Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:22 15 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Volei CSM Constanța, meci cu ultima clasată. „Victoria este cuvântul de ordine!“ (VIDEO)

ro

15 Nov, 2025 12:00 273 Marime text
  • CSM Constanța are o victorie și trei înfrângeri, pe când adversara sa a pierdut toate cele patru partide disputate până acum și nu are niciun punct.


Echipa feminină de volei CSM Constanța susține sâmbătă, 15 noiembrie 2025, meciul din etapa a cincea a Diviziei A1, întâlnind în deplasare, de la ora 19.00, ultima clasată, CS U Cluj.


Aflată pe locul opt (din zece echipe) în clasament, cu trei puncte în patru meciuri, CSM Constanța (antrenori, Florin Voinea și Radu Began) are o victorie și trei înfrângeri și vizează acum primul succes pe teren străin din acest campionat. De cealaltă parte, lanterna roșie, CS U Cluj, a pierdut toate cele patru partide disputate până acum și nu are niciun punct.


„Voleibalistele noastre merg la Cluj-Napoca hotărâte să obțină primul lor succes în deplasare din acest sezon! Victoria este cuvântul de ordine!“, este mesajul CSM Constanța.


„Pregătirea a fost intensă, ca de obicei. La antrenamente, dăm tot ce avem mai bun și încercăm să aducem rezultate cât mai bune. Echipa aceasta are multe de promis. Abordăm partida de la Cluj cu același gând de a face totul pentru a obține victoria“, a declarat voleibalista Claudia Lupescu.


„În etapa anterioară, acasă cu Dinamo, am jucat foarte bine și a fost un meci foarte strâns. Evoluția ne-a dat speranțe pentru următoarele partide. Mergem la Cluj cu o dorință foarte mare de câștig. Cu siguranță, dacă avem încredere în noi și facem tot ce ține de noi, vom avea o victorie asigurată“, a menționat și tânăra Nicole Toma.


Programul etapei a 5-a

Vineri, 14 noiembrie 2025

Ora 17.00: CS Dinamo București - CSM București


Sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Ora 17.00: CSM Corona Brașov - CSM Volei Alba-Blaj

Ora 18.00: CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - CSM Lugoj

Ora 19.00: CS U Cluj - CSM Constanța


Duminică, 16 noiembrie 2025

Ora 14.00: CS Rapid București - CSO Voluntari 2005


Clasament
  1. CSM Volei Alba-Blaj - 13p (5m)
  2. CSO Voluntari 2005 - 11p
  3. CS Dinamo - 9p
  4. CSM Corona Brașov - 9p
  5. CSM București - 6p
  6. CS Rapid București - 6p
  7. CSM Lugoj - 3p
  8. CSM Constanța - 3p
  9. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș - 3p (5m)
  10. CS U Cluj - 0p.
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.    


Citește și:

CSM Constanța volei
Florin Voinea - „Ușor - ușor, vor apărea și rezultatele, cu siguranță“ (VIDEO)




 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari