Constanța. Cristian Cojocaru și Luca Gîlea, generații diferite, aceeași dragoste față de rugby Numit după marele Gațu și dus cu autobetoniera la sport (GALERIE FOTO)

 

• Povești savuroase, de ieri și de azi, toate gravitând în jurul pasiunii pentru sportul cu balonul oval!   

 
Tânără speranță din rugby-ul constănțean, Luca Gîlea (16 ani) joacă la echipa Under-18 a CSM-ACS Tomitanii Constanța, iar sportul cu balonul oval e viața sa. Din dragoste pentru el, a fost, singur, peste mări și țări, tocmai în Noua Zeelandă!
 
La emisiunea „Pe locuri, fiți gata… SPORT!“, de pe pagina de Facebook a CSM Constanța, la care a participat alături de Cristian Cojocaru (președintele ACS Tomitanii Constanța și antrenor, alături de Onal Agiacai, la CSM-ACS Tomitanii Constanța), Luca Gîlea a povestit începuturile sale în rugby, petrecute în urmă cu șase ani. 
 
„La noi nu există simulare și nu ne văităm“
 
„Aveam zece ani, iar domnul Cojocaru a venit la bunicii mei, mi-a arătat o minge de rugby și m-a întrebat dacă vreau să fac un antrenament la Constanța. De acolo a plecat totul. Nu știam mai nimic de rugby, văzusem un singur meci la televizor, dar am încercat. Mi s-a părut ciudat prima dată, însă e foarte frumos. Mi s-a părut un sport foarte dur, la fotbal e total diferit, cum se aruncă pe jos și se plâng. La rugby vezi pe cineva cu capul spart și joacă tot meciul. La noi nu există simulare și nu ne văităm deloc, doat să-ți rupi o mână, un picior. Mama chiar m-a încurajat să fac acest sport, m-a ambiționat, la fel și domnul Cojocaru. Până acum, am avut doar probleme la gleznă, o entorsă, dar am jucat așa. Primul meu meci a fost contra Metrorex București, la Under-14, în care am reușit și un eseu“, a spus, potrivit sursei citate mai sus, Luca Gîlea, campion național în acest an cu Tomitanii Constanța la juniori III (categoria de vârstă Under-16).
 
„Vino la rugbv, că e de tine!ׅ“
 
Antrenorul Cristian Cojocaru a dezvăluit o întâmplare nostimă, prin care a remarcat că Luca e un băiat curajos, exact ce se cere la rugby.
 
„L-am văzut urcat pe casă, s-a suit după o pisică, era pe coama casei. Vorbesc serios, am poză. Mi-am zis că, dacă tipul ăsta are curaj să urce pe casă după o pisică și merge pe coama casei, înseamnă că e tare curajos. De pe coamă a sărit într-un copac, iar de acolo a ajuns jos. Mi-am dat seama că îl caracterizează curajul și i-am spus: «Vino la rugbv, că e de tine!»ׅ“, a menționat antrenorul. Pisica de atunci? E bine și acum, toți îi spun Clopo, de la Clopoțica.

 
Sprijin important de la părinți
 
Mare iubitor al rugby-ului și al sportului în general, Cristian Cojocaru a început sportul cu balonul oval în 1989 și a subliniat sprijinul pe care el și fratele său, Florin, l-au primit când erau mici de la părinți, pentru a face sport. De altfel, prenumele de Cristian vine de la Cristian Gațu, fostul mare handbalist român, pe care tatăl fraților Cojocaru îl admira în mod deosebit, din vremea în care România era campioană mondială la handbal! 
 
„Iubesc ce fac“
 
„Mă cheamă Cristian «din cauza» lui Cristian Gațu. M-am născut în 1974, când România a ieșit campioană mondială la handbal. Tatăl meu a spus: «Așa îl va chema, ca pe Cristian Gațu. A ieșit cel mai bun». Tata era șofer de betonieră, mama - coafeză. Tata ne căra cu betoniera să facem sport. Eu așa am trăit, cu mama fugind cu geanta de la coafor să ne ducă la sport. Ne-a dus la toate sporturile posibile și imposibile, numai să creștem sănătoși, într-o perioadă în care sportul la televizor nici nu exista. Fratele meu tot rugby a făcut, ne-a cărat pe amândoi, că betoniera are cabina mai mare. Le mulțumesc părinților că m-au târât la sport, pentru că îl iubesc. Din 1989, fac rugby și iubesc ce fac. Am fost pe la baschet, la atletism, înot, la mai multe, dar și la fanfară, să cânt la trompetă“, a povestit Cristian Cojocaru.
 

„La fotbal, de uvertură n-am auzit“
 
Într-o perioadă în care tânărul de atunci făcea fotbal, a fost chemat la rugby de antrenorul Emil Dumitrescu și așa a început Cristian o parte mirifică a vieții sale.
 
„În 1989, într-o stație de autobuz, a venit un domn profesor, Dumitrescu Emil, și, după ce m-a întrebat dacă fac sport, iar eu am răspuns afirmativ (n.r. făcea fotbal) mi-a spus: «O să faci sport de înaltă performanță la mine». M-a întrebat ce joc, iar eu am spus atacant. «Foarte bine, a mine o să joci uvertură», a continuat. «La fotbal, de uvertură n-am auzit, nu știu ce spuneți», m-am mirat eu. «Păi nu la fotbal, schimbăm sportul, vii la rugby», mi-a mai zis profesorul. Nu prea știam eu despre acest sport. Eram coleg la fotbal cu Dennis Șerban, el e mai mic ca mine, jucam la baza din Constanța de peste liniile de tren. Am fost și la Palatul Copiilor, când terenul de fotbal era funcțional“, a menționat Cristian Cojocaru la „Pe locuri, fiți gata… SPORT!“.
 
De la jambierele legate cu elastic, la deplasarea în Anglia
 
Întâlnirea cu Emil Dumitrescu, din 1989, înainte de 23 August, avea să-i schimbe viața tânărului de atunci, actualul antrenor.
 
„Emil Dumitrescu mi-a spus că vin a doua zi la CSS2 (actualul LPS „Nicolae Rotaru“). Iar acolo, ce să vezi, am găsit niște copii de seama mea, de 15 ani, care îl așteptau pe profesor să le dea niște tricouri de rugby, groase, cu șiret. În acea zi, mi-a dat tricoul acasă, fără să mă noteze pe vreun carnețel. Mi-a zis să vin din nou a doua zi. Încrederea sa în mine a fost mare. Am spălat tricoul și m-am dus din nou. Profesorul mi-a spus că din lot fac parte și alți rugbyști, care, peste o săptămână, aveau să se întoarcă din Germania. Eu nu am crezut, mă gândeam că mă păcălește, știam că nu se poate pleca din țară. Dar, înainte de 23 August, ce să vezi, generația 73-74 venea din RDG și am văzut șort Adidas, tricouri șmechere. Eu fusesem cel mai mult cu fotbalul până la București, jucasem cu Steaua pe zgură, cu jambierele legate cu elastic. În anii următori, m-a prins tare fenomenul. Oamenii de atunci s-au ținut de cuvânt, am fost în Anglia, am coborât din avion, Londra, mi s-a părut incredibil. I-am apreciat întotdeauna pe oameni și așa am rămas legat afectiv de rugby“, a punctat Cristian Cojocaru.
 
Aceeași vârstă
 
La aceeași vârstă, 15 ani, pe care o avea Cristian când a început rugby-ul, tânăra speranță Luca Gîlea a avut parte de o experiență extraordinară, participarea la un stagiu de pregătire de trei luni în Noua Zeelandă, care e considerată patria rugby-ului! Mai mult, a parcurs, drumul România - Noua Zeelandă, cu avionul, singur, cu escale în mai multe țări! Și s-a descurcat.    
 
„Sunt destul de avansați față de noi“
 
„Am avut o escală în Turcia de șapte ore, dar m-am descurcat, apoi escală în Dubai, într-un aeroport foarte mare, am avut doar 40 de minute să mă descurc între curse. A trebuit să schimb două autobuze și un metrou ca să ajung, poarta era în partea cealaltă a aeroportului. Apoi am ajuns în Australia, în Sydney, iar de acolo în Noua Zeelandă. Pe perioada stagiului, am făcut și școală, și rugby. Mi s-a părut total diferit, școlile sunt foarte moderne, ca în SUA, oamenii m-au primit foarte frumos din prima, încă de la aeroport, sunt foarte civilizați și prietenoși. Pe lângă antrenamentul de rugby pe teren, am lucrat și la sală. Eram rugbyști din întreaga lume, iar eu, la 15 ani, eram cel mai mic de acolo, ceilalți aveau 18 ani. Pe perioada stagiului, am disputat și șase meciuri, am jucat titular și cred că am înscris 30 - 40 de puncte. Adversarii erau foarte mari fizic. În Noua Zeelandă, rugby-ul se practică în școli de rugby. Față de ce e la noi, din ce am văzut acolo, suntem în urmă cu 20 - 30 de ani. Sunt destul de avansați față de noi. Acolo se face rugby și pe teren, și în școală, în laboratoare, te scoate la tablă și se discută fazele, pe monitoare“, a povestit Luca Gîlea, care este elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Constanța și are rezultate bune și la învățătură.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto galerie: Facebook (Cristian Cojocaru)
 
Citește și:
 
Editorial
Nu mai au de-a face cu un băiat, ci cu un bărbat!