Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:30 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ponta În mod sigur, până la sfârşitul sesiunii parlamentare vom avea o moţiune de cenzură

ro

12 Apr, 2011 01:15 678 Marime text

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat luni seară că, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, opoziţia va depune o moţiune de cenzură. La finalul şedinţei CEx, Ponta a făcut o trecere în revistă a subiectelor abordate. "Ne-am stabilit foarte clar poziţiile faţă de moţiunile simple. În mod sigur, până la sfârşitul sesiunii vom avea o moţiune de cenzură. Avem doi noi vicepreşedinţi, miercuri merg la Piatra Neamţ unde se va semna protocolul şi sper să pregătim candidatul nostru pentru colegiul de acolo", a expus preşedintele PSD. USL nu va participa la şedinţele şi dezbaterile din Parlament dedicate asumării răspunderii pe legea privind salarizarea profesorilor şi pe legile Codului Dialogului Social. Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat luni că, după ce USL va veni la putere, aceste acte normative vor fi aprobate. "Imediat ce vom veni la putere, aceste legi vor fi abrogate și înlocuite cu legi demcoratic discutate pe baza dialogului social, cu cei care sunt afctați de aceste legi", a spus şeful PNL, adăugând că Emil Boc "îşi asumă răspunderea în spasme".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii