța amintesc de vulnerabilitatea oamenilor fără adăpost. La doar zece zile în urmă, un alt bărbat fără adăpost, Enache George, a murit de frig pe o bancă în parcul Tomis 2, un avertisment dur despre realitatea crudă cu care se confruntă cei mai neajutorați dintre noi.

Asociația „Suflete Deschise” face un apel la comunitate: fiecare gest de solidaritate contează. Ajutându-i pe cei aflați în nevoie, fie cu alimente, haine sau doar cu un zâmbet și câteva cuvinte de încurajare, putem readuce speranța în viețile lor și putem să ne păstrăm propria umanitate.

Aurica și oamenii ca ea ne reamintesc că, într-o zi, situația lor am putea fi chiar noi.