Istoria Dobrogei - Instituții Primul stat bulgar (679-1018)

• Istoricul Adrian Rădulescu   (1932-2000) a respins teza istoriografiei bulgare, pe baza unor surse arheologice, literare, antropologice, epigrafice, că Dobrogea a fost un teritoriu controlat direct de primul stat bulgar. (Dobrudza, Etudes ethno-culturelles, Sofia, 1987)

 
Protobulgarii, o comunitate redusă numeric, ca și alți migratori înaintea lor căutau sudul mediteraneean, unde existau regiunile bogate ale Imperiului Roman de Răsărit (Bizanţ). Protobulgarii s-au așezat ca foederati (aliați) în estul Peninsulei Balcanice, între Dunăre, Marea Neagră și munții Balcani, unde au constituit un stat cu capitala la Pliska. Populația noului stat cuprindea și slavi din cele şapte triburi, geto-traci romanizaţi și greci. .
 
Pacea grea încheiată de Constantin IV (668-685) cu hanul Asparuh în 681, a fost încălcată în 688 de către Justinian II (685-695; 705-711). Astfel, a început un șir de războaie în secolele VIII-X, în care cele două părți își dispută teritoriul de la Gurile Dunării. Succesele terestre și navale ale lui Constantin V (741-775) în 756 şi în 761-763 anihilează temporar puterea primului stat bulgar. La fel se întâmplă şi în 895-896, când Eustatie, comandantul flotei bizantine, apăra Delta Dunării, iar Nichifor I Focas, viitorul împărat, comandant al forţelor terestre, ataca sudul Bulgariei. Apoi, în 917 se înregistrează victoria lui Romanos, comandantul flotei imperiale.
 
Pe de altă parte, bulgarii reuşesc să-şi mărească teritoriul în Munţii Balcani, profitând de slăbiciunile Imperiului Bizantin. Cu timpul, slavii mai numeroși au reuşit să asimileze triburile protobulgare, contopirea etnică fiind întărită de creştinismul de rit bizantin adoptat de hanul Boris (852-889), botezat cneazul Mihail în 865. Sub Simeon (893-927), Bulgaria atinge apogeul puterii sale și în anul 893 îşi mută capitala la Preslav, spre sud-vest. Dar Petru (927-969) manifestă slăbiciuni politice şi militare, care duc la declinul statului bulgar, fenomen accelerat de mişcarea sectantă a bogomililor.
 


În 968, împăratul Nichifor II Focas (963-969) încheie o alianță contra bulgarilor cu prințul vareg (viking) Sviatoslav din Kiev. Acesta, după ce-i învinge pe bulgari la sud de Dunăre, ocupă teritoriul actual al Dobrogei. „Cronica lui Nestor", un izvor kievean, menționează că atunci kievenii au luat în stăpânire „80 de oraşe de la Dunăre şi s-au aşezat să cnezească în Pereiaslaveţ, luând dări de la greci [bizantini]" (Ion Barnea, Din Istoria Dobrogei, III/1971, p. 13). Pereiaslaveţul era cel mai important între cele 80 de „oraşe”, pe care istoricii de la Sofia le consideră bulgăreşti, ignorând originea lor romano-bizantină, și ar putea fi localizat lângă Isaccea. Bizantinii îi determină pe pecenegii din nordul Deltei Dunării să-i atace pe kieveni, dar cneazul reuşeşte să înlăture pericolul. Eliberat de angajamente militare la celelalte graniţe ale imperiului, împăratul Ioan Tzimiskes (969-976) alungă armatele kievene și cucerește Pliska. Durostolon, unde se refugiase Sviatoslav, este asediat și la 24 iulie 971, acesta se retrage înfrânt definitiv. Cronicarul arab Yahya Ibn Said din Antiohia [Antakya/sud-estul Turciei asiatice] menționează: „Tzmiskes a intrat în stăpânirea oraşului Dorostolon şi a cetăţilor înconjurătoare, pe care le cuceriră ruşii” (Patrologia Orientalis, 17, 1924, p. 135). Astfel, Tzimiskes cucerește estul Bulgariei și reintegrează ținutul dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră în cadrul Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin). Succesorul său, Vasile II (976-1025), cucerește vestul Bulgariei în 1014-1018 și desființează primul stat bulgar.
 
 
Graficianul Radu Leonte (promoția 1997, Academia de Arte București), autor de ilustrație documentară cu subiect istoric, are o perspectivă mai amplă asupra istoriei primului stat bulgar, pe blogul său, dar nu citează decât un istoric român stabilit în Occident în susținerea tezelor sale.
 
Un izvor contemporan arată că protobulgarii s-au așezat pe o insulă mare a Dunării, iar arheologii care au identificat o fortificație circulară dublă la Niculițel (nord-vestul județului Tulcea), cu o suprafață de câteva sute de hectare, au emis ipoteza că a fost construită de Asparuh. Apoi, forțând înțelegerea cu bizantinii, Asparuh și-a întins controlul până în cel mai îngust loc dintre Dunăre și Mare de pe teritoriul Dobrogei, unde a construit un val de pământ liniar de 61 km. Stăpân peste Dobrogea, Asparuh a obligat triburile locale de slavi și pe cele de la nordul Dunării (documentele spun că în Muntenia locuiau cele „7 triburi slave”) să îi plătească tribut și să îl însoțească în campaniile militare în Peninsula Balcanică. Împăratul bizantin Constantin IV n-a putut reacționa pentru că era ocupat cu luptele contra arabilor în Orient. Dar după ce i-au învins pe arabi, bizantinii au fost înfrânți în 680 de bulgari în bătălia de la Ongal, în nordul Dobrogei, pe lângă Dunăre, poate chiar la Niculițel. Prin tratatul de pace, Imperiul ceda Dobrogea și provincia Moesia (spațiul dintre Balcani și Dunăre) fără Odessos (Varna). Restul orașelor de pe litoralul Dunării și Mării Negre fuseseră definitiv devastate de invazia slavo-avară din 602.



Succesorul lui Asparuh, Tervel, a extins teritoriul hanatului spre sud. Lui Tervel – presupus a fi fost creștin, precum bunicul lui, Kubrat – i-a fost oferit de către împăratul bizantin titlul de Caesar, viceîmpărat, care a fost slavizat sub forma „țar”. În timpul domniei sale, a fost sculptat Călărețul de la Madara, un basorelief uriaș, cioplit pe o faleză naturală de gresie, reprezentând un călăreț bulgar ce ucide un leu, urmat de un câine. Sculptura este înconjurată de o inscripție în limba greacă care-l omagiază pe Tervel, existând ipoteza că la origine ar fi fost o sculptură elenistică a Cavalerului trac. Monumentul, aflat în patrimoniul UNESCO, apare pe toate monedele bulgărești și e un simbol național. În apropierea călărețului a fost fondată capitala Pliska, o incintă poligonală, apărată de un val de pământ și șanț, cu o suprafață de 21 kilometri pătrați. În incintă, următorii hani au construit - sub influență bizantină - o cetate cu ziduri de piatră, în interiorul căreia au fost descoperite palate, temple păgâne, biserici după adoptarea creștinismului în secolul IX, drumuri și piețe pavate, apeducte subterane prin conducte de ceramică. Hanii bulgari au dorit o capitală care să rivalizeze cu Constantinopolul și care a fost cel mai mare oraș „barbar” european din afara lumii bizantine.
 
În timpul domniei lui Krum (800-814) statul bulgar s-a extins peste Dunăre, până în Transilvania. Profitând de înfrângerea avarilor de către francii lui Carol cel Mare, Krum i-a  zdrobit definitiv pe avari, ocazie cu care a adus sub controlul bulgar minele de sare de pe Mureș. Probabil că atunci a fost îngropat faimosul tezaur de aur avar de la Sânnicolaul Mare și aflat azi la Kunsthistorishe Museum din Viena. În 811, împăratul Nikefor al Bizanțului a declanșat o campanie contra bulgarilor și a distrus Pliska. Apoi, armata bizantină a fost zdrobită într-o trecătoare din munții Balcani, împăratul fiind ucis în luptă. Krum i-a tăiat capul lui Nikefor și după a defilat cu el ridicat într-o sulită, a pus să fie fiert, iar craniul, poleit cu aur, a fost transformat într-o cupă de băut, un obicei răspândit la popoarele stepei.
 
