Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (Vlll)

Prin tunelul timpului poposim astăzi în lunile mai și iunie ale anului 1879. Scotocind mărturiile rămase scrise în diverse surse: presa națională, arhive, lucrări ale istoricilor cu notorietate încercăm să redăm cititorilor noștri o imagine veridică a faptelor petrecute în spațiul dobrogean abia revenit Acasă. Trecuseră doar cinci luni de la intrarea trupelor române în Tulcea, mai apoi la Constanța.

Burada şi cutia cu păpuşi dobrogene
Teodor T.Burada a fost primul cercetător al folclorului dobrogean. A descoperit şi a transcris fidel colinde, datini, obiceiuri iar cartea sa publicată în 1880 este şi astăzi cap de serie în domeniul etnografiei dobrogene.
 Teodor T. Burada a călătorit în primăvara anului 1879, fără precizarea perioadei, în 20 de sate de pe malul dunărean al Dobrogei, poposind la stânile oierilor, în casele ţăranilor şi transcriind obiceiuri şi datini, credinţe, superstiţii, colinde, doine, balade. Satele colindate de Burada sunt: Ostrov, Buceag, Perjoaia, Satu Nou, Oltina, Beilic, Kuzgun, Mîrlean, Vlahkioi, Rasova, Cochirleni, Seimenii Mari, Seimenii Mici, Topalu, Somova, Niculiţel. De aici a cules un Pluguşor, 18 colinde, 17 balade, denumite de el ca şi Vasile Alecsandri „Cîntice bătrîneşti”, 9 doine, 18 strigături, 3 bocete, 5 descântece.
Cele mai importante sunt legate de sărbătorile de iarnă: Pluguşorul, Irozii, dar şi Drăgaica, Papaluga, Scaloianul, luptele pehlivăneşti provenind din luptele de gladiatori şi nu din kureşul turcesc.
La data cercetării lui Burada, românii dobrogeni refugiaţi peste Dunăre încă de la începutul războiului ruso-turc abia se reaşezau în satele lor, viaţa nu-şi reluase cursul şi cu atât mai mult nu putea fi vorba despre reînvierea activităţilor artistice, de timp liber.
Teodor Burada s-a întors din Dobrogea acasă, pe meleaguri moldovene, ducând cu el o cutie din lemn în care se afla o păpuşă de lut ce a stârnit curiozitatea confraţilor: era scaloianul despre care scrie şi în cartea sa. Folcloristul Simeon Florea Marian îi atribuie lui Teodor Burada primariatul acestei piese particulare folosite de populaţia acestui ţinut până în zilele noastre.



6 mai 1879
Cu adresa nr.600, datată 6 mai 1879, primarul Antonio Alexandridi îi trimitea prefectului Remus Opreanu Regulamentul pentru administraţiunea interioară a comunei urbane Kiustenge, alcătuit din mai multe capitole[1]: Despre curăţenia oraşului; Despre libera circulaţiune a stradelor; Despre animale; Despre Incendiuri; Despre îndestularea obştească; Despre înfrumuseţarea oraşului şi siguranţa publică; Despre stabilimentele publice; Despre serviciul sanitar; Despre spectacole; Despre beuturi; Pentru femeile prostituate; Penalităţile femeilor publice; Dispoziţii diverse; Îndatoririle slugelor de ambe sexe; Îndatoririle stăpânilor de slugi.
Validat de prefectură, Constanţa avea astfel un regulament pentru administraţia locală care reglementa problemele cetăţenilor şi ale aleşilor locali. Nu era omis nici  un aspect al vieții comunității. Sunt primii paşi spre modernizare ai Constanţei, care avea să ajungă, într-un timp relativ scurt, dintr-un orăşel de provincie cu 4000 de locuitori, unul dintre cele mai mari şi prospere oraşe ale ţării.[2]



8 mai 1879
Estimarea stării județului Tulcea. 1) Comunele. Sunt în județ șapte comune urbane: Tulcea, Sulina, Babadag, Măcin, Isaccia, Kilia-Vechiă (Eski-Kilia) și Mahmudie.
Tulcea, fosta reședință a guvernului Sandjacului, astăzi reședința județului Tulcea, este orașul cel mai important și centrul principal al afacerilor în Dobrogea. Portul este, prin întinderea și adâncimea sa, de un acces facil în tot cursul anului; el oferă bastimente ori un loc sigur de iernare, mai ales în partea de jos, din care administrațiunea otomană voia să facă un vast port militar, folosindu-ne de o întinsă rocă, care comunică cu Dunărea când apele sunt mari, și de care se desparte numai o strictă limbă de pământ. Înlăturarea acestui obstacol ar necesita o cheltuială mică, căci acest teren este format prin aluviuni. S-ar dobândi atunci o poartă, unde o flotă întreagă ar găsi un adăpost sigur și unde s-ar putea înființa toate stabilimentele necesare pentru construcțiunea și reparațiunea bastimentelor. Cheiul din port nu este terminat; el trebuie rectificat în unele părți. Este urgent ca guvernul să acorde orașului dreptul de a profita de taxa de jumătate la sută, spre a constitui fondul necesar/.../
Industria este reprezentată prin 4 mori cu vapori; 81 mori de vânt; 2 fabrici de bere; 1 fabrică de apă seldz (soda); 3 distilării; 5 fabricanți de lumânări; 4 fabricanți de cărămidă; 10 olari; 12 constructori de luntre; 1 rotar; 43 fierari și constructori de căruțe; 2 căldărari; 17 tinichigii; 8 tăbăcari; 6 lucrători de hamuri; 15 blănari și cojocari; 2 abagii; 4 trăistari; 1 fabricant de site ; 17 cismari; 1 fabricant de pălării; 2 șepcari; 9 cantori; 11 samsari; 3 comisionari; 144 neguțători de producte, manufacturi, galanterii etc. Aspectul general al orașului este plăcut; el este etajat într-un mod pitoresc pe dealurile care înconjoară portul; starea materială care lasă încă mult de dorit, din causa lipsei unei adevărate organisațiuni municipale și a puținelor mijloace de care dispunea până acum orașul. Străzile principale sunt pavate în parte punându-se cheltuială în sarcina proprietarilor riverani prin analogie; tot prin analogie se plătește iluminatul. Taxele votate de consiliul municipal actual, și supuse înaltei sancțiuni, vor permite a se face chiar în anul acesta unele din îmbunătățirile cele mai urgente”.
Măcin. Reședință de plasă, Măcinul e situat în fața Brăilei, și este unit cu Ghecetul printr-o șosea, el este punctul principal de comunicație când navigațiunea este întreruptă. Din 750 familii 363 sunt române, 275 musulmane, 85 bulgare, 28 israelite. La venirea administrațiunii române, orașul n-avea nici un fel de administrație, totul a trebuit luat din nou. Consiliul comunal, îndată după înființarea lui, s-a grăbit a vota resursele necesare pentru organizarea unor servicii municipale. Este de temut însă că taxele votate nu vor produce nici venit suficient, din cauza marilor depozite de vinuri și rachiuri ce se aflau în oraș, înaintea așezării acestei taxe. Municipalitatea se va vedea silită a cere crearea de noi resurse, spre a nu se paraliza serviciile a căror organizare se începuse.[3]



10 mai 1879
Ostrov. „Au zis în multe rânduri că Românii sunt misionari ai civilisațiunei în Dobrogea și cu bucurie constat că așa este. Se vede chiar de pe acum că Dobrogea merge spre progres, în special, la Ostrov. d. locot.-colonel Georgiu Zamfir din Regim. 4 de linie, a lucrat nu puțin pentru înzestrarea școalelor rurale Ostrov și Bugeac, luând inițiativa unei subscripțiuni voluntare pentru acest scop. D-sa cu banii adunați, a adus diferite cărți, abecedare române, gramatici, geografii, cărți de cântece, table, călimare, condeie etc., și cu micile mijloace de care dispune a făcut bănci sistematice, table și sigiluri. Este o vie plăcere de-a vedea în școli și tablouri mari în rame cu intrarea triumfală a armatei române în București, precum și diferitele schițe de lupte unde Românii și-au vărsat sângele în Peninsula balcanică pentru liberarea creștinilor. De acestea toate se bucură peste 200 copii, cari saltă de bucurie pentru că au început a vede lumina progresului cu venirea noastră în Dobrogea. Pe lângă acestea, am onoarea vă anunța că, grație neobositei sale ocupațiuni și activități de locot.-colonel Georgiu a înzestrat comuna Ostrov cu o grădină foarte frumoasă cu aleie sistematice, felinare, bănci etc., sădiri de flori, în care se văd inițialele Măriilor Lor Domnul și Doamna, și în mijlocul căreia e ridicat drapelul român. Nu uit să vă spun că, în majoritate, școlarii sunt foarte inteligenți și grație învățătorilor trimiși în ziua de 24 Aprilie (ziua M. S. Doamnei), toți școlarii împreună cu muzica regimentului au executat cântece române și mai cu osebire de ale războiului din 1877 și 1878”.[4]

