Istoria Dobrogei – Bibliografie – Efrem (sec. XIII-XIV) – Cronică (II)

 
Biografia lui Efrem, călugăr bizantin din secolele XIII-XIV, nu este cunoscută. El a redactat în 1313 o cronică universală, din care s-a păstrat fragmentul de la Iulius Caesar până la recucerirea Constantinopolului de către Mihail VIII  Paleologul, în 1261, de la Cruciada IV a cavalerilor catolici occidentali (1204).

Cronica cu 10 392 versuri este scrisă în trimetri iambici, incluzând un apendice versificat cu lista episcopilor și a patriarhilor Constantinopolului până la 1313. Scrierea este neimportantă ca sursă istorică, deoarece  parafrazează, pentru epoca până la 1118, Cronica lui Ioan Zonaras, iar pentru perioada ulterioară Istoriile lui Nichita Choniates și Georgios Akropolites. Ca și lucrarea lui Teodor Skutariotes, cronica lui Efrem este doar o compilație lipsită de simț critic, dar este importantă ca martor pentru stabilirea istoriei textului operelor lui Choniates și Akropolites. (Al. Elian & N. Ș. Tanașoca)
 


6
1194. Alte lupte ale vlahilor și cumanilor cu bizantinii. Sârbii intervin și ei în conflict, dar sunt înfrânți. Victorii ale vlahilor asupra armatelor bizantine
versul 6152 (...); iar el [împăratul Isaac II Anghelos, 1185-1195 – nota editorilor români] însuși instalându-se la Filipopole [Plovdiv/centrul Bulgariei], iarăși a doborât rândurile misienilor [vlahi – n. e. r.] și pe ale sciților [cumanilor – n. e. r.] atât cu mâna lui cât și prin generalii săi bine înarmați.(...)
Iar după ce neamul groaznic al misienilor [armânilor] și al sciților [denumire antică generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] a năvălit din nou cu armata asupra țării romeilor  și devastând-o a ajuns până la Arcadiopolis [Luleburgaz/Turcia europeană] și a înfrânt spre rușinea ei armata ausonilor [legendarul nume al romanilor – n. e. r.] așezată să le țină piept, împăratul a hotărât să pornească el însuși împotriva lor.
Editorii români notează că autorul se referă la ultima expediție împotriva răsculaților din Balcani, condusă de Isaac al II-lea în 1195, fiind citat N. Choniates,  . Vlahii, bulgarii și cumanii profitaseră de criza internă din Bizanț, al cărei punct culminant fusese revolta uzurpatorului Constantin Aspietes.
 
8
1200 Cumanii fac năvăliri în Imperiul bizantin. Intervenția rușilor pune capăt năvălirilor cumane versul 6541. Neamul prea ticălos al misienilor, primind într-ajutor oastea cumanilor din preajma Istrului, lovea ținuturile romeilor, devastându-le și, dobândind captivi nenumărați și pradă îmbelșugată, se retrăgeau. (...) Fiindcă cârmuitorul Galiției [sud-vestul Ucrainei], la îndemnul arhipăstorului bisericii rusești [Kiev], ridicând oaste ca la zece mii de oameni, a năvălit deodată pe teritoriul cumanilor și le-a nimicit cu desăvârșire țara. Și făcând aceasta în mai multe rânduri, din prietenie [pentru romei], întru lauda cucernicilor creștini, i-a făcut pe cumani să înceteze de a-i mai ajuta pe barbarii misieni [N. Choniates (IV) 
 
10
1204. Răscoala Traciei și a Macedoniei împotriva stăpânirii latine. Ioniță sprijină această mișcare și ia prizonier pe Balduin de Flandra pe care-l ucide
versul 7314 (...) Iar Ioan [fratele mai mic ai armânilor Petru și Asan, conducătorii revoltei antibizantine a armânilor și bulgarilor, primii țari ai celui de al doilea stat bulgar, 1185-1197], strângând oști și ajutoare nenumărate de la sciți, se îngrijea să nu bage de seamă latinii. (...) Iar el a primit cu bunăvoință cuvintele soliei și, ridicând o trupă de sciți aliați și aruncându-se pe ascuns împotriva armatei italicilor [Cruciada IV a cavalerilor catolici occidentali (latini), cuceritoare a Constantinopolului în 1204], o pune pe fugă și o învinge pe deplin.
 
11
1205-1207. Neajunsurile provocate de Ioniță bizantinilor și moartea sa
versul 7787 (...) După ce acesta, Ioan, și-a sfârșit, cum am spus, viața, un nepot de frate al său numit Boril [țar al Bulgariei, 1207-1218], luând de soție în chip nelegiuit pe o mătușă de neam scit, deveni și conducător al bulgarilor . Iar pe fiul lui Asan, tânăr de tot, luindu-1 pe ascuns un pedagog, îl duse cât mai în grabă la sciți, ca să-1 salveze [G. Akropolites].
 
12
1230. Teodor Anghelos, despotul Epirului, încheie tratate de alianță cu Ioan Asan al II-lea. Despre succesiunea lui Ioniță
versul 8046. Acesta a încheiat tratate și convenții întărite prin jurământ cu Asan [II, 1218-1241], stăpânitorul bulgarilor. Iar acest Asan era fiul lui Asan, cel ce fusese conducătorul bulgarilor mai înainte vreme. După ce i-a murit părintele și Boril a ocupat stăpânirea bulgarilor, după cum am istorisit mai înainte, el s-a refugiat la sciții de lângă Istru [cumanii – n. e. r.]. Apoi, luând oaste de sciți și de ruși, a pornit împotriva stăpânitorului Boril ca și ciocnindu-se în luptă cu acela și ajunge stăpânitor al bulgarilor.
Editorii români notează că Teodor Anghelos Comnen, despotul Epirului (1215-1224), a fost învins de Ioan Asan al II-lea la Clocotnita (1230), după ce încălcase tratatele menționate de Efrem.
 
Bibliografie

 Ephraemii monachi imperatorum et patriarcharum recensus interprete Angelo Maio, Bonn, 1840.

Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Efrem)


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 
 

 
 Citește și:

Istoria Dobrogei – BibliografieAkropolites (sec. XIII) – „Istorie”