Arhivele Securității scot la iveală corupția din anii '50 Cum se mituiau inspectorii de stat cu țuică, mălai și lemne de foc pentru a ascunde delapidările din întreprinderi

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a dat publicității un document inedit din propria arhivă, care demonstrează că marea corupție și rețelele de impunitate au funcționat nestingherite în România chiar și în perioada de maximă teroare a regimului comunist.

Deși anii '50 au rămas în istorie ca o epocă a fricii generalizate în Republica Populară Română — o perioadă în care orice cetățean putea fi ridicat de pe stradă sau din familie în urma unei simple delațiuni, sub stricta supraveghere a consilierilor sovietici —, „temerarii economici” nu s-au temut să devalizeze avutul obștesc pentru a-și asigura buzunarele.

Un dialog conspirativ în trenul Ploiești – Vălenii de Munte

Documentul prezentat de CNSAS este o notă informativă din data de 1 februarie 1957, întocmită de locotenentul Matei Aurel de la Serviciul IV al Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) Regiunea Ploiești, pe baza informațiilor furnizate de agentul „Trifan V.”.
Conform notei, în seara zilei de 28 ianuarie 1957, în timp ce călătorea cu trenul pe ruta Văleni - Ploiești, agentul a purtat o discuție cu un inginer în vârstă de aproximativ 60 de ani, care ocupa funcția de șef al producției la Întreprinderea de exploatare a pietrei „Valea Teleajenului” din Vălenii de Munte. Frământat de neregulile grave din fabrică, inginerul (al cărui nume a fost cenzurat în arhivă) l-a rugat pe agent să îi spună unde se află sediul Controlului de Stat pentru a depune un denunț.

Cadouri pentru controlori: Sacii cu mălai și mașinile cu lemne

Întrebat de ce nu apelează la organele de control regionale, inginerul a oferit un răspuns care deconspiră corupția endemică din sistem: acesta a mărturisit că nu are niciun pic de încredere în inspectorii regiunii. Cu un an în urmă, când o echipă venise în verificare, inspectorii de stat fuseseră cumpărați de conducerea întreprinderii cu „atenții” consistente, primind cadouri compuse din:

• saci cu mălai;
• mașini cu lemne de foc;
• damigene de țuică și alte bunuri aflate în patrimoniul unității.

În schimbul acestor favoruri, organele de control închiseseră ochii în fața unor fraude uriașe.

Radiografia unei delapidări de stat: Case ridicate din materiale furate

Inginerul a descris în amănunt mecanismul prin care banii publici erau furați în cadrul întreprinderii comuniste:

• Ficțiuni contabile: Se plăteau manopere considerabile la carierele de piatră fără a se efectua, în realitate, nicio extracție.
• Stocuri fantomă: Doar la nisipul de cuarț (evaluat la 17 lei metrul cub), unitatea trebuia să aibă în stoc 6.800 m³, însă depozitele erau complet goale. De asemenea, lipseau 2.800 de tone de piatră de var, deși extracția fusese achitată în totalitate.
• Transporturi ilegale: Camioane particulare erau folosite pentru transportul pietrei prin IRTA. În foile de parcurs se treceau cantități fictive de materiale, care nu erau livrate niciodată în interesul statului.

În schimb, aceleași camioane cărau ilegal materiale de construcție direct la domiciliile șefilor. Din bunurile întreprinderii de stat, directorul, șeful contabil și șeful serviciului tehnic își construiseră case de proprietate personală, ultimii doi ridicându-și locuințe de lux inclusiv în Ploiești.

Șeful de producție a adăugat că a fost reținut să facă un raport scris chiar de către director și contabilul-șef, care l-au asigurat că „situația se va îndrepta”. Totuși, el a subliniat că, în cazul unei anchete oficiale, este hotărât să spună adevărul.

Teama Securității de a nu deranja sistemul

Nota informativă se încheie cu o rezoluție scrisă de căpitanul Diță Ștefan. Analiza specialiștilor CNSAS arată că, spre deosebire de alte cazuri în care ofițerii ordonau ferm sesizarea Miliției sau a organelor de partid, în această situație brațul înarmat al Securității a acționat cu o prudență extremă, părând să aibă o reținere clară în a deranja rețeaua locală de influență.

Căpitanul Diță a propus ca Securitatea din raionul Teleajen să organizeze o discuție „tactică” cu inginerul, însă cu o condiție bizară: să nu îi lase acestuia impresia că sunt deja puși în temă cu detaliile, ci doar să încerce să obțină informații direct de la el, protejând în același timp identitatea agentului „Trifan V.”.

Documentul rămâne o mărturie vie a modului în care, în spatele propagandei despre „construirea societății socialiste”, rețelele de corupție măcinau din interior economia statului român.