Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:14 28 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oraşul Constanţa în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (III) Problema jocurilor de noroc de la Cazino şi scandalul din Piaţa Independenţei

ro

23 Dec, 2019 00:00 2044 Marime text
Principala atracţie a urbei turistice Constanţa a fost, începând din anul 1910, evident, Cazinoul Comunal, monumentalul edificiu construit de către arhitectul Daniel Renard, în stilul Art Nouveau... Locul unde se făceau sau se pierdeau averi, la ruletă, la bacara sau la alte jocuri de noroc celebre la acea vreme, în lumea întreagă. Bineînţeles, Cazinoul Comunal însemna mai mult decât atât: era şi centrul cultural al oraşului, loc de spectacole, expoziţii şi numeroase alte evenimente, dar şi, graţie falezei sale, locul ideal pentru promenadă.
 
 
Povestea Cazinoului nu putea fi pe atunci completă fără jocurile sale de noroc. Ceea ce se ştie mai puţin este însă faptul că nu tot timpul, în perioada interbelică, jocurile de noroc au fost admise la Cazinoul din Constanţa. Astfel, au existat perioade şi sezoane, atât în anii 20, cât şi în anii 30, când jocurile au fost interzise. Raţiunea interzicerii era considerată de unii ca fiind una morală: patima jocului fără limită curmase vieţi, adusese falimente, destrămase familii.... Este adevărat, pentru cine nu se putea abţine, jocurile de noroc erau distrugătoare. 
 
Interzicerea jocurilor în diverşi ani a pus capăt unui şir de drame. De partea cealaltă însă, fără jocurile de la Cazinoul Comunal, Constanţa nu mai era atât de atractivă pentru turiştii bogaţi din ţară şi din străinătate. Din acest motiv s-a ajuns la următoarea situaţie ciudată: când Jocurile erau interzise la Cazino, Constanţa suferea economic şi înregistra pierderi uriaşe, pentru că nu mai era vizitată de atâţia turişti. Pierdeau bani mulţi toţi comercianţii, patronii de hoteluri, de restaurante, de prăvălii şi de bodegi... pierdeau barcagiii, birjarii... pierdea toată lumea...
 
Presa din Constanţa a reclamat mereu deciziile de interzicere a jocurilor de la Cazinou în unii ani ai epocii interbelice. În ziarele vremii se făcea mereu apel la autorităţile naţionale şi locale, cerându-se imperios acceptarea legală a practicării jocurilor de noroc la Cazino, motivându-se că doar astfel oraşul Constanţa se poate dezvolta economic.
 
Dăm spre citire câteva rânduri extrem de interesante din ziarul local Marea Neagră, numărul 122, din data de 9 august 1931. Aici, un articol semnat C. Mihai saluta cu bucurie decizia autorităţilor de a accepta reluarea jocurilor de noroc la Cazinoul Comunal Constanţa. Articolul se numea chiar „Constanţei i s-a dat satisfacţie” iar ziarul în cauză, condus pe atunci de Stelian Ștefănescu, îşi aroga o parte dintre meritele reluării jocurilor. 
 
Iată ce scriau efectiv gazetarii de la Marea Neagră: „Am înregistrat în nr. de eri succesul ziarului nostru, arătând că în sfârşit, după numeroase intervenţiuni, s-a dat satisfacţie oraşului nostru, autorităţile respective aprobând ca şi anul acesta jocurile de noroc să fie libere la Cazinoul din localitate... Prin faptul că s-a aprobat deschiderea Cazinoului... s-a asigurat Constanţei o afluenţă de vizitatori care altfel ne-ar fi ocolit... În acelaşi timp s-a asigurat o înviorare a vieţii comerciale în acest oraş zguduit în toate măruntaiele lui de cumplita criză financiară. Socotim că cei cari au obţinut concesiunea jocurilor... îşi vor da toată silinţă ca deschiderea să se producă cât mai neîntârziat.. .fiecare zi ce se pierde, acum când suntem la sfârşitul sezonului, înseamnă o pagubă ce se aduce oraşului. Credem de asemenea necesar a se face o cât mai largă publicitate în jurul deschiderii Cazinoului (n.a. a jocurilor, pentru că spectacole şi expoziţii se făceau oricum), pentru informarea vizitatorilor străini, cari din motive pe care le-am enumerat de atâtea ori, au preferat Constanţei alte staţiuni...”
 
În acelaşi număr de ziar este prezentată o altă problemă a urbei, specifică sezonului estival. Scurtul articol apare la Rubrica Ultima Oră şi este intitulat cu litere de o şchioapă: „Scandalul din Piaţa Independenţei”. Piaţa Independenţei este vechiul nume al actualei Pieţe Ovidiu şi este numele purtat oficial din 1878 şi până în epoca comunistă, în anii 60 ai sec.XX.
 
Despre ce mare scandal este însă vorba? Să dăm citire reclamaţiilor făcute de gazetarii de la Marea Neagră: „Cerem domnului primar (n.a. la acea vreme edil era Ion Teodorescu-Valahu) şi Municipiului să dispună măsuri serioase pentru curmarea ţigăniei din Piaţa Independenţei, asediată de cârciume şi de Jazz-uri urlătoare. În acest scop să impună respectarea ordonanţei cu privire la timpul până când se admite să cânte muzicile... să ordone sfârşitul scandalului dintre cârciumarii cari organizează în fiecare seară cu muzicile lor concursuri frivole pentru atenţia publicului... Și să intervină pentru închiderea tavernei Luther, unde se speculează publicul la modul cel mai ordinar, cu toate că se servesc alimente alterate...”
 
Este evident că în sezonul estival, proprietarii restaurantelor, bufetelor şi cârciumilor din zona Pieţei încercau să îşi atragă în fel şi chip cât mai multă clientelă. Era o dorinţă valabilă atunci şi valabilă şi astăzi. Pentru a atrage muşterii, proprietarii apelau la tot felul de soluţii, unele mai ortodoxe, altele nu prea... Era elegant să recurgi la varianta „O formaţie bună”, angajând o orchestră sau un jazz-band, foarte la modă pe atunci. Interesaţi de câştiguri mari, proprietarii de localuri încălcau adesea regulamentele comunale emise şi care prevedeau ca muzica din restaurante şi cârciumi să nu fie prea zgomotoasă şi să nu depăşească seara, o oră anume. Bineînţeles că cei care deţineau localuri încercau să fenteze astfel de norme, uneori chiar şi cu riscul de a primi o amendă...
 
După cum am afirmat încă din startul acestei serii de materiale, în paginile gazetelor constănţene interbelice se regăsesc toate elementele care compuneau viaţa urbei. Articolele abordau subiecte de tot felul iar unele făceau referire la întâmplări din viaţa comunităţii. Și căsătoriile din oraş făceau uneori subiect de articol. Spre exemplu, într-un număr di Dobrogea Jună, din 24 noiembrie 1929 aflăm următoarele: „Mâine, la orele 9 seara are loc în biserica episcopală cununia religioasă a drăgălaşei domnişoare Norica Bâcleşeanu, fiica mult-stimatului nostru concetăţean, dl.inspector general veterinar, Al Bâcleşeanu, cu dl. Inginer Sergiu Păncescu, profesor la şcoala Politehnică din Temişoara, distinsul fiu al d-lui colonel Gheorghe Păncescu din Constanţa.”...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Ziarul Marea Neagră, nr.122 din 9 august 1931
Ziarul Dobrogea Jună, nr.237 din 24 noiembrie 1929
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 
 
 
 
 
Comentarii








Cele mai recente postari