Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:31 23 01 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orașul Constanța în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (II) Repausul duminical, recunoașterea unui artist al urbei și ajutorarea copiilor sărmani

ro

18 Dec, 2019 00:00 1088 Marime text
  
În a doua jumătate a anilor 20, urbea tomitană se afla în plină dezvoltare, iar în sezonul estival, fiind o înfloritoare stațiune turistică, devenea cea mai importantă localitate a României, loc de întâlnire pentru protipendadă și pentru toate personalitățile.  
 
În lunile de vară, Constanța avea o activitate comercială extrem de vie, miile de turiști luând cu asalt hotelurile, restaurantele și prăvăliile urbei. Pentru a profita din plin de avantajele sezonului, proprietarii tomitani ar fi fost poate dispuși să își țină deschise non-stop localurile. Legea însă interzicea acest lucru și existau reglementări clare, emise la nivel național și care prevedeau condițiile de desfășurare a activităților comerciale.
 
1925 este anul în care apare „Legea pentru reglementarea repausului duminical și a sărbătorilor legale”. Aceasta era o normă ce îmbunătățea și completă mai vechile legi emise pe aceeași linie, din 1897 și din 1910. Administrațiile marilor orașe ale României trebuiau să respecte normele impuse pe plan național și să adopte regulamente interne ținând cont de toate aceste dispoziții. Constanța mai ales, trebuia să se conformeze, având un statut special...
 
Aflăm care erau și cum trebuiau îndeplinite aceste condiții impuse de stat din articolul „Aplicarea Repausului Duminical la Constanța”, publicat  în Dobrogea Jună, în nr. 155, din 11 iulie 1925. Astfel, se menționează expres următoarele: „În urma adresei primite din partea Ministerului Muncei, prin care se stabilește că orașul Constanța este sorocit stațiune climaterică și balneară, s-au fixat următoarele norme...: În zilele de lucru, magazinele se vor deschide la orele 7 dimineață și se vor închide la orele 7 seara, cu două ore de repaus în timpul prânzului, de la orele 1-3... Vor rămâne deschise toată ziua Duminica: cofetăriile - în înțelesul strict la cuvântului, bufetul de la gară, agențiile pentru vânzări de bilete de tren și vapoare, restaurantele, hotelurile și hanurile – fără a avea dreptul de a servi băutură decât în timpul mesei; cafenelele, plăcintăriile și ceainăriile cari nu servesc băuturi alcoolice, berăriile, chioșcurile de jurnale și depozitele de tutun cari desfac numai mărfurile prevăzute de legea monopolului tutunului, expozițiile, atelierele fotografice, depozitele de flori naturale, lustrageriile... Vor fi deschise până la orele 10 dimineață măcelăriile, mezelăriile, brutăriile, zarzavageriile, pescăriile etc. Acestui orar îi sunt supuși și vânzătorii ambulanți...Vor fi deschise până la orele 12 băile publice. De la orele 12 la 21 cârciumile publice, grădinile de vară și accesoriile. De la orele 12, tot timpul, bodegile...”
 
Constanța era asaltată vara de mari trupe de artiști, de renumiți actori și cântăreți din țară și străinătate, care veneau aici pentru a da reprezentații. Orașul se lăuda însă și cu propriile sale vedete. De departe, cel mai cunoscut dintre aceștia era Gogu Botea, un fiu al orașului și primul cântăreț român care a reușit să se afirme pe plan internațional. Botea a ajuns să cânte în marile capitale ale lumii încă din anii 20, înainte de apariția altor vedete ale României precum Cristian Vasile, Jean Moscopol, George Boulanger (tulceanul George Pantazi) sau Maria Tănase.
 
Botea, născut la Constanța în jurul anului 1890 era compozitor și interpret și s-a remarcat prin numeroase șlagăre ale vremii, cum ar fi: „Tango Țigan”, „Pescarul”, „Sărutarea ce mi-ai dat”, „Invitație la Tango”. Nu în ultimul rând, în 1931, Botea i-a dedicat cântecul „Tanți Tango” frumoasei craiovence Tanți Viișoreanu, cea care în acel an câștigase concursul Miss România.
 
În același an 1931, Gogu Botea dedică „Flori de lămâiță” principesei Ileana a României, cu ocazia căsătoriei ei. Pe 26-27 iulie, aceasta se cununase religios la castelul Pelișor cu arhiducele Anton de Austria, prinț de Toscana, fiind condusă la altar de către fratele ei, regele Carol al II-lea.
 
Iată ce scria Dobrogea Jună pe data de 23 august 1931, în articolul „Muzicanții noștri” despre dedicația muzicală făcută de Botea principesei Ileana: „Nu sunt prea mulți (n.a. muzicienii din Constanța), dar pe drept cuvânt, sunt apreciați – Și nu-i apreciem numai noi, constănțenii, liberi să ne fie drag de ce-i al nostru, dar ni-i apreciază toți cei care ni-i cunosc și uneori, mor cucoanele după ariile lui Moscopol, de-un parezamplu (n.a. brăileanul Jean Moscopol era fiul constănțencei Thersiphore Constantinidi, de la care moștenise talentul muzical).
 
Dar dacă avem muzicanți apreciați, apoi în schimb, compozitori n-avem. Și poate că tocmai de aceea simpaticul virtuos pianist constănțean Gogu Botea e în același timp unul dintre primii compozitori români care au făcut faimă peste oceane cu tangourile lui, la Berlin, Londra, New York, Melburn (n.a. Melbourne – Australia) și unde nu? Acesta este pianistul Gogu Botea... În anul acesta a muncit și a meritat. Dar cu ocazia nunții Domniței noastre dulci, compozitorul constănțean Gogu Botea a trebuit să fie primaș în inspirația lui. I-a Închinat lucrarea „Flori de lămâiță”, pentru ca pe veci să îi amintească pe plaiurile nuoi, de plaiurile dragi din patria românilor...”
 
Din același articol de ziar aflăm că dedicația lui Botea a fost bine primită de Casa Regală. Regina Maria, mama principesei Ileana i-a trimis muzicianului o scrisoare de mulțumire, epistolă redactată de domnișoara Adela Cantemir, apropiată a Reginei. Dobrogea Jună a publicat și această scurtă epistolă: „Domnule, Alteța Sa Regală Principesa Ileana a primit compoziția dvs „Flori de lămâiță și mă însărcinează a vă mulțumi călduros pentru frumoasa amintire. Primiți, vă rog, Domnule, salutările mele distinse”.
 
Constanța era un oraș viu și atractiv în perioada interbelică dar nici pe departe nu era totul roz. Să nu uităm că pentru a deveni un oraș mare a trebuit să sufere amarnic în timpul Primului Război Mondial, când a suferit amarnic în cei doi ani de ocupație germano-bulgară. Rănile acelor timpuri s-au vindecat, dar nu dintr-o data, ci treptat. Dincolo de luminile orașului, de balurile și spectacolele minunate, dincolo de restaurante și hoteluri, omul simplu se confrunta cu numeroase probleme. Ce este însă important: personalitățile urbei, indiferent de etnie, erau dornice să rezolve cât mai multe dintre problemele sociale existente.
 
Mulți dintre afaceriștii de succes ai urbei făceau adesea acte de caritate, încercând să aducă lumină și bucurii și în sufletele și inimile celor năpăstuiți de soartă. Dăm un astfel de exemplu, prezentat tot în sursa noastră bibliografică, ziarul cotidian condus de Constantin N Sarry, Dobrogea Jună... Suntem în anul 1924, în ziua de 26 noiembrie, iar apelul la caritate ce apare în ziar îi aparține unuia dintre cei mai de seamă oameni ai urbei, afaceristul Albert Theiler.
 
Articolul se numește „Pentru copiii sărmani – Un apel al domnului Albert Theiler iar în continuare reproducem din el cele mai semnificative paragrafe: „Anul acesta de recoltă slabă în Dobrogea și de lipsă completă de animație comercială e resimțit mai mult ca oricând de majoritatea populației, în special clasa de mijloc. Sute de copii sunt lipsiți de cea mai necesară îmbrăcăminte, încălțăminte și nici cărțile, rechizitele necesare învățământului, nu le au. Sosind acasă, majoritatea bieților copii nu găsesc nici putină căldură, iar de mâncare numai bunul Dumnezeu știe... Fac un călduros apel către iubiții noștri concetățeni să dea cât îi lasă inima, iar din sumele ce se vor aduna se va procura în grabă de către comitetele școlare strictul necesar îmbrăcămintei și încălțămintei micilor școlari cei cu adevărat nevoiași..” Theiler semnează apelul publicat în ziar și deschide lista de subscripție trecându-se pe el la nr.1 la donații cu suma de 3.000 de lei.
 
Astfel de acte de caritate s-au repetat de multe ori în anii următori, personalitățile orașului implicându-se adesea și cu generozitate în astfel de subscripții publice, fiind interesați de rezolvarea problemelor sociale existente.
 
Încheiem articolul de astăzi cu un scurt portret al celui mai sus-menționat. Albert Theiler a fost un constănțean etnic evreu. A devenit în 1922 vice-președinte al Comunității Israelite de Rit Occidental (evrei așkenazi), instituție condusă la acea vreme de președintele Baruch Grunberg. Un alt evreu de seamă al urbei, Pincus Șapira era  ales în 1922 președinte al Templului Comunității (lui i s-a datorat ridicarea înainte de Primul Război Mondial a Sinagogei Așkenaze, Marea Sinagogă).
 
Să revenim însă la Albert Theiler. În 1926 el a ridicat Casa Theiler, ce poate fi admirată și astăzi pe cea mai frumoasă stradă a Constanței, Nicolae Titulescu. Tot Theiler este și cel care a construit după 1906 (pe terenul mai vechiului Hotel DʼAngleterre) și Hotelul Regina, cunoscut noua astăzi sub numele de Hotel Intim. Hotelul Regina a trecut apoi pe la diverși proprietari, pentru ca în 1923 să fie cumpărat de frații Toma și Mihail Târpă.
 
Se pare că, atunci când a construit Hotelul Regina (în stil Art Nouveau), Theiler a apelat la cel mai de seamă arhitect al vremii, Daniel Renard, cel care ne-a lăsat moștenire Cazinoul...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Irina Pricopiu - Pagini de jurnal (1891-1950)
Florin Stan - „Evreii din Constanța”, Revista Cumidava, Muzeul de Istorie Brașov XXIX, 2007, p.229-236
Dobrogea Jună: nr.165 din 11 iulie 1925; nr.130 din 23 august 1931; nr.271 din 26 noi 1924; nr.24 din 4 feb 1927;, nr.237 din 24 noi 1929, nr.41 din 25 feb 1928
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“ 

Orașul Constanța în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (I): O crimă pasională și o prezentare a stațiunii Mamaia

 

Comentarii








Cele mai recente postari