În 812, Krum a inițiat el o campanie contra bizantinilor, a devastat sudul Traciei și s-a oprit sub zidurile Constantinopolului. Negocierile de pace au eșuat și Krum a ars numeroase biserici și mănăstiri, culminând cu cucerirea Adrianopolului (Edirne/Turcia europeană) și a colonizat 10.000 de prizonieri în Muntenia. Săpăturile arheologice din jurul Bucovului, lângă Ploiești, au descoperit câteva așezări neobișnuite din acea perioadă, ai căror locuitori aveau un mod de viață superior față de alte așezări contemporane. Există ipoteza arheologică că așezările de la Bucov ar fi putut fi ale deportaților din Adrianopol. Istoricul român Florin Curta (SUA) a observat că în mai multe așezări din câmpia Munteniei au fost descoperite tuburi ceramice pentru aducțiune de apă, inclusiv multe rebuturi, identice cu cele folosite la Pliska. De ce s-ar exporta tuburi ceramice către un oraș aflat la peste 200 km distanță? Profesorul Curta argumentează că aceste obiecte de ceramică aveau nevoie de arderi la temperaturi de peste 1000 de grade, ceea ce însemna un consum uriaș de lemn, iar la sudul Dunării lemnul nu era atât de abundent și era necesar un mare număr de tuburi.
 
Un altă construcție asociată cu stăpânirea bulgară la nordul Dunării se află tot în Prahova și este probabil legat tot de drumul sării dinspre Transilvania către Dunăre. La intrarea în trecătoarea Slon-Vama Buzăului, se afla o cetate cu 3 faze de construcție, ultima fază fiind reprezentată o zidărie de tradiție balcanic-bizantină din blocuri de piatră cioplite alternând cu rânduri de cărămida mare, pătrată. Deși existau saline chiar în Prahova, exploatarea sării din Transilvania era necesară deoarece nevoile Bulgariei erau mari, iar în Balcani nu exista sare, această marfă vitală fiind numită și „aurul alb”.  

Inițial, hanul Boris (852-893) a negociat creștinarea cu papalitatea, deoarece nu dorea ca Bulgaria să devină dependentă de inamicul bizantin. Îngrijorați, bizantinii, aliați cu moravii și cu croații, au declanșat un război împotriva lui Boris, care a fost înfrânt și a pierdut controlul  Dunării de mijloc în favoarea moravilor. În paralel, Bizanțul a ocupat Bulgaria și a fost semnat un tratat de „pace veșnică”, prin care Boris se obligă să adopte creștinismul ortodox cu numele de Mihail, fără a se supune însă bisericii bizantine. La Sinodul IV de la Constantinopol (869 – 870), problema bisericească bulgară a fost rezolvată prin înființarea unei eparhii bulgare cu reședința la Pliska, subordonată direct Patriarhiei Constantinopolului, biserica bulgară având șapte mitropoliți și fiind organizată după modelul bizantin. La 24 decembrie 879, Sinodul a decretat ca Patriarhia Constantinopolului să nu mai hirotonească preoți în Bulgaria chiar dacă i s-ar cere, ceea ce însemna că Biserica ortodoxă bulgară devenea practic independentă, reprezentând un succes diplomatic pentru Mihail. Pe de altă parte, creștinarea Bulgariei a fost urmată și de o revoltă eșuată a unei mari părți a aristocrației bulgare păgâne. Mihail a ucis 52 de boieri împreună cu familiile lor, urmașii boierilor proto-bulgari pierzând din influență în favoarea nobilimii de origine slavă. Inițial, ceremoniile bisericești s-au ținut în greacă, o limbă pe care poporul nu o înțelegea, iar Mihail, temându-se de creșterea influenței bizantine, a adoptat limba slavă ca limbă liturgică ca o modalitate de păstrare a independenței politice. El a înființat două academii bisericești („școli literare”), la Preslav și Ohrid, unde teologia era predată și scrisă în slavonă. În anii 886-893, Sfântul Clement a instruit la Ohrid peste 3500 de studenți. Inițial, în Bulgaria se foloseau străvechile rune turcice și cel grecesc. Călugărul ortodox Chiril a inventat alfabetul glagolitic, un alfabet original slav, dar după un secol, ucenicii lui Chiril au dezvoltat alfabetul chirilic, mai simplu și bazat pe literele grecești.
 


În 889, Mihail a abdicat în favoarea fiului său mai mare Vladimir și s-a retras la o mănăstire. Dar politica păgână a fiului său l-a determinat să părăsească mănăstirea si să își detroneze fiul, pe care l-a orbit și l-a închis. Apoi, l-a înscăunat pe cel de-al doilea fiu, Simeon, și a mutat capitala de la Pliska,  considerată ca având o tradiție păgână, la Preslav, orășel aflat în apropiere (893).
 
Simeon cel Mare (893-927) și-a luat titlul țar, dat fiind că teritoriul Bulgariei a ajuns la cea mai mare întindere teritorială și investițiile culturale ale tatălui său au dat roade acum. Aflați în război cu Simeon, bizantinii le-au solicitat ajutor maghiarilor, punându-le la dispoziție nave pentru traversarea Dunării. Ungurii au ucis mii de călăreți bulgari și au jefuit Preslavul, obligându-l pe țarul Simeon să se ascundă în cetatea Dârstorului (Durostolon). Aici, el a negociat pacea prin intermediul amiralului bizantin care-i trecuse  Dunărea pe unguri.
 
După 40 de ani pace cu Bulgaria în timpul domniei lui Petru, fiul lui Simeon, împăratul Nikefor II Fokas, îngrijorat de alianța bulgarilor cu maghiarii, a solicitat prințului vareg Sviatoslav al Kievului să atace Bulgaria. În 968, Sviatoslav a trecut Dunărea și a reușit să cucerească nordul-estul Bulgariei, dar va fi nevoit să se întoarcă la Kiev pentru a își apăra țara de un atac al pecenegilor. Dar în 969 revine în Bulgaria cu intenția declarată de a se stabili permanent în Dobrogea. Sviatoslav a cucerit Preslavul și l-a obligat pe Boris II, fiul lui Petru, să îi jure supunere, iar după un an a cucerit Filipopolis (Plovdiv), unde a tras în țeapă mii de locuitori. Planul lui Nikefor Fokas a eșuat: în loc să slăbească Bulgaria, adusese la Dunărea de Jos un inamic mult mai greu de învins. Succesorul său, Ioan Tzimiskes, a organizat o campanie contra aliaților ruso-bulgari. Învins în două bătălii, cneazul Kievului a negociat retragerea sa din Bulgaria și pe drumul de întoarcere a fost ucis de pecenegi, iar teritoriile bulgărești cucerite de ruși (inclusiv Preslavul, rebotezat Ioanopolis în cinstea împăratului) au fost anexate Imperiului. Tzimiskes s-a întors în triumf la Constantinopol, însoțit de Boris II, pe care l-a obligat să își dea jos, în mod public, coroana și însemnele puterii (regalia), care au fost depuse ca trofee în catedrala Sf. Sofia. Boris II a rămas la Constantinopol ca un ostatic de lux și, încercând să revină în Bulgaria, a fost ucis din greșeală de un ostaș bulgar.

Țarul Samuel (997-1014) a purtat numeroase bătălii contra împăratului Vasile II. El a
a atacat deseori Grecia, ajungând până în peninsula Peloponez și a recucerit nord-estul Bulgariei cu Dobrogea și capitala Preslav. Punctul culminant l-a constituit însă înfrângerea de la Kleidion (Belașița) din 1014. Circa 10 000 de bulgari prizonieri au fost orbiți și pentru a putea fi conduși la casele lor, la fiecare 10 ostași orbiți, unuia i se cruța un ochi. Se spune că la vederea soldaților săi orbiți Samuel ar fi avut un atac de cord mortal, iar după moartea prematură sa prematură, Bulgaria a mai rezistat patru ani ofensivei bizantine.
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bituleanu, Istoria Dobrogei, ed. II, Ex Ponto, Constanța, 1998 .
 
Radu Oltean, ISTORIA PRIMULUI ȚARAT BULGAR (secolele VI-XI), „Art Historia”, 19 iunie 2023
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Theophanes (sec. VIII) - „Cronografia” (IV)