Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 12 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Post vacant la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța. Vezi condițiile

ro

12 Nov, 2025 09:45 177 Marime text
Spitalul Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Gafencu”Constanța (U.M. 02175 Constanța) din MApN organizează concurs de ocupare a postului vacant de execuție,de personal civil contractual, pe durată nedeterminată, de asistent medical generalist cu studii postliceale în microstructura unitate de transfuzie sanguină.
 
Nivelul de studii al postului este școala postliceală sanitară, specializarea asistență medicală generală.

Durata și timpul de lucru este nedeterminată, 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
 
Documente obligatorii pentru întocmirea dosarului de concurs:

a) formular de înscriere la concurs -tipizat- în care se va menţiona şi acordul persoanei care dorește să candideze, privind verificarea în vederea obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, corespunzător fișei postului, în condițiile în care va fi declarată „admisă” la concurs;
   
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
   
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
    
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului, solicitate de autoritatea sau instituţia publică:

diplomă eliberată de o școală postliceală sanitară acreditată, specializarea asistență medicală generală;
copia certificatului de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, vizat la zi;
adeverinţă de participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
   
e) copia carnetului de muncă, adeverinţă eliberată de angajator pentru perioada lucrată în unități sanitare, alte adeverințe care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, ștampilate și semnate de emitent;
   
f) certificat de cazier judiciar în original sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar sau declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează (dată în faţa secretarului comisiei de concurs/examen). Declarația este valabilă până la data anterioară primei probe de concurs, dată la care se depune certificatul de cazier judiciar original;
    
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau a minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de date genetice judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile care necesită examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;

 
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului (va conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii);
   
i) curriculum vitae, model comun european;
   
j) copia poliţei de asigurare de răspundere civilă-malpraxis;
   
k) chitanță taxă înscriere concurs/examen = 50 lei (la casieria spitalului);
   
l) dosar plic.
           
Actele prevăzute la  lit. b)-e) şi j) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
 

Condiţii generale

    a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetățeniaConfederațieiElvețiene;
    b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
    c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
    f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securitățiinaționale, contra autorității, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
    g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
    h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naționalde date genetice judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
 
Condiţii specifice
  1. diplomă eliberată de o școală postliceală sanitară acreditată, specializarea asistență medicală generală;
  2. diplomă de absolvire a cursului „Organizarea și desfășurarea activității transfuzionale la nivelul spitalului – responsabilități asistenți medicali din UTS”/ Curs transfuzii sanguine;
  3. vechime în specialitatea studiilor de 6 luni (șase luni cu normă întreagă);
  4. grad asistent medical
  5. nivel de acces la informații secret de serviciu, precum şi acordul scris al candidatului privind verificarea în vederea obțineriiautorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate;
  6. activitate desfășurată în condiții deosebite.
 
Calendarul de desfășurare a concursului
  • Perioada, ora și locul  de depunere a dosarului de concurs:12.11, ora 08.00 – 25.11.2025, ora 15,00, la sediul Spitalului Militar de Urgență, Bdul. Mamaia nr.96, Constanța;
  • Dată limită, ora şi locul de depunere a dosarului de concurs: 25.11.2025, ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență, Bdul. Mamaia nr.96, Constanța;
  • Termenul în care se afișează rezultatul selecției dosarelor de concurs:27.11.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina deinternet a unității;
  • Termenul în care se pot depune contestațiile privind rezultatul selecției dosarelor de concurs:28.11.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, Bdul. Mamaia nr.96;
  • Termenul în care se afișează rezultatele contestațiilorselecției dosarelor de concurs:03.12.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unității;
  • Datele de desfășurare a probelor de concurs : proba practică – 04.12.2025 începând cu ora 11.00,   şi interviul –10.12.2025, începând cu ora 10.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa;
  • Termenele în care se afișează rezultatele pentru fiecare probă: proba practică – 05.12.2025 până la ora 15.00 şi interviul – 11.12.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unităţii;
  • Termenele în care se pot depune contestațiile:proba practică – 08.12.2025 până la ora 14.00 şi interviul – 12.12.2025, până la ora 14.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa;
  • Termenele în care se afișează rezultatele contestațiilor:proba practică – 09.12.2025 până la ora 09.00 şi interviul – 15.12.2025, până la ora 10.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa;
  • Termenul în care se afişează rezultatele finale:16.12.2025, până la ora 15.00, la sediul Spitalului Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa, Bdul. Mamaia nr.96, Constanţa şi pe pagina de internet a unității.
 
Tematica și bibliografia:

Tematica:
 
  1. Organizarea și desfășurarea activității transfuzionale la nivelul spitalului – responsabilități asistenți medicali din UTS – lector Alina Dobrota;
  2. Hemovigilență și siguranță transfuzională– curs asistenți UTS – lector Ana Grădinariu;
  3. Monitorizarea funcțiilor vitale – managementul îngrijirii preoperatorii şi postoperatorii;
  4. Administrarea medicamentelor;
  5. Determinarea grupelor sanguine, a RH – ului, detectarea anticorpilor iregulari, TCD, teste de compatibilitate;
  6. Perfuzia şi transfuzia de sânge;
  7. Recoltarea probelor biologice şi patologice;
  8. Urgențe medico-chirurgicale;
  9. Constante biologice ale analizelor de laborator;
  10. Reguli generale de practică a dezinfecției şi a dezinfectantelor;
  11. Manipularea şi îngrijirea dispozitivelor invazive;
  12. Atribuțiile asistentei medicale în activitatea de prevenire şi combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare ;
  13. Precauțiuni universale;
  14. Consimțământul pacientului privind intervenția medicală;
  15. Exercitarea profesiei de asistent medical – dispoziții generale;
  16. Dezinfecția prin mijloace fizice şi chimice; 

Bibliografia:
 
1.   Legea 282/2005;
2.  Ordinul ministrului sănătății nr.1224/2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea UTS;
3. Ordinul ministrului sănătății nr.1228/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea sistemului de hemovigilență, de asigurarea a trasabilității, precum și a Regulamentulșui privind sistemul de înregistrare și raportare în cazul apariției de incidente și reacții adverse severe legate de colecta și administrarea sângelui;
4. Ordinul ministrului sănătății nr.1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale
5. Ordinul ministrului sănătății nr.961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecția şi sterilizarea în unitățile sanitare publice şi private, ...
6. Ordinul ministrului sănătății nr.1101/2016 din 30 septembrie 2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale în unitățile sanitare
7. Legea nr.46/2003, legea drepturilor pacientului, cu modificările şi completările ulterioare
8. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.144/2008 privind exercitarea profesiei de generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor şi Asistenților Medicali din România, cu modificările şi completările ulterioare.
9. Curs privind Organizarea și desfășurarea activității transfuzionale la nivelul spitalului – responsabilități asistenți medicali din UTS – lector Alina Dobrota;
10. Curs Hemovigilență și siguranță transfuzională– curs asistenți UTS – lector Ana Grădinariu.
 
Note:
  1. Copiile actelor prevăzute la rubrica documente obligatorii se prezintă însoțite de documentele originale în vederea verificării conformității cu acestea;
  2. Rezultatele probelor și comunicările privind desfășurarea concursului se afișează la avizierul Spitalului Militar de UrgențăConstanța din Bulevardul Mamaia nr. 96, Constanța și pe pagina de internet smuct.ro la secțiunea Anunțuri;
  3. Persoană de contact:secretarul comisiei de concurs, telefon 0241660390 interior 107;
  4. În cazul modificării/abrogării unor acte normative cu cel puțin 30 de zile înainte de data susținerii concursului, se consideră incluse în tematică actele normative modificatoare/înlocuitoare. Prevederile actelor normative cuprinse în bibliografie se studiază cu modificările și completările ulterioare și/sau sub formă republicată.



Citește și:

Licitații ConstanțaSpitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța vrea să monteze centrale în cazarmă. Valoarea estimată a licitației (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii