Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:49 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica. „«Bucuria care stă» e formula potrivită a eternităţii noastre“

ro

29 Jan, 2022 00:00 3097 Marime text

 
 
 
 
  • Constantin Noica semnează o carte cu impact puternic asupra oricărui individ. Punând cap la cap descoperiri până în momentul scrierii sale, autorul reușește să demonstreze în mai multe rânduri ce înseamnă cultura ca moștenire. 
 
Lucrarea „Mathesis sau Bucuriile simple“ este semnată de reputatul filozof, publicist și poet Constantin Noica. Este prima carte scrisă de acesta, pe când avea doar 25 ani. Volumul a fost recompensat cu „Premiul pentru scriitori români needitați“. A apărut în anul 1934 la editura Fundaţia Pentru Literatură și Artă Regele Carol II.
 
În cele 80 de pagini Constantin Noica tratează problemele generale ale omenirii, creionate inedit pe granița dintre literatură și filozofie. Autorul structurează cartea în nouă capitole după cum urmează:
 
I.Despre culturile de tip geometric
II. Despre bucuriile simple
III. Despre istorie
IV. Despre imposibilitatea de a face orice
V. Despre Dumnezeu
VI. Despre omul care nu este
VII. Despre singurătate
VIII. Despre problema totului şi a părţilor
IX. Despre păcat
 
Primul capitol dezvoltă ideea culturii de tip geometric. După cum îi spune și titlul, autorul demonstrează de ce cultura este matematică și nu istorie. Am selectat cu atenție câteva paragrafe din primul capitol astfel încât să subliniem ideea principală.
 
Mai multe informații puteți citi în volumul „Mathesis sau Bucuriile simple“ din biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.


 
VII. Despre singurătate
 
„În câteva rânduri, fiecare om se opreşte şi contemplă. Vezi, îşi spune singur, asta e vieaţa mea. Atâta tot?

Am trăit fiecare dintre noi câteva zile fericite, cu stări de corp plăcute, cu soare şi natură. Mica noastră luciditate ne-a apărut deodată. Eşti fericit? Da. Şi nu mai vrei nimic? Atunci asta e limita superioară a fericirii? Dincolo, mai departe, altundeva nimic?

Nu, am greşit drumul. Nu sunt acestea căile vieţii. Soarele care urcă şi coboară, pofta care cere şi se satisface, senzaţia care începe şi oboseşte, bucuria care strigă şi deodată tace - nu lucrurile astea care se consumă rezolvă vieaţa noastră* dacă vieaţa noastră trebue să aibă vremi înţeles.
Ci lucrurile care nu se consumă, care nu sfârşesc niciodată; lucrurile acelea care durează cât dreptele paralele de mult. Adevărurile care îmi preexistă şi mă lasă în urmă; ideea care nu oboseşte niciodată; bucuria care stă. Eternitatea. Căci lucnirile acestea nu încep de nicăieri şi au fost de totdeauna.

Dacă cineva caută plăceri care să semene cu fericirea, aci le-ar putea afla. În acest sens, poate, spunea un poet într'o zi că «geometrii simt fericiţi, deoarece creaţiile lor durează». Dar fericirea de fapt nu priveşte decât lucrurile care sunt azi şi nu mai sunt mâine. Bucuriile durabile depăşesc întotdeauna astfel de întrebări.

Atunci toată truda noastră trebue să ducă la eliminarea materialului care este azi şi nu este mâine. A privi lucrurile sub «specie durationis», înseamnă a te rătăci singur în durată. Vieaţa noastră trebue semnificată cu lucruri care să nu dureze.

Bucuria care stă. Ce just fixează verbul «stă», aşa scurt şi categoric cum este, toată acţiunea de a te bucura! «Bucuria care stă» e formula potrivită a eternităţii noastre.

Dar care sunt bucuriile stătătoare? Ele se află la îndemâna oricui. De pildă, un triunghiu oarecare. Nu stă el?

Nici nu creşte, nici nu scade, nici nu s’a născut şi iarăşi nu va muri. Nu e niciim progres în el şi nicio prefacere. Progresul şi prefacerea sunt valori istorice nu logice. Atunci, contemplând triunghiul stătător, omul poate deveni şi el fiinţă stătătoare. Din punctul de vedere al ideii în general, omul - am mai spus-o - este singura fiinţă care poate să stea. Iată, în acest caz, de ce biografia n'are sens, de ce istoria este alături de realitatea spirituală: pentru că ea e în planul duratei şi nu al adevărului.

Să spunem din nou că nu e vorba de cine ştie ce adevăr astronomic, ci de adevărul nostru omenesc. Omeneşte vorbind, noi putem trăi în eternitate. Noi trăim chiar în eternitate. E cea mai inexplicabilă nebunie a oamenilor aceasta de a se refugia în biologie şi deci de a căuta cu voinţă singura durere care nu le este dată: aceea de a fi muritori.

Căci nu suntem muritori, e clar. Dar suntem nişte zei proşti, nişte nemuritori care ne-am uitat destinul. Cât de inutil încercăm să ne sinucidem!

[…]

Singurătate şi geometrie. Nu e un titlu frumos? Pentru ce ? Nu ştiu. Poate un titlu pentru vieaţa omului pe pământ.
Singurătate şi geometrie. Ar trebui, să spun numai singurătate. Căci ce face altceva omul singur, ce face altceva Pascal, decât geometrie? Sau poate ar trebui să spun numai geometrie. Căci unde se nasc formele, de unde încep elaborările pure ale spiritului, dacă nu din pustiurile sufletului, din nopţile sale omogene şi albe?

Dar trebue să spunem împreună geometrie şi singurătate, pentrucă abia aşa, când sunt puse împreună, oamenii pot înţelege ceva din sensul lor aparte.

Singurătate, geometrie şi eternitate. Există o dialectică a spiritului pe care nimeni n'o poate înfrânge, căreia nimeni nu-i va pune capăt niciodată. De aci, din această linie a spiritului se desfac drumurile adevăratei vieţi. Bucuriile ei sunt bucuriile simple, bucuriile formale, acte pure. Regatul veşnic al vieţii noastre spirituale nu se întâlneşte decât în zonele singurătăţii, noaptea, când încep să joace ielele.
... Şi abia acum înţeleg de ce spunea Platon că Dumnezeu geometrizează. Căci Divinitatea e singură, nu-i aşa?

Prin excelenţă singură. Şi ce poate face fiinţa singură, inteligenţa singură, pură, decât geometrie? Nu din frică. Dui Dumnezeu nu-i e frică de singiurătate ca nouă. Nici din necesitate. Pentru Dumnezeu nu există necesitate.

Ci din voinţa de a trăi, într'un fel, veşnicia dinăuntrul lui.“


 
 
 
 Sursa foto: „Mathesis sau Bucuriile simple“
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală Constantin Noica - „Cel mai mic lucru e o piatră pe care ţi-o legi de gât. Când o arunci, apoi, ea te trage după ea, şi…“

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre Dumnezeu

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre imposibilitatea de a face orice

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - „Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decât aceasta... nu ştie să uite“


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari