Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Culturii acuză Consiliul Judeţean de iresponsabilitate referitor la situaţia Teatrului "Oleg Danovschi"

ro

28 Dec, 2010 00:04 1121 Marime text

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) a informat, luni, că o delegaţie a sa care s-a deplasat la Constanţa pentru a încheia demersurile cu privire la preluarea în subordinea ministerului a Teatrului de operă şi balet "Oleg Danovschi' "s-a văzut în faţa unui partener legat la mâini', întrucât comisia desemnată prin decizia preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Nicuşor Constantinescu, nu avea calitatea de a semna niciun document oficial.

Potrivit unui comunicat remis presei de MCPN, 'doamna consilier juridic din comisie a declarat textual că nu are în fişa postului atribuţia de a semna procesele verbale de predare-primire', iar, în aceste condiţii, 'Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional consideră că, prin neimplicarea şi indiferenţa arătate cu această ocazie, autorităţile locale dau dovadă de lipsă de responsabilitate şi, mai mult, de sfidare la adresa culturii şi educaţiei, o sfidare, în ultimă instanţă, la adresa cetăţenilor Constanţei'.
Biroul de Presă al MCPN reaminteşte că angajaţii Teatrului de operă şi balet "Oleg Danovschi" din Constanţa nu şi-au primit de trei luni drepturile băneşti şi, cu toate acestea, au continuat să susţină reprezentaţii pentru public şi precizează, totodată, că ministerul va face toate demersurile necesare pentru deblocarea situaţiei create la respectiva instituţie de cultură.
Pe data de 15 decembrie, salariaţii Teatrului de operă şi balet Oleg Danovschi au protestat, în timpul unei şedinţe a CJ Constanţa, pentru că nu şi-au primit salariile, directoarea instituţiei de cultură, Daniela Vlădescu, rugându-i pe preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, şi pe consilierii judeţeni să îi ajute pe artiştii lirici, plătindu-le salariile ce nu le-au fost achitate în septembrie, octombrie şi noiembrie, iar, după achitarea datoriilor, teatrul să poată fi preluat de MCPN, conform unei Ordonanţei de Guvern intrate în vigoare începând cu 1 decembrie. Conform reprezentantei teatrului, datoriile privind plata salariilor şi a utilităţilor pe care CJ Constanţa ar trebui să le achite sunt de circa un milion de lei.
În cadrul respectivei şedinţe, preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, şi-a exprimat încrederea că salariaţii teatrului îşi vor primi salariile restante fie de la Guvern, fie de la administraţia judeţeană.

Sursa: http://www.agerpres.ro/

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii