Istoria Dobrogei - Bibliografie Leon Diaconul (sec. X) - „Istoria” (II)

Leon s-a născut în Caloe, Asia Mică (Turcia Asiatică) și a deținut demnitatea clericală de diacon. El a luat parte la campania împotriva bulgarilor din 986 a împăratului bizantin Vasile II Bulgaroctonul (ucigașul de bulgari). În 992 a redactat „Istoria”, în zece cărți, relatând evenimentele dintre 959 si 976, la care a fost martor ocular, lucrarea sa având astfel o „remarcabilă” valoare documentară. Stilul său literar este arhaizant și îngrijit, după modelul lui Agathias (sec. VI)  și Teofilact din Simocata(sec. VII), dar amintește aminte și de Procopius din Caesareea. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
 
Cartea VIII
 
1 (p. 128). În vreme ce asprimea iernii se prefăcea în limpezime de primăvară, împăratul [Ioan Tzimiskes969-976] a pus din nou mâna pe cruce și a pornit [972 –nota editorilor români] împotriva taurosciților [rușii din Kiev]. Îndată ce a pășit peste prag, s-a îndreptat spre cinstitul lăcaș din Chalce al Mântuitorului Hristos și a cerut îndurarea lui Dumnezeu (p. 129). După ce a trecut în revistă mișcarea măestrităși spectaculoasă și întrecerea triremelor (erau peste treisute, în afara de corăbiile rapideși de luntrile numite azi îndeobște galereși vase cu pânze), împăratul a împărțit bani vâslașilor și ostașilor din ele și i-a trimis la Istru ca să păzească trecerea peste acesta: să nu le fie cu putință sciților să plutească spre patrie și spre Bosforul cimerian, dacă s-ar gândi cumva să fugă. Se zice căIstrulnumit Fison e unul din cele șase fluvii care curge din Eden ; el izvorăște din răsărit [de fapt din vest], curge pe sub pământ, prin Înțelepciunea nemăsurată a Creatorului, și iese iarăși la iveală (p. 130) în munții celtici [Alpi], apoi străbate Europa, se desparte în cinci brațe [în epocă, azi trei] și se varsăîn Pontul Euxin. ...
 
2 (p. 130). Triremele s-au îndreptat spre Istru în felul acesta, iar împăratul Ioan a pornit din Bizanț [Constantinopol]și a sosit cu toată oastea la Adrianopol [Edirne/Turcia europeană]
 
4 (p. 133) ... A doua zi s-a sculat înainte de vărsarea zorilor, a rânduit oastea în cete adânci și a pornit împotriva cetății Preslava[capitala creștină a Bulgariei medievale/nord-estul Bulgariei], poruncind să sune puternic din trâmbițe, să dea glas din chimvale și să batăîn timpane. (...)Taurosciții priviră la năvala meșteșugită a oștirii care înainta spre ei și fură cuprinși de nedumerire și de spaimă, deoarece fuseseră luați pe neașteptate. (...) Supraviețuitorii se închiserăîn cetate și aruncau cu arme din răsputeri de sus de pe ziduri. Se zice căpatricianul Calocyres se afla atunci la Preslava, după ce pusese oastea rusăîn mișcare împotriva moesilor[bulgarii], cum am amintit mai înainte, și aflând de sosirea împăratului (deoarece sosirea acestuia nu putea rămâne tăinuită din pricina strălucirii aurului de la steagurile imperiale care răspândeau o lumină de nedescris) s-a strecurat în taină din cetate în adâncul nopții și a trecut la Sviatoslav [cneazul Kievului], care se găsea cu toate trupele la Durostor (numit azi Drista[Silistra/Cadrilater-Bulgaria]). Calocyres a fugit în felul acesta, iar pe romani i-a oprit de la luptă sosirea nopții. A doua zi a venit și restul oștirii împreună cu mașinile de război (era în ziua numită A cincea", când Mântuitorul, înainte de patimile sale, a dat învățăceilor învățătura cea mântuitoare după cina cea de taină). Împăratul Ioan a ieșit de timpuriu din tabără (p. 135) și-a rânduit oștile pentru o luptă necruțătoare, a dat glas din trâmbițe și s-a avântat asupra zidurilor, spre a lua cetatea cu asalt. (...)
 
6. (...)În vreme ce se petreceau toate acestea, mulțimea romanilor, aflatăîn mișcare înafara zidurilor, izbi cu putere și zdrobi balamalele și ușorii porților, pătrunse în interiorul cetății și săvârși un măcel nemaipomenit în rândurile sciților. Se zice ca atunci a fost prins și Boris, regele moesilor, împreună cu soția și doi copii. El avea barbă deasăși roșie: și a fost dus în fața împăratului. Acesta 1-a primit cu cinste, zicându-i „domnul Bulgariei" și i-a spus că a venit să răzbune pe moesi care înduraseră suferințeîngrozitoare din partea sciților.
7. Îndată ce puseră stăpânire pe cetate, romanii se răspândiră pe ulițe și începură a măcelari pe nefericiții locuitori și a le lua avuțiile. Ei se aruncară apoi și asupra curții domnești (p. 137), în care își găsiseră scăpare oștenii gloatei ruse ; (...); dar romanii, cu bărbăția și cu experiența lor în războaie, îi măcelăriră pe toți. În această luptă căzurăși mulți moesi: ei săriserăîn ajutorul sciților, deoarece erau nemulțumiți de romani, care se făcuseră vinovați de sosirea sciților (p. 138). Sfenchel[comandantul rus din Preslava] împreună cu câțiva se duse la Sviatoslav, găsindu-și scăparea prin fugă. Ceva mai târziu el fu ucis, după cum voi arata în continuare. În felul acesta Preslava, luatăîn două rânduri, a ajuns sub stăpânirea romanilor.
 


