Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:19 05 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația „Suflete Deschise” aduce lumină și speranță în Postul Crăciunului. Ajutor pentru o familie din Esechioi rămasă fără locuință

ro

13 Nov, 2025 16:04 1688 Marime text
Odată cu începutul Postului Nașterii Domnului, Asociația „Suflete Deschise” din Constanța lansează un apel emoționant către toți creștinii: „Să pornim împreună în călătoria postului Nașterii Domnului iubind, cu gând blând, cu fapte bune, aproapelui iertând, și la Crăciunul, care deja răsare în depărtare, cu neclintită nădejde privind!”
 

În spiritul acestui îndemn, voluntarii asociației au pornit într-o nouă misiune de suflet, ducând alinare și ajutor concret unei familii greu încercate din satul Esechioi, comuna Ostrov. În urmă cu doar câteva zile, familia Șerban — formată din Ionuț, Andreea, micuța Ana, în vârstă de 6 ani, și bunica Silvia, de 87 de ani — și-a pierdut locuința într-un incendiu devastator, care a mistuit toate bunurile.

Astăzi, la poarta lor a ajuns Caravana faptelor bune a Asociației „Suflete Deschise”, încărcată cu daruri și iubire. Voluntarii au oferit familiei alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, jucării pentru cea mică, dar și aparate electrocasnice noi – o mașină de spălat, un aragaz și un frigider.

„Ceea ce i-a impresionat cel mai mult nu au fost lucrurile materiale, ci dragostea cu care au fost primiți”, au transmis reprezentanții asociației. „Lacrimile de recunoștință și emoția sinceră a familiei ne-au arătat, încă o dată, că binele făcut din inimă nu se uită niciodată.”

Postul, o călătorie a iubirii și a milosteniei

Asociația „Suflete Deschise” amintește, în mesajul său către credincioși, că adevăratul post nu înseamnă doar abținerea de la anumite alimente, ci mai ales curățirea inimii și a gândurilor.
„Cea mai scurtă cale pentru a-L întâlni pe Hristos este să mergem la cei nevoiași, la cei singuri, la cei aflați în dificultate, pentru că acolo, tainic, Îl descoperim pe Domnul”, spun reprezentanții asociației, citând din Sfânta Scriptură: „Să împarţi pâinea ta cu cel flămând, ăsta este postul care-mi place!” (Isaia 58:6-7).

„La ce îți folosește postul dacă ești un om fără milă? La ce-ți folosește rugăciunea dacă nu iubești?”, se arată în apelul asociației, care subliniază că milostenia este una dintre cele mai importante fapte bune, fiind „sufletul” oricărui post adevărat.

O chemare la solidaritate și rugăciune

„Pentru noi, acest post este o perioadă specială de pregătire sufletească și trupească pentru a-L primi, cu vrednicie, pe Fiul lui Dumnezeu născut în peștera din Betleem”, se arată în mesajul Asociației.
Aceasta face apel la credincioși să nu uite fapta bună, să se îngrijească de cei aflați în suferință, de bolnavi, de singuri și neajutorați, și să se roage pentru cadrele medicale care îi îngrijesc cu devotament.

„Postul bineplăcut lui Dumnezeu presupune, pe lângă rugăciune și nevoință personală, lepădarea de egoism și aplecarea spre cei aflați în lipsuri. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine”, se mai arată în mesaj, citând din profetul Isaia.

Prin aceste gesturi de compasiune, Asociația „Suflete Deschise” transmite speranța că „Pruncul Hristos se va sălășlui și în Betleemul inimii fiecăruia dintre noi, în casa sufletului nostru, pe care trebuie s-o pregătim prin rugăciune, post, iertare și milostenie.”

„Post binecuvântat tuturor!” — este urarea finală a voluntarilor, care demonstrează că, și în vremuri grele, dragostea și credința pot aprinde lumina binelui în sufletele celor care suferă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii