Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gemini Trade DDD a reclamat Spitalul Judeţean Constanţa la CNSC. Ce a decis Consiliul

ro

01 Jul, 2019 00:00 2020 Marime text

Gemini Trade DDD SRL a reclamat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor rezultatul unei achiziţii efectuate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Astfel, SC Gemini Trade DDD SRL, reprezentată legal prin administrator Bîrzu Dinca, a înregistrat la CNSC contestaţia nr. 22493/18.06.2019, formulată împotriva raportului procedurii nr. 25426/10.06.2019 şi deciziei de atribuire, comunicată prin adresa nr. 25451/10.06.2019, postate în SEAP, în data de 12.06.2019, de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate într-o singură etapă, derulată online, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecţie interioară, dezinsecţie exterioară şi de deratizare” (anunţ de participare simplificat SCN1040041/ 20.03.2019).

Contestatoarea a solicitat următoarele: anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 25451/10.06.2019, postată în SEAP în data de 12.06.2019; anularea în parte a proceselor-verbale intermediare de evaluare tehnică şi financiară prin care a fost stabilită ca admisibilă oferta SC DDD Constance Perfect Clean SRL, precum şi a raportului procedurii nr. 25426/10.06.2019, în sensul anulării deciziei de desemnare ca fiind câştigătoare a acestei oferte; dar şi obligarea autorităţii contractante ca, în termen de 10 zile de la soluţionarea prezentei contestaţii, în caz de admitere a acesteia, să procedeze la reevaluarea ofertei depusă în cadrul procedurii, cu luarea în considerare a motivelor de neconformitate şi inacceptabilitate pentru oferta SC DDD Constance Perfect Clean SRL şi cu menţinerea, ca admisibilă, a ofertei depuse de SC Gemini Trade DDD SRL. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a luat act de renunţarea formulată de către SC Gemini Trade DDD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Gemini Trade DDD SRL, în datele Registrului Comerţului

Înmatriculată în anul 2001, Gemini Trade DDD SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 500 de lei, integral vărsat, este compus din 50 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Bîrzu Taşcu şi Bîrzu Dincă, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi asociaţi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de activităţi de curăţenie.

În anul fiscal 2016, firma cu 15 salariaţi a declarat un profit de 345.660 de lei şi o cifră de afaceri de 1.053.586 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 16 salariaţi a raportat un profit  de 683.894 lei şi o cifră de afaceri de 1.493.779 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 17 salariaţi, cifră de afaceri de 1.660.125 lei şi un profit de 7.27.468 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii