Schimbare la vârful Prefecturii Constanța Guvernul a decis eliberarea din funcție a prefectului Adrian-Teodor Picoiu
Schimbare la vârful Prefecturii Constanța: Guvernul a decis eliberarea din funcție a prefectului Adrian-Teodor
224
Marime text
Ședința de Guvern de joi, 1 octombrie 2026, aduce modificări importante la conducerea Instituției Prefectului – Județul Constanța. Pe agenda oficială a Executivului a fost inclus un proiect de Hotărâre de Guvern privind eliberarea din funcție a prefectului Adrian-Teodor Picoiu.Proiectul figura la punctul 14 al secțiunii dedicate Hotărârilor de Guvern, vizând „eliberarea domnului Picoiu Adrian-Teodor din funcția de prefect al județului Constanța”.
Iată declarația transmisă oficial de fostul prefect de Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, cu privire la motivul eliberării sale din funcție în ședința de Guvern de astăzi, 1 octombrie 2026:
„Bună ziua, astăzi la ora 12.00 pe ordinea de zi a Guvernului se află revocarea mea din funcție pentru motive legislative (se împlinesc 2 ani de mandat și nu am curs INA), drept urmare încetează mandatul meu de prefect. Vă mulțumesc tuturor pentru buna colaborare și rămân la dispoziția dvs. în continuare!”
Decizii conexe pentru județul Constanța pe ordinea de zi
Ședința de Guvern din 1 octombrie 2026 a inclus și alte măsuri cu impact direct asupra județului Constanța:- Simbolistică locală: A fost supus spre aprobare proiectul de Hotărâre de Guvern privind modelul steagului comunei Albești (punctul 9);
- Patrimoniul Apărării: Aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului pentru imobile aflate în administrarea MApN situate în mai multe județe, printre care și Constanța (punctul 10).
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


