Omagiu pe locul fostei Biserici „Izvorul Tămăduirii” din Constanța Flori și lumânări aprinse pe terenul lăcașului demolat din zona Tomis III
Omagiu pe locul fostei Biserici „Izvorul Tămăduirii” din Constanța: Flori și lumânări aprinse pe terenul
116
Marime text
Locul din zona „Macul Roșu” (Tomis III), unde până nu demult s-a aflat Biserica „Izvorul Tămăduirii”, pare că a devenit astăzi un spațiu de reculegere pentru credincioși.
Mai exact, pe terenul eliberat în urma lucrărilor de desființare a lăcașului de cult, constănțenii au adus flori și au aprins lumânări în memoria lăcașului sfânt care a slujit comunității ani la rând.
Gestul vine ca un omagiu adus de credincioșii din cartier care continuă să se oprească pe terenul rămas gol și a face aceste gesturi și a păstra vie amintirea „bisericii de pe trotuar”.
Biserica „Izvorul Tămăduirii”, cunoscută de localnici și drept biserica de la „Macul Roșu”, a fost demolată în urma unei decizii a instanței, după un proces de durată privind legalitatea construcției amplasate pe domeniul public.
Reamintim că litigiul juridic dintre Primăria Constanța și reprezentanții lăcașului de cult continuă pe rolul instanțelor, chiar dacă dezafectarea din teren a fost deja finalizată. Dosarul nr. 18398/212/2023, privind contestația la executare formulată în cazul lăcașului de cult din zona Macul Roșu, a fost înregistrat la Tribunalul Constanța (Secția I Civilă) în faza de Apel la data de 30 septembrie 2026.
Calea de atac a fost declarată de Arhiepiscopia Tomisului și Parohia „Izvorul Tămăduirii”, după ce Judecătoria Constanța le-a respins acțiunea ca inadmisibilă prin Hotărârea nr. 6065/2026 din 6 mai 2026, obligând totodată fiecare entitate la plata a câte 1.700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către Primarul Municipiului Constanța.
Executarea silită a avut la bază o sentință definitivă din anul 2020, prin care instanța a dispus desființarea construcției ridicate fără autorizație pe Bulevardul Tomis nr. 322.
Biserica a fost demontată în regim propriu de către Arhiepiscopie în cursul lunii septembrie 2026, iar Tribunalul Constanța urmează să fixeze primul termen în apel pentru a analiza legalitatea hotărârii de la fond.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Biserica de pe trotuar din zona Macul Roșu, deja demolată de Arhiepiscopie, își consumă ultimul capitol în instanță. Procesul cu Primăria Constanța a ajuns la Tribunal
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


