Echipele Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, pe podium în campionatul de baschet universitar și în campionatul militar de CrossFit (GALERIE FOTO)
Echipele Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, pe podium în campionatul de baschet universitar
14 Nov, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
280
Marime text
280
Marime text
- Formația de baschet a ANMB a obținut locul II în clasamentul final, după ce a înfruntat alte patru echipe ale universităților membre ale Uniunii Studenților din România.
Echipa de baschet a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, alcătuită din studenți de anul I, a adus un nou premiu în palmaresul ANMB.
Formația a obținut locul II în clasamentul final, după ce a înfruntat alte patru echipe ale universităților membre ale Uniunii Studenților din România.
„Campionatul de baschet universitar, organizat în cadrul festivalului studențesc UNIFEST, a fost despre spirit sportiv, fair-play și pasiune pentru baschet. Ne bucurăm că am putut participa ca reprezentanți ai Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» și că am urcat pe podium“, a transmis căpitanul echipei ANMB, sd. Răzvan-Cristian Dumitriu.
„Au dat tot ce au avut mai bun! Felicitări!“, este mesajul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
Sportivii ANMB s-au întors cu premii și de la campionatul militar de CrossFit pe instituții de învățământ, care a avut loc la Baza Aeriană „Aurel Vlaicu” Boboc.
Performanțele au fost:
- locul 2 în clasamentul individual la masculin - sd. sg. maj. Student Sergiu Adelin Fleșeriu
- locul 3 la echipe masculin
- locul 4 la echipe feminin
- locul 4 în clasamentul general.
„Lotul sportiv, condus de lt. Ghioca Voicu-Viorel și antrenat de asist. univ. Croitoru Horia, a trecut peste fiecare dintre cele 7 probe cu agilitate și determinare. Felicitări tuturor participanților! Felicitări sportivilor care reprezintă cu mândrie Academia Navală «Mircea cel Bătrân»!“, se arată pe pagina de Facebook a ANMB.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto galerie: Facebook (Academia Navală „Mircea cel Bătrân“)
Citește și:
Studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ Constanța au alergat pentru o cauză nobilă la evenimentul #Autism24H 2025 (GALERIE FOTO + VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