8. (...) El [împăratul] alese câțiva sciți prizonieri și-i trimise la Sviatoslav ca să-i spună să nu stea mult pe gânduri, ci să aleagă cât mai repede una din două: sau să depună armele, să se supunăînvingătorilor, să ceară iertare pentru îndrăzneala sa și să se retragă din țara moesilor ; sau dacă nu vrea așa și înclină spre îndărătnicie înnăscută, atunci să se apare din răsputeri împotriva armatei romane care îi va înfrunta. (...) El însuși petrecu câteva zile în cetate, drese și întări zidurile sfărâmate, lăsăîn ea o garnizoană, îi dădu numele Ioannopolis, după numele său, și porni apoi cu toatăoastea spre Durostor. Pe aceasta o zidise din temelii Constantin [I cel Mare 306-337 – n. e. r.], slăvitul între împărați, și o înălțase la frumusețea și mărimea care se vede astăzi, atunci când a văzut pe cer semnul crucii și când se lupta împotriva sciților care i se împotriveau fără sorți de izbândăși îlînfruntau nebunește. După ce făcu un adaos de drum, împăratul lua cetatea numităPliscuva (p. 139), Diniași toate orașele care scuturară jugul sciților și se supuseseră romanilor. Aflând de înfrângerea de la Preslava, Sviatoslav se mâhni și căzu pe gânduri, socotind că lucrul acesta nu va putea fi de bun augur pentru viitor. Dar se întări în sminteala sa scitică, se bizui pe victoriile sale împotriva moesilorși socoti că va înfrânge cu ușurințăoastea romană.
 
9. Văzând cămoesii părăsesc prietenia sa și aleargă la împărat, el cumpăni mult în mintea sa și ajunse la gândul că dacămoesii trec la romani lucrurile nu vor sfârși cu bine ; de aceea prinse pe moesii care se deosebeau prin avere și putere, în număr de trei sute, și puse la cale o faptăîndrăzneață, nelegiuită și lipsită de omenie: le tăie tuturor grumajii și-i ucise, iar restul mulțimii o adună și o zăvorîînînchisori. Apoi strânse toate oștile taurosciților, în număr de șaizeci de mii de oameni, și se rândui în luptăîmpotriva romanilor. (...) Când oștile ajunserăîntr-un loc lângăDurostor, numit de obicei și Dristra, tauroscițiiîngrămădiră trupele în formații înguste și ascuțite ca niște ziduri spre a cuprinde dușmanul la mijloc. Împăratul îi rândui pe romani în față, așeză de ambele laturi călăreți greu înarmați îmbrăcați în zale, iar in spate puse arcași și aruncători cu praștia; le porunci să arunce fărăîncetare și porni cu oastea la luptă.
 
10. (...) Rușii țineau grozav și cu înverșunare la un lucru: dacă se bucură de renume la neamurile vecine și înving totdeauna dușmanii, fiind acum răpuși închip rușinos de către romani, vor pierde aceastăîncredere ; de aceea luptau din toată inima. Romanii erau cuprinși de rușine și de invidie că un dușman, învins cu armele și vitejia romanilor, ar scăpa acum teafăr, iar aceștia ar fi răpuși de o oaste pedestrăși nepricepută la călărie, ca niște oameni neinstruiți pentru luptă (p. 141) și li s-ar răpi prilejul unei victorii atât de însemnate. (...) Rușii se războiau cu cruzimeași înverșunarea lor înnăscută, izbind în romani cu tărie și țipând ca niște furioși, iar romanii îi înfruntau cu dibăcie și cu știința artei militare. (...) Ziua era pe sfârșite, când împăratulîși îndreptă cu tărie calul spre dușmani și începu să strige romanilor să se arate vrednici de virtuțile lor. El restabili încrederea oștenilor, iar ei se avântarăîntr-un iureș fără precedent : trâmbițele răsunau cu îndemnuri la luptăși romaniiînălțau de pretutindeni strigăte clocotitoare. Sciții nu putură suporta atacul, ci o luară la fugăși se îndreptară spre ziduri [Durostor], pierzând în această1uptă pe mulți dintre semenii lor. Romaniiînălțară cântece de slavăși ovații în cinstea împăratului, iar el le împărți ranguri, le dărui ospețe și îi făcu mai cu tragere de inima pentru luptă.

 
Bibliografie
Leonis Diaconi CaloensisHistoriaelibridecem..., e recensione C. B. Hasii, Bonn, 1828.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXXXIV. Leon Diaconul)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 
Citește și: