Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:53 11 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#sărbătoreșteDobrogea141 Pericle Martinescu, un memorialist dobrogean de excepție - Amintiri și portrete din epoca interbelică (I)

ro

21 Nov, 2019 00:00 963 Marime text

Motto: „Cunoașterea este puntea care ne conectează cu toți cei care au trăit vreodată înaintea noastră. De la civilizație la civilizație și de la viață la viață, contribuim cu poveștile individuale care devin istoria noastră colectivă.
Indiferent cât de bine păstrăm informațiile despre trecut, cuvintele din aceste povestiri nu sunt decât «informații» până la momentul în care le dăm un înțeles. Modul în care aplicăm ceea ce știm despre trecutul nostru devine înțelepciunea prezentului”.

(Gregg Braden)


Anul acesta, în cadrul celei de-a treia ediții „Ziua Dobrogei“, organizată de ZIUA de Constanța pe 23 noiembrie, cu tema „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, vor fi conferite, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de medalia „Dionisie Exiguul“, unui număr de cinci personalități care au marcat definitoriu devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare:
  • arheolog, cercetător, Petre Diaconu (6 octombrie 1924 - 3 aprilie 2007)
  • colonel Marin Ionescu Dobrogianu (1866 - 1938) - militar și istoric
  • fizician dobrogean, membru corespondent al Academiei Române - Musa Geavit (23 decembrie 1931 - 5 iulie 2010)
  • prozator, poet, memorialist și critic literar - Pericle Martinescu (11 februarie 1911 - 24 decembrie 2005)
  • publicistul Constantin Sarry (8 mai 1878 - 4 octombrie 1960) - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”.

În cele ce urmează, puteți citi o evocare a personalității lui Pericle Martinescu, realizată de Cristian Cealera.

Într-adevăr, Dobrogea, provincia mea natală, e ciudată, foarte ciudată - bizară, ca și mine. Ca s-o cunoști trebuie să ai mare răbdare, dar în simplitatea ei nudă, e plină de comori. Cine o cunoaște o dată bine, nu se mai desparte de ea. Și eu sunt dobrogean, dobrogean «iremediabil», cum i-am spus astăzi lui Arghezi”.

Dobrogea a dat de-a lungul timpului numeroase personalități, din diverse domenii de activitate, care au contribuit din plin la crearea unui tezaur cultural-științific românesc. Nu toți au primit recunoașterea meritată, deși operele lor ar trebui să fie studiate în școală și mai ales mediatizate și cunoscute de către toată lumea.

Unul dintre acești dobrogeni cu care ne putem mândri și care merită a fi mult mai bine cunoscut și studiat este Pericle Martinescu (1911-2005), jurnalist, poet, memorialist și critic literar, născut într-o familie de țărani din satul constănțean Viișoara. Cotidianul „Ziua de Constanța” a publicat numeroase materiale ce relevă importanța operelor lui Pericle Martinescu, cel care prin jurnalele sale a reușit să creeze o radiografie plastică și obiectivă a României, de-a lungul mai multor decenii, începând cu epoca interbelică și până în negrii ani ai comunismului.

Suntem datori să îi facem și acum o scurtă prezentare, deși CV-ul său complet se poate întinde pe numeroase pagini. A fost absolvent al Liceului Mircea cel Bătrân din Constanța iar apoi al Facultății de Litere din capitală, fiind licențiat în filozofie. A publicat de-a lungul anilor sute de articole în „Gazeta Transilvaniei”, în „Vremea”, „România Literară”, „Universul Literar”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața Literară”, „Meșterul Manole” sau „Dacia Rediviva”. A tradus în română (uneori în colaborare cu alte persoane) „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde, „O tragedie americană” a lui Theodor Dreyser, „Opere” de Balzac, „Cavalerii tezaurului de Paul Feval, „Vicontele de Bragelone” – de Alexandre Dumas, „Hristos răstignit a doua oară și „Libertate sau moarte” aceste două – opere ale prietenului său Nikos Kazantzakis.

Este autorul romanului „Adolescenții din Brașov”, al volumului de prozo-poeme „Sunt frate cu un fir de iarbă”, al monografiei Costache Negri... A scris de asemenea volumul de eseuri „Retroproiecții literare”, volumul de amintiri „Umbre pe pânza vremii”, memorii de călătorie în „Excursie în Ciclade”, „Odiseea editării Poeziilor lui Eminescu în prima sută de ani”, „Visul Cavalerului”, „Figuri în filigran”, „Existențe și creație literară”, etc...

După cum se poate observa, doar această scurtă listă de opere (nu sunt toate) ne demonstrează că a fost un autor extrem de prolific, ale cărui opere au fost scrise în decursul a unei jumătăți de secol (ultima carte a publicat-o în anul morții sale). Contemporanii săi, fie că s-au numit George Călinescu sau Monica Lovinescu i-au lăudat talentul și au mărturisit importanța deosebită a operelor sale.
 

Un memorialist al Apocalipsului“


Am lăsat în mod voit, la urma acestor enumerări, câteva din creațiile sale, poate cele mai de seamă și pe care am avut ocazia a le citi. Este vorba despre „Jurnal intermitent”, „7 ani cât 70” „ Confesiune patetică – pagini de jurnal intim vol.1 Vulcanul iubirii 1936-1939” și „Uraganul istoriei – Pagini de jurnal intim vol.2 1940”. În aceste pagini am descoperit evocări extraordinare ale unor mari personalități ale vremurilor și o analiză extrem de exactă asupra transformărilor prin care România a trecut în perioada 1936-1954.

Citatele extrase din aceste opere demonstrează valoarea acestui scriitor pe nedrept adesea uitat. A cunoscut și a fost prietenul unor mari personalități ale culturii românești și a surprins superb ipostaze, imagini și realități, neferindu-se să fie uneori franc și sever în aceste „zugrăviri” ale sale sau pătimaș și entuziast în altele.

Pericle Marinescu se recomanda ca fiind un „memorialist al Apocalipsului”, în timp ce George Călinescu s-a referit la scriitorul dobrogean astfel: „Realitatea talentului său mi se pare a se găsi în poetica sa, adică în putință de a ritma, universalizând emoțiile”.... Superbă caracterizare, pentru că într-adevăr, scrierile lui Pericle Martinescu (deși vorbim despre proză și jurnale de memorii) sunt practic poezie pură. Iar acest lucru se poate vedea foarte bine și în rândurile ce urmează, citate din operele sale.
 

Constanța în jurnalele sale


Deși și-a petrecut mare parte din viață la București, Pericle Martinescu a rămas mereu un dobrogean sadea, care nu și-a uitat nicio clipă locurile natale, pe care le-a iubit cu pasiune.: „Cuprins de-un dor aprins de a revedea marea, am plecat dintr-o dată realizând și intenția, amânată mereu de câteva săptămâni de a mă duce și la Viișoara, de unde aveam să iau niște cărți și diferite hârtii lăsate acolo astă vară și care îmi trebuiau. Am stat două zile la Constanța - aproape tot timpul numai pe marginea mării, hoinărind de la Cazinou până la Mamaia, printr-un decor pustiu dar fermecător (n.a. vizita a fost făcută în luna noiembrie 1936)... Din Constanța i-am trimis L. (n.a. una dintre iubirile tinereții sale) o scrisoare, scrisă la o masă pe terasa de la intrarea în port (n.a. Vraja Mării), la capătul digului, într-o dimineață splendidă, cu soare cald și plăcut. Marea, portul, singurătatea de pe bulevard (n.a. fie faleza numită pe atunci și Bd Averescu, fie Bd Elisabeta - aflat mai sus de terasă), frumusețea acelei zile (n.a. 16 noiembrie 1936) m-au împins să îi scriu câteva pagini lirice, încărcate de emoțiile spectacolului minunat din jur”.

Pericle Martinescu are numeroși prieteni în elita românească de intelectuali din care el însuși face parte. Ni-l evocă printre alții pe Tudor Arghezi și în același timp, evocă, în mod minunat, Dobrogea: „Astăzi, la librăria Alcalay am vorbit cu Arghezi, mult, despre Dobrogea. Toată vara el a cutreierat sudul ei, cu mașina, împreună cu întreaga familie, până în regiunea Medgidiei și mi-a spus că a rămas nu numai impresionat, dar parcă legat – o legătură ciudată – de acest pământ. A trecut și prin Viișoara și când i-am spus că sunt de acolo, că eu sunt într-adevăr „legat” de Dobrogea, doar că nu m-a felicitat. Mi-a vorbit despre ciudățenia, despre asprimea și totuși despre familiaritatea aceea singulară a pământului dobrogean. Spunea că nicio provincie nu i-a produs senzațiile ce i le-a produs Dobrogea, că avea de gând să scrie o carte despre ea, dar că nu se simte în stare... Într-adevăr, Dobrogea, provincia mea natală, e ciudată, foarte ciudată – bizară, ca și mine. Ca s-o cunoști trebuie să ai mare răbdare, dar în simplitatea ei nudă, e plină de comori. Cine o cunoaște o dată bine, nu se mai desparte de ea. Și eu sunt dobrogean, dobrogean „iremediabil”, cum i-am spus astăzi lui Arghezi”.

Vechiul Tomis, Constanța, orașul unde a făcut Liceul Mircea, revine adesea în amintirile surprinse de jurnalele sale. La mijlocul lui august 1937, întors la București, el consemnează în jurnalul său: „Am fost o săptămână la Constanța. În toiul sezonului...m-am simțit foarte bine, ducându-mă la Mamaia cu bărcile, făcând plajă pe nisipiul fin, scăldându-mă în apa caldă. Ne-am regăsit câțiva prieteni, constănțeni și bucureșteni, și am format un grup, vorbind, râzând, prăjindu-ne la soare, ca niște adevărați crai... ne despărțeam la întoarcerea de la Mamaia și ne revedeam pe bulevard, la Cazinou, sau la Ovidiu, unde prelungeam până târziu boema. M-am întors de acolo cu o mulțime de impresii, ars de soare, bine dispus și cu un cântec ce-mi flutură mereu pe buze: „Frumoasele zile și nopți de vară, la Constanța”...
 

Fascinația pentru compozitorul George Enescu


Pericle Martinescu iubește ieșirile sale la Constanța și în Dobrogea, dar este în același timp atras de avantajele unui București cultural, unde are posibilitatea de a-i vedea pe viu pe idolii săi, maeștri ai artei, cum este cazul lui George Enescu. Marele compozitor român îl face pe Martinescu să aibă cele mai intense trăiri. Tânărul dobrogean adoră muzica lui Enescu și îl adoră pe compozitor, descriind într-un mod extraordinar senzațiile pe care le-a trăit ca spectator, în seara de 31 octombrie 1936: „Mă întorc de la concertul lui Enescu... Ce poate fi mai încântător? Să ascult o sonată de un compozitor înzestrat cu harul genialității, executată de el însuși la vioară, și acest compozitor să fie George Enescu iar acea sonată să fie inspirată din motivele muzicii populare românești (n.a. Sonata în La Minor), iată tot ce ți se poate întâmpla mai frumos în viață. Enescu a pus în sonata asta a lui suprema tentativă de înălțare spre culmile artei, suprema aspirație spre puritate și desăvârșirea sufletului nostru național... Chiotul de bucurie, subțire, prelung și patetic, ori izbucnit dintr-o dată ca o sondă de argint viu din măruntaiele pământului, strigătul profund, exasperat, de durere, dansul jucat după o euritmie înebunitoare, pământul, dragostea, talăngile turmelor de oi, susurul izvoarelor, feeria nopților fantastice, bucuria și destinul oamenilor – iată ce se poate descifra în compoziția lui Enescu. Dar nu e numai atât, nu e numai sufletul nostru popular exprimat în muzică. Mai e ceva. Mai e geniul creator al artistului”.

Uluit și umil în fața perfecțiunii, Martinescu se întreabă candid cum de Enescu îi este contemporan lui și nu marilor artiști ai antichității sau ai Renașterii, precum Fidias, precum sculptorul anonim ce a creat-o pe Venus din Milo sau precum Dante Alighieri ori Rafael.

Cuvintele prin care el descrie magnetismul lui Enescu demonstrează la rândul lor talentul scriitoricesc extraordinar al dobrogeanului: Enescu e numai linie, numai înălțare, numai claritate. Vioara lui e o minune și ceea ce izvorăște din strunele ei farmecă. Cea mai mare simplitate exprimă desăvârșirea. Asta este Enescu... În fața lui nu mai simți prezența omului care ține arcușul... totul coboară de undeva din tainele adânci ale ființei... Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul. Prin el nu vorbește o ființă umană, ci se manifestă fluidul misterios al unei existențe transcedentale care se prelinge prin muzică, spre desfătarea oamenilor... Are marele dar, căpătat de la zei, desigur, de a aduce în fața celor ce îl ascultă fiorul înălțător al frumuseților celeste. Când îł privești... contopit cu totul în fluviile de armonii pe care le toarce arcușul său fermecat, ai impresia că nu cântă un om, ci o statuie... Din această atitudine Enescu le vorbește oamenilor, prin vioară, ca un zeu... Asemeni oricărui artist de geniu e un sol care din imperiile întunecate și depărtate ale unei existențe ce nu se poate numi viață, extrage marile bucurii și marile tristeți ale vieții. Noi, muritorii de rând, nu putem să vedem bucuriile și tristețile mari, miracolele și destinele ce se aprind și se frâng în jurul nostru... {el) le vede pe toate, le prinde, le încheagă în forme materiale, le îmbracă cu simboluri și ni le transmite nouă...”

Încheiem momentul evocării lui Enescu, cu o altă descriere, mult mai scurtă dar la fel de frumoasă, scrisă după un alt recital, din noiembrie 1937:
Astăzi l-am revăzut... Astăzi renasc numai fiindcă l-am ascultat pe Enescu... Senin, de o seninătate heruvimică, Enescu, în fața Simfoniei a IX-a, părea transfigurat de o bucurie imensă. L-am văzut și dirijând Simfonia a IX-a și m-am simțit mai ușor, mai curat, mai liniștit... În prezența sufletelor și operelor mari, devenim și noi mai mari, mai puri...”


(Va urma)


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    


Citeşte şi:

ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“

#sărbătoreşteDobrogea141 Pericle Martinescu - Cavalerul discret

#sărbătoreşteDobrogea141 Interviu cu scriitorul Pericle Martinescu, realizat de istoricul Filip Lucian Iorga - „Eu nu mă exprimam în public, dar simţeam nevoia; şi mă exprimam în faţa unei foi de hârtie“ (document)

#sărbătoreșteDobrogea141 Pericle Martinescu, scriitorul Dobrogei
 

Comentarii