19 mai 1879
Astăzi 19 (mai) / 1 iunie 1879 întrunindu-ne în comisiune pentru a alege proprietățile urbane ale statului din orașul Kustengea și a lua posesinea lor, am constatat că statul posedă fără contestațiune următoarele proprietăți:
1. O casă cu două etaje numită conac din strada Traian, ocupată de autoritățile române. Acest local este în stare de locuit, are necesitate de ceva reparațiuni. Valoarea sa aproximativă împreună cu locul poate valora 50.000 lei.
2) O casă cu un etagiu având și alte atenante (din) strada Traian în fața conacului, ocupată astăzi de arest și corpul de gardă militar. Casa în stare de locuit. Valoarea aproximativă 10.000 lei noi.
3) O magazie de piatră cu trei despărțituri la colțul bisericei catolice. Valoarea aproximativă 25.000 lei. Această clădire a fost arendată încă din timpul rușilor cu lei 408 până la 14/26 iulie 1879. Ea urmează a se deșerta pentru a se instala întrînsa militarii din garnizoana orașului Kustenge.
4) O baracă de scânduri la port ocupată de magazia vămii. Această magazie este în proastă stare și nu poate valora mai mult de patru sute lei.
Locul pe care este construită face parte din raionul locului cedat companiei drumului de fier și care după actul de concesiune era datoare a da terenul necesar pentru vamă fără plată.
5) O magazie de piatră în proastă stare. Ea urmează a se repara pentru a se așeza întrînsa trupele române din garnizoana acestui oraș.
Pentru toate aceste proprietăți statul are posesie necontestată de nimeni; iar pentru proprietățile următoare și anume: Una casă cu un etagiu fosta școală a guvernului turc, ocupată și astăzi de școala comunei; O magazie de zid cu două etage în strada Tomis nr. 136; O magazie de piatră cu cinci despărțituri din strada Fântânei nr. 50; Un loc sterp liber cu două facciade, fosta moară a orașului; O magazie de piatră alăturea cu locul de sus; O baracă de scânduri din piață; Un loc liber în dosul farului.
D-l primar a declarat că acestea sunt proprietăți ale comunei, parte din ele clădite de comună, parte cumpărate de la particulari, că comuna le-a posedat totdeauna chiar în timpul guvernului turcesc. Ea le posedă și astăzi și le are închiriate, al căror venit este trecut în bugetul comunei aprobat deja de autoritățile române. Actele tuturor proprietăților comunei nu numai pentru acestea, dar și a tuturor celorlalte proprietăți au fost luate de turci cu ocaziunea războiului. Nimeni însă nu contestă dreptul comunei de posesie.
Acesta fiind rezultatul constatării am încheiat prezentul proces verbal spre a se înainta onor. Administrațiunii Domeniilor spre a-i servi ca act de posesie pentru proprietățile din categoria I și care îi aparțin de drept[5].



1 iunie 1879
S-a înființat în Dobrogea o Cameră de comerț. Reședința ei va fi în Constanța (Kiustenge).[6]

3 iunie 1879
Grindină în Dobrogea. — Citim în Monitorul de la 3 Iunie: „La 30 Mai, o ploaie în mare parte a județului Kiustenge, în câteva locuri piatră: la Murfatlar, Medgidie și Mohametca, piatra era de dimensiuni enorme ; la Murfatlar cântărea până la 45 dramuri una ; în acest din urmă sat, un om a fost ucis pe câmp, alți 2 răniți, 2 vite mari și 8 de asemenea grav rănite”.[7]

9 iunie 1879
Măcin. Un incident cu un vapor rusesc. I se comunică din Măcin ziarului „Cultura” de la Pitești: Zilele trecute un vapor rusesc, ancorând în portul Brăilei a aruncat ancora peste cablul telegrafic, și la ridicare a tăiat cablul în două. S-a ordonat clar că toate vapoarele să se oprească în portul Sulina până la sosirea celui vinovat, două vapoare nevoind a se supune de a aștepta, și vrând a pleca, soldații români au tras focuri asupra lor/.../ S-a reclamat la consuli și s-a trimes comisiune din București spre a se face cercetări la fața locului. Vaporul vinovat, se zice, că a fost prins în portul Sulina și obligat la cumpărarea unui nou cablu și la așezarea lui, ceea ce costă vreo sută mii de franci și o întârziere de vreo lună. Din această cauză toată corespondența telegrafică pentru Dobrogea se efectuează cu bărcile de trei ori pe zi de la Brăila la Măcin și vice-versa. Aici ploi și furtuni multe, a căzut piatră foarte mare la Medgidie în greutate de 75 dramuri, a omorât oameni și vite pe câmpuri. Apele sunt foarte mari, în fața Măcinului. Dunărea, bălțile sunt una, nu se vede cu ochii decât apă.”[8]

22 iunie 1879
Tulcea. Steaua Dobrogei. Foaia intereselor locale. „Steaua Dobrogei se numeşte un ziar românesc, care a apărut întâiaşi dată la Tulcea, sâmbătă, la 22 ale curentei, propunându-şi de a se ocupa exclusivamente  numai de interesele şi afaceriler locale fără a se arunca în valuri politice. Îi urăm succes”, scria Resboiul nr.703, din 30 iunie 1879, p.3. O preţioasă încercare de reconstituire monografică a acestei publicaţii pierdută, din păcate, în cea mai mare parte, au făcut cu multă stăruinţă şi acribie profesorii Mihai Marinache şi Ioana Marinache. Şi autorii se îndoiesc că publicaţia a apărut într-o sâmbătă de 22 iunie 1879 când calendarul indică sâmbăta fiind 23 iunie. Erori care se îndreaptă greu atunci când reconstruirea se face din citări şi nu din colecţia propriu-zisă.
Apariţia primului organ de publicitate, „Steaua Dobrogei”, sub conducerea jurnalistului profesionist Basile Brănişteanu, devine astfel cap de serie, pentru cele peste 700 de titluri de publicații locale apărute din 1879 până în 1944 în ținutul pontic. O cifră impresionantă care dovedește fără tăgadă rolul presei în susținerea rapidelor transformări economice și sociale ale provinciei.
 

26 iunie 1879
„Se aprobă ca din suma de lei 2000, alocată pentru reparații de locale în bugetul serviciului din Dobrogea, dependint de Ministerul Justiției să se plătescă, pentru anul acesta, chiria localelor ocupate de tribunalele de ocol din Kiustenge și Rasova; iar pentru viitor, aceste chirii ale localelor pentru tribunale vor trece în sarcina județelor respective”.[9]

27 Iunie 1879
Hârșova. D-lui Remus Oprean:„Regretând retragerea d-v. din capul administrației județului Kiustengea, suptsemnații cetățeni din târgul Hârșova venim a vă exprima profundele noastre mulțămiri, pentru actele ce ați săvârșit în scurtul timp cât v-ați aflat în Dobrogea, siguranța publică atât de sdruncinată mai înainte și atât de complectă acum, școlile de băieți și fete care s-au înființat în târgul și plasa Hârșova ca și în tot județul, respectarea legilor, îmbunătățirea căilor de comunicație și în general bunul trai al poporațiunii, d-voastre le datorăm. Vom ști a vă păstra recunostință. (Semnați) Primar Ilie Nicolau, Alexe Vergea, lancu Vasile, Petrea Niculaesi, C. R. Moroianu, R Bercar, Ismail Căpitan, Ion Dimitriu, Nicola Radoslav, Vasile Țanet, Dumitru Petrof, Petrache Costovici, Stoian Bicov, Ghenu Dumitrov, Gheorghe Niculae, Ismail Mistan, Varabief, Akseil Amet, Hagi Bechir, Jattia Bechir, Voicu Rosenletz, N. Vasile, Mistan Ismail, Decu Marin, Hagi amdi Efendi, Ion Semizu, Iancu Stamatov, Anghel Marin, Jusmen pescaru.[10]
Probabil a fost o formă a nemulțumirii prefectului față de cum se mișcau lucrurile în raport cu țara. Fiind un om de acțiune, dinamic nu accepta refuzuri și întârzieri. Nu demisionează atunci ci mai târziu, în decembrie 1881, nemulţumit de politica fiscală dusă de guvern în Dobrogea. Reintră în magistratură va rămâne consilier la Înalta Curte de Casaţie până la moartea sa, la 23 octombrie 1908.
 
 
 

---