Mitropolia Tomisului
Supraviețuirea Tomisului și continuitatea episcopiei din orașul antic în secolul VII suntatestate desursescrise târzii şi de descoperirile arheologice. Astfel, pe pardoseala bisericii mari din episcopiumse aflau vase de pământ ars cucaracteristici tipologice de tradiţie romano-bizantină (secolele IV-VI).
În secolul VIII, un izvor scris menționa existenţa la Tomis a unei arhiepiscopii (J. Derrouzes, NotitiaeEpiscopatuumEclesiaeConstantinopolitanae, Paris, 1981, p. 265). Studii recente bazate pe surse literare, arheologice, numismatice şi sigilografice, demonstrează o continuitate a oraşuluiTomis (Gh. MănucuAdameşteanu, în „Pontica”, MINAC, 24, 1991), care va fi menționat ulterior în cadrul themei bizantine (provinciei) Paristrion sau Paradunavon după cucerirea estului Bulgariei în 971.
Este menționată existența unor „enchorioi” (Mihail Atalietes, Historia, p. 204, r. 19-21=FHDR, III, p. 73; Georgios Cedrenos, II, 5991; I. Barnea, „Din Istoria Dobrogei”, III, p. 99-117), populaţie „care locuieşte la Istru, căci sunt aşezate pe malul acestui fluviu multe şimari oraşe, care au adunat într-însele o populaţie de toate limbileşi care întreţine nu puţinăoaste".
În secolele X-XI sunt datate cele două sigilii de plumb descoperite la Tomis, cu inscripțiile „Lui Anicet. Mitropolitul Tomisului” și, respectiv, „(Doamne) ajută lui Vasile, Mitropolitul Tomisului”. (I. Barnea, „Pontica”, MINAC, 24, 1992, p. 279).Ridicarea eparhiei tomitane la rangul de mitropolie se datora, probabil, și vecinătăţii cu capitala imperiului, Constantinopolul.
În opinia arheologuluiconstănțean Adrian Rădulescu (1932-2000), localnicii majoritari, „protoromânii” de „sorginte latină şi de credinţă ortodoxă”, formeau baza credincioşilor din eparhiile dobrogene, în paralel cu Mitropolia de Tomis funcționând și mitropolia de la Dorostolon, de care depindea episcopia de Axiopolis.
Pe de altă parte, în necropolele rurale din secolele VIII-X din Gârliţa, Nalbant, Satu Nou, Castelu, Istria, Capul Viilor etc, se întâlnesc numeroase oale utilizate ca urne, pe care istoriculA. Rădulescu le considera o „ilustrare a continuării practicii rituale geto-dace”. Pe fund, aceste obiecte prezintă „marca” olarului într-o mare diversitate: figuri geometrice, litere, cruci, cruci gammate, pentagrame, cercuri etc. O categorie aparte este reprezentată de ceramica cu smalţ verde-măsliniu de origine bizantină. Astfel ceramica de tip Dridu sau balcano-dunăreană include organic şi Dobrogea. A. Rădulescu considera că divergențele de interpretare între istoriografia bulgară (JivcaVajarova, Slavjanski i slavjanobulgarskijelistea v bulgarskitezeny VII-X - Aşezări slave şislavo-bulgare în teritoriile bulgare, Sofia, 1965) și cea românească (Petre Diaconu, Realităţi arheologice şiconsideraţii istorice, în „Recenzii şidiscuţii arheologice”, I, Călăraşi, 1994), au dat câștig de cauză celei din urmă datorită „obiectivităţii sale logice”.
 
Ansamblul rupestru de la Basarabi
Marele ansamblu rupestru de la Basarabi (Murfatlar) a fost descoperit în anul 1957, iar până în 1968 au fost degajate în dealul de cretă şasebisericuţe, câteva cripte, galerii de legătură și morminte în galerii şi în cripte.
Cercetările istoricilor români şi bulgari au evidențiat structurile arhitecturale insolite, complicatele şi controversatele texte epigrafice şivaloarea simbolică a suitei imagistice de sfinţi, oranţi, animale, labirinte, ilustrate pe pereţiibisericuţelor, galeriilor şi criptelor. Simbolurile, creştine și precreștine, precum şiinscripţiile și reprezentările reflectă conglomeratul etnic din epocă
Acestea construcții au fost scobite în roca moale concomitent cu exploatarea unei mari cantităţi de calupuri din bazine-gropi, probabil în secolele X-XI. În cariera care se întinde pe o suprafaţă de 200 x 40 mp,este posibilă și realizarea altor descopeririri.
Bisericuţa Bl, cu axul longitudinal E-V, cu trei încăperi - pronaos, naos şi altar - despărţite, are pereţiicrestaţi în cretă. Mobilierul din cretă se compune dintr-o bancă şi două postamente în pronaos, o masă în naos, un pristol, o măsuţăşi un postament în altar.
În dreapta Bl, se află masivul peninsulă, înăuntrul căruia au fost cioplite bisericuţele, de sus în jos, B2, B3 și B4. Cele trei bisericuțe sunt de plan simplu, dreptunghiulare, şi au absidele orientate spre SE.
B2, prăbuşită pe jumătate de multă vreme, are interiorul identic cu B1. Pronaosul estedespărţit de naos prin trei deschizături practicate într-un perete de cretă, iar între naos şi altar comunicarea se făcea printr-o deschidere tăiată la mijlocul unei balustrade, în altar aflându-se un postament.
B3 este alcătuită dintr-o absidă (altarul) şi un naos rectangular. În altar apare prestolul (singurul din întregul ansamblu degajat pe toate cele patru laturi) şi două postamente scunde (scaune). În pavimentul altarului, de o parte şi de alta a pristolului, s-au
realizat trei adâncituri dreptunghiulare, servind probabil la spălări liturgice.
B4 este cea mai mare şiare interiorul împărţitîn stil bizantin. Nartexul este separat de naos prin patru stâlpi (doi crestaţi în cretă, la mijloc, şialţi doi, zidiţi din calupuri de cretă, de-o parte şi de alta a celor doi centrali). În naos, pentru susţinerea plafonului uşor boltit au fost crestaţi în masiv un stâlp mare cu patru laturi în mijloc către altar şi câte doi mai mici, dispuşi asimetric de-o parte şi de alta, la mică distanţă de pereţii laterali. Altarul comunică cu naosul prin trei deschideri arcuite în partea superioară care străpung un perete in masiv, iararcurile sunt decorate cu benzi din vopsea roşie. În altar, sunt patru blocuri crestate în cretă, dintre care unul este prestolul, iar un altul este posibil să fi avutfuncţie liturgică.
Spre capătul de SV al complexului rupestru se găsesc bisericuţele E3 şi ES.
E3, distrusă parțial, are un plan similar cu celelalte, cu altarul având tavanul ca o calotă sferică, iar în mijlocul absidei, prestolul. Tot prin crestare în rocă, între altar şi naos s-a amenajat o balustradă străpunsă central de o deschidere. Balustrada se prelungea în partea de sud cu arcade susţinute de stâlpi. Naosul are formă trapeziodală. Între exonartex (dreptunghiular, dispus transversal la V de naos, depăşindu-l pe acesta în lăţime) şi naos se afla o altă balustradă, traversată şi ea, central, de o mică deschidere. Pe latura lungă, la vest de nartex, au fost practicate trei deschideri mărginite de stâlpi de cretă, care dădeau în exonartex. La mijlocul peretelui arcuit se află intrarea în paraclisul funerar vopsit în interiorcu ocru roşu.
ES are o formă de patrulater neregulat, cu altar într-o nişă arcuită sus, flancată de alte două nişe mai mici ce îndeplineau funcţiile de prothesisşidiaconion. Altarul, separat de încăpere cu un perete (templum) sau poate cu o balustradă (cancellum) din care s-a păstrat numai partea de jos, era în legătură cu aceasta printr-o deschidere la mijloc.
Încăperile separate şi galeriile comunică deseori cu bisericuţele,existând o galerie şi mici încăperi în masivul-peninsulă şi cinci galerii, G1-G5, în partea de SV a complexului. Unele erau prevăzute cu gropi pentru morminte în formă de sicriu, deasupra cărora se aşezau transversal lespezi de cretă sau scânduri. în unele dintre ele găsindu-se schelete umane cu  urme de ţesături pe oase. Şi galeriile au servit ca adăposturi funerare, cu schelete sărăcăcioase careau aparţinut unor călugări.
La câţiva metri în spatele masivului peninsulă şi la circa 6m V de intrarea B1, cu 5 m mai jos decât pragul acesteia, s-au descoperit două încăperi funerare, C1 și C2, una în continuarea celeilalte. C1, cu formă neregulată, are o intrare arcuită în partea de sus, mai largă la bază, care fusese zidită cu bolovani de cretă nelegaţi intre ei. Pe pavimentul încăperii zăceau alăturate, în poziţiicreştine, două schelete de bărbaţi adulți. C2 are forma unui patrulater neregulat. De-a lungul peretelui din dreapta intrării a fost adâncită în podea o groapă rectangulară alături de care, pe paviment, era întins un schelet de bărbat matur.
În umplutura de cretă sfărâmată a carierei au fost găsite alte nouă morminte. Gropile acestora aveau marginile brodate de câte un rând de lespezi dreptunghiulare de cretă dispuse pe cant şi alte lespezi aşezate de-a curmezişul, acoperindu-le. Peste acest capac era aşternut un strat de pământ negru. La picioarele unui mormânt s-a găsit o cruce cioplită dintr-un bloc de cretă. Tot în umplutura carierei au mai apărut o mică cruce şi un „ou încondeiat”, cioplite în cretă. Tot din aceeaşi rocă sunt realizate câteva cupe bitronconice - kantharoi- sparte, găsite în săpături. Replici ale potirelor eucharistice cunoscute în Dobrogea secolului VI, piesele de la Basarabi nu erau funcţionale datorită materialului din care erau confecţionate, ci jucau probabil un rol simbolic (P. Diaconu, „Pontica”,MINAC, 17, 1984, p. 162-163).
Interesante sunt reprezentările zoomorfe şi antropomorfede pe pereţii monumentelor în perioada funcţionării lor ca lăcaş monastic. Apar figuri de sfinţi, de oranţi, chipuri omeneştipuţin definite, cruci - predominantă fiind crucea bizantină - scena Naşterii Domnului, planul unei bisericuţe, un perete marcat cu semnul crucii, călăreţi, animale reale (cai, iepuri, câini, cerb) şi fantastice (balauri,şerpiîmpletiţi), păsări - între care un porumbel și un şoim călare pe un animal(?), arme (arc cu săgeată, halebarde), corăbii (patru tipuri similare corăbiilor vikinge), pomi, ulcior, figuri geometrice (labirinturi, jocuri de "ţintar", un răboj, o mistrie, cizme etc.).
Inscripţiile, care reprezintătemaunor studii de specialitate (D. P. Bogdan, Grafitele de la Basarabi, „Analele Universității București”, IX, 1960, 16, p. 31-41; IonBarnea, „Dacia”, VI, 1962, p. 293-316; IonBarnea, „Din Istoria Dobrogei”, III, 1971, p. 212-233; Petre Diaconu, „Dacia”, VI, 1962, p. 319-321; Gh. Mihăilă, „Revue roumaine de linguistique”, IX, 1964, p. 149-169; KazimirPopkonstantinov, „Dobrudza,Etudesethno-culturelles”, 1987, p.115), sunt scrise cu caractere greceşti, glagolitice, chirilice şi runice. Runeleaparțin vikingilor care traversau Dobrogea cu caravanele cu mărfuri spre Constantinopol (celebrul „drum de la varegi la greci”). Multe inscripții sunt nedescifrate, iaraltele se interpreteazăcă ar indica date calendaristice făcute de călători sau de călugării locali. Cele trei inscripţiigreceşti, una glagoliticăşicele chirilice se află în B4. Inscripțiile chirilice cuprind: o formulă preluată şi tradusă din limba greacă, un text din Evanghelia lui Marcu, scurte pasaje care îl amintesc pe „Aian (Damian ?) preotul”, „nedestoinicul rob Simion”şi„Jupan ... Gheorghe”, precumşi semnăturile lui Neradişi Raid - pilpe (Gh. Mihăilă, „Studii şi cercetări lingvistice”, 15, 1964, 1, p. 39-58). Este posibil ca ultimele două antroponime să fie vikinge. Importantă este şiinscripţiachirilică din partea dreaptă a intrării în bisericuţaB1, care aratăAnul de la Facerea Lumii 6500 (992), când a fost amenajat lăcaşul de cult.
Unii lingvişti străini au încercat să demonstreze că textele sunt în exclusivitate de provenienţă bulgară (K. Popkonstantinov, „Dobrudza, Etudesethno-culturelles”, 1987, p. 115), deșisursele scrise bizantine menționează că în sudul Dunării trăiau vlahi şi bulgari.A. Rădulescu subliniază că doar cucerirea estului Bulgariei de către împăratul Ioan Tzimiskes în 971, a permiscondiţiifavorabile pentru amenajarea lăcaşului mânăstiresc de la Basarabi, la adăpostul valurilor de pământ și piatră dintre CernavodăşiConstanţa. Complexul rupestru de la Basarabi nu este asemănător cucele de la Krepca, Ravna, Preslav sau Madara (Bulgaria), fiind destinat şi exploatării cretei, în vederea, probabil, ridicării valului de piatră din apropiere) (D. Ovcearov, „Archeologya,” 17, 1975, 3, p.3; P. Diaconu, „Revista de istorie”, 30, 1977, 10, p. 1899; idem,„Revista de istorie”, 33, 1980, 4, p. 767-771; V. Tapkova-Zaimova, DolniDunav. Granifoa zona na Vizantiiskjazapad. Kâmistorijata ne severniteiseverotocniţebalgarskî zemi kraja na X-XII, Sofia, 1976, p. 54). De la vikingiau rămas imagini de corăbii, balauri împletiţişi reprezentările „labirintului”. Dar cele mai multe simboluri, ca reprezentarea picioarelor, a ţintarului sau a oranţilor, înfăţişarea simetrică a două păsări cu vas euharistic între ele, a pătratului sau dreptunghiului cu două diagonale şi fasciile, sunt dovezi ale unui fond precreştinşipaleocreştin, căruiaîi datorăm planul bazilical cu contraabsidă a bisericuţei E3, scobiturile dreptunghiulare pentru spălări liturgice şimodul de cioplire şi de construire a monumentelor.
Chiar dacă la Murfatlar există şidesenelaice, chiar obscene, legate de un fonf precreștin şi două morminte în care au fost îngropate femei, complexul rupestru a fost un aşezământ monahal creștincenobitic (viață comună), ca cel de epocă romano-bizantină (sec. IV-VI) de la Ibidal / Slava Rusă. A. Rădulescu considera monumentele rupestrecreştine ca reprezentanteale unui fenomen de „monahism bizantino-balcanic” din secolele X-XII.
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bituleanu, Istoria Dobrogei, ed. II, Ex Ponto, Constanța, 1998 .
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: