Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:05 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreșteDobrogea141 Pericle Martinescu, un memorialist dobrogean de excepție - Amintiri și portrete din epoca interbelică (II)

ro

22 Nov, 2019 00:00 901 Marime text
Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”. (Gregg Braden)
 
Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:
arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938)- militar și istoric
fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005) 
publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960)- director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.
 
În cele ce urmează, puteți citi a doua parte a evocării personalității lui Pericle Martinescu, realizată de Cristian Cealera.
 
 „Cu profilul tău ermetic conturat pe orizont
Marea capătă în zare o culoare mai suavă
În figura ta se scaldă tot acest ilustru Pont
Ca-ntr-o vastă reverie, melancolică și gravă”
poemul „Pontică“

La jumătatea lunii ianuarie a anului 1937, la București, moare pe neașteptate unul din tinerii intelectuali de marcă, scriitorul Anton Holban, autor ce se făcuse remarcat prin romanele „O moarte care nu dovedește nimic” și „Ioana” și prin nuvelele „Bunica se pregătește să moară” sau „Castele de nisip”. Moartea lui Holban îl afectează peste măsură pe Pericle Martinescu, care consemnează pe 18 ianuarie 1938, în jurnalul său: „O veste uluitoare pentru mintea și inima mea. Am fost doi frați predestinați, dar nu ți-am spus niciodată asta. Ne întâlneam, regulat, luni seară la „Vremea”: tu erai mereu „în trecere”, timid, speriat, parcă temându-te de oameni, ca și mine...”
 
Viața agitată a Bucureștiului, cu bunele și relele sale îl obosește pe tânărul dobrogean, care așteaptă cu nerăbdare rarele răgazuri de a se întoarce acasă. Face în general asta, de sărbători sau în sezonul estival. Pericle Martinescu se bucură mai ales de Paștele sărbătorit acasă, alături de întreaga familie. Înainte de al doilea Război Mondial se bucură de toți ai lui părinții îi sunt încă sănătoși iar frații la fel, chiar dacă spectrul conflagrației mondiale în care unii dintre ei aveau să își piardă viața începea să răsară deasupra Europei.
 
În 1937 este însă liniște, pace și bucurie la Viișoara iar tânărul Pericle se bucură de culorile primăverii și de fiecare zi pe care o trăiește în satul natal:
 

„... M-am dus până la gară, călare, singur, pe câmpul înverzit. Am făcut cu această ocazie o plimbare minunată, în șea, pe marginea satelor, pe lângă holdele de rapiță și grâu verde... Soarele după-amiezii împrăștia o lumină dulce în văzduh și câmpurile se așterneau pe văi și dealuri ca niște covoare multicolore, cu reflexe albastre și violete în depărtări... Seara asist la sosirea oilor, cu miei mulți ce zburdă prin curte, cu toți câinii ce se întorc de la câmp și cu moș Ioan, baciul nostru de la Tilișca Sibiului... De la oi și de la miei trec la grajdul cu vite, mângâi vițelul frumos și blând, mă joc cu cățeii, privesc orătăniile din curte. Mă amuz urmărind dragostea maternă a cloștelor care își apără cu abnegație puii și neastâmpărul cocoșilor ce nu lasă în pace găinile, ciupindu-le de creastă și fugărindu-le prin curte... Când știi să le privești, toate lucrurile au și ele câte un mic miracol. Să citesc Odiseea. În definitiv, de ce n-am încerca să facem și viața noastră tot atât de frumoasă precum cea a zeilor, ce se amestecau adeseori în treburile oamenilor? ”.

 

„Ochii mi se opreau mereu la Goga, ministru de interne, căci îl știam și îl iubeam ca poet...

 
Se simte cel mai bine în sânul familiei, o familie de oameni harnici, simpli și cu mult umor.
 

Aseară la masă am aflat că a murit regina Maria... Tata a spus: De ce-o fi murit așa tânără, măi, e doar de o seamă cu mine, 64 de ani... Ștefănică (n.a. unul din frații lui Pericle): Ei, o ducea greu, de aia a murit săraca... Păi ce, crezi că e puțină treabă la o casă de regi? Nu vezi matale, aici și nu le răzbești pe toate, dar acolo?...”Păi n-avea fete să-i dea ajutor?. Tata: Păi avea, dar le-a măritat și a rămas singură. Mama: Atunci te pomenești că o fi murit de inimă rea, o fi ducând-o rău fetele ei.... Era haz dar și seriozitate în comentariile astea. Ștefănică glumea, tata spunea ceea ce știa el, numai biata mama, sărmana, în neștiința ei de carte și în durerile ei adânci o căina pe regină și credea că, într-adevăr, a murit de inimă rea sau fiindcă nu avea ajutor la treabă - ori ăsta era cel mai mare necaz pentru ea... Până seara am frunzărit cele trei volume din „Povestea vieții mele”, de Regina Maria. Iradiază din carte un adevărat suflet regal...”.

 
Pericle Martinescu trăiește cu intensitate fiecare clipă a vieții, se bucură și suferă după fiecare slovă citită și care îi merge la suflet: „Plâng ca un copil astă seară... Citesc cartea lui Cioran, „Lacrimi și sfinți” și parcă ar fi scrisă de mine. Dar îmi dau seama că disperarea lui e provocată de lectură, geniul lui e un geniu livresc, în timp ce al meu e alimentat de viață, de această viață mereu clocotindă, niciodată satisfăcută, cerând absolutul și râvnind ceea ce nu se poate realiza – o viață intensă, ca a marilor chinuiți. Dar eu vreau să trăiesc viața, nu s-o literaturizez, să trăiesc suferințele, nu să le înlocuiesc prin cuvinte”.
 
Martinescu trăiește intens, într-o Românie interbelică tot mai tulburată și mai agitată politic. Transformările produse ii pricinuiesc uneori neașteptate dezamăgiri:
 

„Azi mi-a căzut în cap altă cărămidă, tocmai când mă credeam mai teafăr. La Biblioteca Municipală am fost concediați toți, împreună cu directorul Pompiliu Constantinescu. Ceea ce mă revoltă nu este aceasta lovitură ce mi se dă, ci faptul că ea vine de acolo de unde mă așteptam mai puțin. Venirea lui Goga (Octavian Goga) la Guvern, acum două săptămâni și ceva m-a bucurat mult, nu pentru că aș face politică, ci pur și simplu din simpatia pe care i-o port lui Goga ca poet... În casă la noi el se bucura de multă cinste. În copilăria mea am trăit în cultul lui Averescu și al oamenilor lui. Tata, întors din război, era averescan... În 1926, când Averescu a fost chemat la putere, tata a fost numit primar în comuna Cobadin (de care ținea satul Viișoara) și în casă aveam un tablou înrămat și agățat pe perete, cu toți membri Guvernului... Mie, ochii mi se opreau mereu la Goga, „ministru de interne”, căci îl știam și îl iubeam ca poet... Acum, tocmai partidul lui Goga îmi ia pâinea de la gură, în mod samovolnic... și iată-mă concediat. La asta nu mă așteptam”.

 
Martinescu trece însă cu bine această criză, reușește să obțină reangajarea iar după alte câteva săptămâni, pe 11 februarie 1938, Guvernul Goga cade. Situația politică e tot mai tulbure iar intelectualii vremii se întâlnesc în locuri publice și dezbat aprins subiectele zilei. Percile Martinescu se vede adesea cu Felix Aderca, cu Emil Ocneanu sau Vasile Lovinescu și discută aceste teme arzătoare.
 
„Ce țară poate fi asta, unde slujitorii condeiului sunt urmăriți de poliție ca niște pungași?
 
În vara lui 1938 Mircea Eliade publică în ziarul Vremea articolul „Provincia și legionarismul” și este arestat pe 14 iulie, în timpul unei campanii anti-legionare declanșată de Carol al II-lea. Arestarea lui Eliade a avut loc în acest context întrucât ministrul de interne Armand Călinescu a considerat că scriitorul a făcut propagandă legionară. După ce a stat un timp ascuns, Eliade a fost prins, dus din București într-un lagăr din Miercurea Ciuc, apoi într-un sanatoriu din Moroieni și eliberat pe 12 noiembrie 1938. Era o vânătoare de vrăjitoare, Eliade nefiind un anti-semit (a fost prieten cu evreul Mihail Sebastian, de exemplu).
 
Despre aceste momente, Pericle Martinescu scrie în jurnalul său:

„La „Vremea” am văzut-o astă seară pe soția lui Eliade. Dezolată. Eliade e ascuns ca să nu fie arestat, iar ea e tare necăjită, tare revoltată de indignare: Domnule Martinescu, spune și dumneata, ce țară poate fi asta, unde slujitorii condeiului sunt urmăriți de poliție ca niște pungași?”. Într-adevăr, ce țară!”.

 
Evenimentele cotidiene îl tulbură, dar are o viață socială plină, grație căreia uită adesea de nebunia politicului. Unul din amicii săi este Eugen Ionescu (care va pleca în Franța în acel an 38, și definitiv în 1942), despre care scrie: „Ieri am fost la Eugen Ionescu. Mi-a citit din romanul său în formă de jurnal... unde vrea să prezinte un erou înzestrat cu toate defectele fizice și sufletești din lume. Uneori e îngrozitor eroul său, alteori e monstruos, însă mai totdeauna verosimil. El (Ionesco) e de o sinceritate crudă cu el însuși. E o calitate și asta. Dacă ar trebui să fiu tot atât de sincer cu mine însumi ar însemna să mă anulez, să mă sinucid. Eugen n-a ajuns până la deznădejde fiindcă pe el îl apără ceva, scutul ironiei, posibilitatea de a da cu tifla vieții. În fond, suntem plămădiți din aceeași pastă, suntem niște obsedați, niște victime ale propriilor noastre năluciri. Ceea ce mi se pare anormal este faptul că Eugen e însurat. Mai mult chiar, e un soț docil iar Rodica (Rodica Burileanu, căsătorită Ionescu) se înțelege cu el, îl suportă”.
 
O altă evocare interesantă este cea a lui Ionel Teodoreanu. Pericle Martinescu scrie despre o întâlnire pe care a avut-o cu marele scriitor pe 4 ianuarie 1939: 
 

„Ieri, la Librăria Cartea Românească, la standul lui Mișu, ne-am întâlnit din întâmplare vreo trei scriitori tineri, discutând ca de obicei despre literatură. A apărut și Ionel Teodoreanu „Vorbă lungă”. Ne-am întins la taclale, singuri în toată librăria, până la ora 2. Am vorbit de toate. Despre scriitori, despre evenimente politice, despre destinul lumii și al nostru, al românilor... La un moment dat, Ionel Teodoreanu a întins mâna, a luat un semn (de carte, în formă de creion), și-a scos stiloul și a scris pe el „Domnului Pericle Martinescu, acest creion inutil, în amintirea unor clipe de veselie pură. Semnat - Ionel Teodoreanu”...

 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

#sărbătoreșteDobrogea141 Pericle Martinescu, un memorialist dobrogean de excepție - Amintiri și portrete din epoca interbelică (I)


ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia
ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

 

#sărbătoreşteDobrogea141 Dionisie cel Smerit - Detalii inedite și mărturii de epocă despre creatorul cronologiei creștine Anno Domini

 

Comentarii








Cele mai recente postari