Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:29 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere Ioana Liliana Taras, asistent șef la secția ATI a Spitalului Clinic CF Constanța, deține două apartamente și două autoturisme (DOCUMENTE)

ro

31 Jan, 2022 00:00 1623 Marime text

 
 
 
  •  În ultima declarație de avere, depusă pe 07 aprilie 2021, Ioana Liliana Taras a menționat că deţine împreună cu familia două apartamente și două autoturisme.
 

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Ioanei Liliana Taras (asistent șef la secția ATI a  Spitalului Clinic CF Constanța), documente preluate de pe site-ul oficial al Spitalului CF Constanța.
 
În ultima declarație de avere, depusă pe 18 iunie 2021, Ioana Liliana Taras a menționat că deţine împreună cu familia două apartamente și două autoturisme.
 
Conform datelor înscrise în document, unul dintre apartamente (în suprafață de 40 de metri pătrați), la care deține o cotă parte (50%), a fost dobândit  prin cumpărare, în 2012. Titulari sunt Ioana Taras și Robert Taras.
 
Celălalt apartament, (în suprafață de 55 de metri pătrați), la care deține o cotă parte (50%), a fost dobândit  prin cumpărare, în 2012. Titulari sunt Ioana Taras și Robert Taras.
 
Autoturismele, unul marca Seat Ibiza, an de fabricaţie 2007, a fost dobândit prin cumpărare, iar cel de-al doilea autoturism marca Seat Arona, an de fabricaţie 2020, a fost dobândit prin cumpărare/credit.
  
La categoria „Venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”,  Ioana Liliana Taras a menţionat venituri din salarii (moneda fiind leu ), astfel: 76.551 lei  – salariul primit de la Spitalul CF Constanța, funcția de asistent medical.
 
În declarația de interese depusă pe 07 aprilie 2021, Ioana Liliana Taras a menționat calitatea sa de menbru în cadrul Sindicatului Medico Sanitar Feroviar.   

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 
În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi cele de interese ale Ioanei Liliana Taras. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii