Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 07 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PT Dolj Contrabandă cu arme si țigări la Calafat

ro

07 Nov, 2025 15:28 134 Marime text
Nr. 3710/E/VIII-3/2025
07 noiembrie 2025
COMUNICAT DE PRESĂ
În data de 07.11.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului K.F., cetăţean turc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, contrabandă calificată, (în modalitatea introducerii în ţară de arme, fără drept).
În fapt, în data de 06.11.2025, în jurul orelor 15, organele din cadrul Poliției de Frontieră şi Direcţiei Regionale Vamale Craiova au identificat în proximitatea staţiei de taxare Calafat, pe sensul de mers Bulgaria- România, un ansamblu rutier format din camion și remorcă, condus de către inculpatul de origine turcă.
În urma efectuării controlului amănunţit asupra ansamblului rutier, organele de poliţie au descoperit mai multe bunuri supuse regimului vamal, pe care inculpatul le-ar fi introdus în mod clandestin pe teritoriul României, respectiv:
131 arme de foc letale cu calibrul 9 mm (tip pistol), fiecare prevăzut cu încărcător şi
101 încărcătoare separate de acestea;
8.490 pachete a câte 20 ţigarete fiecare (total, 169.800 ţigarete) mărcile Parliament şi Marlboro, cu timbru fiscal turcesc şi cantitatea de 610 kg tutun mărunţit pentru fumat, ambalat în folie transparentă de plastic, bucăți de câte 5 kg; prin introducerea clandestică a pachetelor de ţigarete, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 1.177.848 lei.
Cauza a fost iniţial înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, fiind preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în data de 07.11.2025.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 07.11.2025.
În cursul zilei de 07.11.2025 urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Craiova în vederea luării măsurii arestării preventive.
În cauză, cercetările sunt efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împreună cu organele de poliţie judiciară din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, I.P.J. Dolj - Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi I.P.J. Dolj - Serviciul Criminalistic.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea de măsuri preventive sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de Procedură Penală, ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii