Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 20 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contestația Marcelei Stancu pentru candidatura la Primăria Limanu, respinsă de Tribunalul Constanța

ro

03 May, 2024 17:02 741 Marime text


 Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul 2302/254/2024, care are ca obiect contestaţie la legea electorală.
 
Dosarul a ajuns pe masa magistraților la data de  01.05.2024 (ultima modificare fiund la data de 02.05.2024) pe secția I civilă. Obiectul dosarului constă în contestaţie la legea electorală, fiind în stadiul de apel.

Părți în dosar sunt Stancu Marcela, apelant reclamant și Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 44 Limanu, intimat pârât.

Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, a fost stabilit termen în dosar data de 02.05.2024.

Magistrații au oferit următoarea soluție pe scurt:

Soluția pe scurt: Dosar nr.2302/254/20247 Hot: Respinge apelul formulat de apelanta petentă Stancu Marcela în contradictoriu cu intimatul Biroul Electoral de Circumscripție Comunala Nr.44 Limanu, împotriva sentinței civile nr. 678 din data de 30.04.2024, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 2302/254/2024, ca nefondat.

Prezenta hotărâre se comunică de îndată Biroului Electoral de Circumscripție Comunală nr. 44 Limanu. Definitivă. Pronunțată astăzi, 02.05.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

 
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Citește și:

Contestația Emanuelei Dana Gavrilă pentru candidatura la Primăria Constanța, respinsă de magistrați

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii